POLOG², poloage, s. n. 1. Țesătură țărănească groasă (impermeabilă), lucrată din lână, din in sau din cânepă și folosită ca cergă, pătură, așternut etc. 2. Țesătură fină, folosită mai ales ca draperie; perdea; p. ext. baldachin. 3. Apărătoare specială confecționată din pânză rară sau din plasă de sârmă, folosită împotriva țânțarilor, a muștelor etc. – Din sl. podlogŭ, rus. polog.

POLOG¹, poloage, s. n. 1. (Pop.) Cantitate de iarbă (sau de alte plante) cosită dintr-o singură mișcare de coasă; mănunchi de fân sau de grâu secerat (care urmează să fie adunat sau legat în snopi). ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a zăcea, a cădea) polog = a sta (sau a zăcea, a cădea) grămadă. 2. (Reg.) Întoarcere sau împrăștiere a fânului cosit (pentru a se usca). 3. (Reg.) Iarbă bună de cosit. – Din bg., sb. polog.

polog² sn [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 66^r/32 / V: (reg) ~oc / Pl: ~oage / E: rs полог] 1 (Înv) Țesătură sau împletitură fină folosită ca draperie, perdea. 2 (Înv) Baldachin. 3 Țesătură țărănească groasă impermeabilă din lână, in, cânepă, folosită ca așternut, coviltir etc. 4 Acoperitoare specială, asemănătoare unui cort, confecționată din pânză rară sau plasă de sârmă, folosită împotriva țânțarilor, muștelor etc.

polog¹ [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 329/33 / V: (reg) pal~, ~oc, porl~, prol~ / Pl: ~oage, (rar) ~uri, (îrg, sm) ~ogi / E: bg полог, srb polog] 1 sn Grămadă de fire de păioase sau de iarbă secerate sau cosite, reprezentând de obicei cantitatea care cade dintr-o dată sub seceră sau coasă Si: brazdă. 2 sn Cantitate de iarbă sau păioase care poate fi cuprinsă o dată cu palma deschisă Si: mănunchi, (pop) mână, (reg) otcoș. 3 sn (Reg; pex) Șir de mănunchiuri de păioase cosite sau secerate, legate ori întinse pe câmp pentru uscat. 4 sn (Reg) Fân uscat pe câmp. 5 sn (Reg; mpl) Grămadă din trei până la cinci poloage¹ (3) strânse la un loc. 6 sn (Pan) Mulțime de oameni. 7 av (Reg; îe) A sta ~ (sau a zăcea) A sta culcat la pământ. 8 av (Reg; îe) A cădea ~ A cădea grămadă. 9 av (Reg; îe) A pune ~ A doborî la pământ. 10 av (Reg; îae) A omorî. 11 sn Întoarcere sau împrăștiere a fânului cosit (pentru a se usca). 12 sn Iarbă sau alte plante de nutreț bune de cosit.

POLOG¹, poloage, s. n. 1. (Pop.) Cantitate de iarbă (sau de alte plante) cosită dintr-o singură mișcare de coasă; mănunchi de fân sau de grâu secerat (care urmează să fie adunat sau legat în snopi). ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a zăcea, a cădea) polog = a sta (sau a zăcea, a cădea) grămadă. 2. (Reg.) Întoarcere sau împrăștiere a fânului cosit (pentru a se usca). 3. (Reg.) Iarbă bună de cosit. – Din bg., scr. polog.

POLOG², poloage, s. n. 1. Țesătură țărănească groasă (impermeabilă), lucrată din lână, din in sau din cânepă și folosită ca cergă, pătură, așternut etc. 2. Țesătură fină, folosită mai ales ca draperie; perdea; p. ext. baldachin. 3. Acoperitoare specială confecționată din pânză rară sau din plasă de sârmă, folosită împotriva țânțarilor, a muștelor etc. – Din sl. podlogŭ, rus. polog.

POLOG², poloage, s. n. 1. Pînză cu țesătura foarte deasă (adesea impermeabilă) cu care se acoperă sacii cu cereale ori care se așterne pe pămînt sau în căruță cînd se toarnă cereale etc.; prelată. 2. Acoperămînt (decorativ) cu perdele, așezat deasupra unui pat; baldachin. Ruset încerca să facă pe franțuz a înțelege că un pat cu polog nu s-a văzut niciodată pe aceste meleaguri. SADOVEANU, Z. C. 193. Plapumă de mătase. Polog la pat Pe jos curat. Lucruri puține, dar bine orînduite. BASSARABESCU, S. N. 67. Vizitasem apoi odaia de culcare cu pat de bronz, adăpostit sub un polog albastru. DEMETRESCU, O. 99. 3. Acoperitoare specială de pînză rară sau de sîrmă, folosită de pescarii din baltă pentru a se feri de țînțari. Vatamanul pescarilor a așezat un polog de sită închis de toate părțile pentru odihnă și pază împotriva țînțarilor. SADOVEANU, N. P. 206. – Pl. și: pologuri (DUNĂREANU, N. 188).

POLOG¹, poloage, s. n. 1. Cantitate de iarbă cosită dintr-o singură mișcare de coasă; mănunchi de fîn sau de grîu secerat, înainte de a fi adunat sau legat în snopi. Frînți de mijloc, adunăm poloagele, legăm snopii. Soarele arde. Miriștea frige. STANCU, D. 191. În poiană bătrînul avea fîn în polog și venea să vadă dacă nu-i bun de strîns în căpiți. SADOVEANU, O. V 456. ◊ Expr. A zăcea (a sta, a cădea) polog = a sta răsturnat, culcat la pămînt, grămadă. Grîul cade polog. STANCU, D. 145. Oile-atunci grămădite cad jertfe polog laolaltă. MURNU, I. 91. ◊ (Prin analogie) Era un fel de tot ciudat să pregătesc examenul de a doua zi sub pologul acestor flori. GALACTION, O. I 340. Un vînt ușor așternu un alt polog de frunze peste cele căzute de mai înainte. La TDRG. 2. Acțiunea de a întoarce sau de a împrăștia finul cosit. N-a avut vreme să coasă, că a fost la polog. SEVASTOS, N. 44. [Buha] țipă ca muncită de-o sete nespusă pe timpul secetei, vara, mai ales pe timpul pologului. ȘEZ. v 129. 3. Iarbă de coasă, bună de cosit. Înălțimile albastre păreau că se leagănă ușor, că tremură încet ca un polog în care bate o adiere domoală și tainică. SANDU-ALDEA, D. N. 242. 4. Mulțime, grămadă, ceată. Pologul de tătari se apropie din ce în ce. MARIAN, T. 170.

POLOG¹ ~oage n. Fâșie de iarbă sau de cereale cosite, având lățimea unei apucături de coasă sau de cositoare; brazdă. ◊ A sta (sau a zace) ~ a sta (sau a zace) la pământ. /<bulg., sb. polog

POLOG² ~oage n. 1) Învelitoare confecționată dintr-o țesătură groasă (de cânepă sau in), având diferite întrebuințări; veretcă. 2) Pânză fină pentru draperii și perdele. 3) Acoperământ special, asemănător unui cort, care se atârnă deasupra unui pat în scop protector (împotriva țânțarilor, muștelor etc.). 4) Pat cu un astfel de acoperământ, instalat vara în aer liber. /<rus. polog

polog n. uranisc: pat cu polog. [Rus. POLOGŬ, perdea de leagăn].

polog n. 1. brazdă de iarbă cosită (din pologul uscat se fac porcoaie, cari se strâng în căpițe și se clădesc în stoguri sau clăi): din polog snop, din snop claie făcea POP.; 2. mănunchiu de grâu secerat: patru-cinci mănunchie fac un polog. [Serb. POLOG (din slav. POLOGŬ, depozit)].

pológ n., pl. oage (vsl. po-logŭ, lucru depus, depozit, d. po-loĭziti, a depune; bg. sîrb. polog, oŭ pus în cuĭbar ca să atragă găinile la oŭat; rus. pológ, polog la pat, perdea de pat. V. pologesc, pîr-log, pot-log). 1. Ĭarbă cosită cît apucă o dată orĭ de 2-3 coasa orĭ mănuchĭ de cereale secerate: un polog de fîn, din 3-4 poloage se face snop (V. boghineț, porcoĭ, căpiță, claĭe). Fig. A zăcea polog (de ex. ca morțiĭ în războĭ), a zăcea claĭe peste grămadă (V. palancă 1). 2. Perdele la pat, apărătoare de pînză orĭ de tifon pusă la pat ca să nu te piște țînțariĭ (V. comarnic). 3. Mușama cu care se acopere cerealele la arie orĭ marfa depusă ca să n’o strice soarele saŭ ploaĭa: se urcă deasupra grîuluĭ și desfăcu colțurile înodate ale pologuluĭ (Munt. Chir. CL: 1910, 4, 436). V. ceahol, prelată, zablăŭ.

palog sn vz polog¹

poloc² sn vz polog²

poloc¹ sn vz polog¹

porlog² sm vz polog¹

prolog² sn vz polog¹

polog (pop.) s. n., pl. poloage

polog (pop.) s. n., pl. poloage

polog (cantitate de iarbă, țesătură, acoperitoare) s. n., pl. poloage

polog (poloage), s. n. – 1. Pală de iarbă; postată. – 2. Mănunchi de fîn sau de grîu uscat căzut la pămînt înainte de a fi cules. – 3. (Pînză de) cort. – 4. Baldachin, draperie de pat. – Megl. pălog. Sl. pologŭ „depozit” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 275; Conev 61 și 72), de la položiti „a așeza”, cf. bg., sb. polog „cuib”, rus. polog „draperie de pat” și dîrlog, potlog, răzlog, zălog. – Der. (îm)pologi, vb. (a cosi fînul; a semăna; refl., a se răsuci, a se îndoi); pologar, s. m. (cosaș); polojenie, s. f. (glumă, anecdotă), din sl. položenije „așezare”.

POLOG s. v. baldachin, duium, grămadă, mănunchi, mulțime, oranist, păretar, potop, prelată, puhoi, puzderie, sumedenie, uranisc.

POLOG s. brazdă, (reg.) otcoș. (Un ~ de iarbă, de grâu.)

polog s. v. BALDACHIN. DUIUM. GRĂMADĂ. MĂNUNCHI. MULȚIME. ORANIST. PĂRETAR. POTOP. PRELATĂ. PUHOI. PUZDERIE. SUMEDENIE. URANISC.

POLOG s. brazdă, (reg.) otcoș. (Un ~ de iarbă, de grîu.)

POLOG s.n. (Mold.) Țesătură sau împletitură fină folosită mai ales ca perdea, ca draperie. Au pus zaveasă polog pre denainteș. DOSOFTEI, VS. ◊ Fig. Pologul stidirii să se ridice și supt singurătate acoperămîntul recunoștinții să arunce. CANTEMIR, IST. Etimologie: rus. polog.

pológ, s.n. (reg.) Iarbă cosită și uscată, gata de adunat în claie: „Pentru tine, mândră, hăi, / Am polog din nouă clăi” (Bârlea, 1924, I: 295). – Din bg., srb. polog „cuib” (DEX, MDA).

polog, s.n. – (reg.) Iarbă cosită și uscată, gata de adunat în claie: „Pentru tine, mândră, hăi, / Am polog din nouă clăi” (Bârlea, 1924, I: 295); „Când îngheață apa-n toc, / El atunci are polog” (Memoria, 2001: 10). – Din bg., srb. polog „cuib” (DEX, MDA) < sl. pologŭ „depozit” (v. DER).

polog, s.n. – Iarbă cosită și uscată, gata de adunat în claie: „Pentru tine, mândră, hăi, / Am polog din nouă clăi” (Bârlea 1924 I: 295); „Când îngheață apa-n toc, / El atunci are polog” (Memoria 2001: 10). – Din sl. pologŭ „depozit” (DER).