POLOG², poloage, s. n. 1. Țesătură țărănească groasă (impermeabilă), lucrată din lână, din in sau din cânepă și folosită ca cergă, pătură, așternut etc. 2. Țesătură fină, folosită mai ales ca draperie; perdea; p. ext. baldachin. 3. Apărătoare specială confecționată din pânză rară sau din plasă de sârmă, folosită împotriva țânțarilor, a muștelor etc. – Din sl. podlogŭ, rus. polog.

polog² sn [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 66^r/32 / V: (reg) ~oc / Pl: ~oage / E: rs полог] 1 (Înv) Țesătură sau împletitură fină folosită ca draperie, perdea. 2 (Înv) Baldachin. 3 Țesătură țărănească groasă impermeabilă din lână, in, cânepă, folosită ca așternut, coviltir etc. 4 Acoperitoare specială, asemănătoare unui cort, confecționată din pânză rară sau plasă de sârmă, folosită împotriva țânțarilor, muștelor etc.

POLOG², poloage, s. n. 1. Țesătură țărănească groasă (impermeabilă), lucrată din lână, din in sau din cânepă și folosită ca cergă, pătură, așternut etc. 2. Țesătură fină, folosită mai ales ca draperie; perdea; p. ext. baldachin. 3. Acoperitoare specială confecționată din pânză rară sau din plasă de sârmă, folosită împotriva țânțarilor, a muștelor etc. – Din sl. podlogŭ, rus. polog.

POLOG², poloage, s. n. 1. Pînză cu țesătura foarte deasă (adesea impermeabilă) cu care se acoperă sacii cu cereale ori care se așterne pe pămînt sau în căruță cînd se toarnă cereale etc.; prelată. 2. Acoperămînt (decorativ) cu perdele, așezat deasupra unui pat; baldachin. Ruset încerca să facă pe franțuz a înțelege că un pat cu polog nu s-a văzut niciodată pe aceste meleaguri. SADOVEANU, Z. C. 193. Plapumă de mătase. Polog la pat Pe jos curat. Lucruri puține, dar bine orînduite. BASSARABESCU, S. N. 67. Vizitasem apoi odaia de culcare cu pat de bronz, adăpostit sub un polog albastru. DEMETRESCU, O. 99. 3. Acoperitoare specială de pînză rară sau de sîrmă, folosită de pescarii din baltă pentru a se feri de țînțari. Vatamanul pescarilor a așezat un polog de sită închis de toate părțile pentru odihnă și pază împotriva țînțarilor. SADOVEANU, N. P. 206. – Pl. și: pologuri (DUNĂREANU, N. 188).

POLOG² ~oage n. 1) Învelitoare confecționată dintr-o țesătură groasă (de cânepă sau in), având diferite întrebuințări; veretcă. 2) Pânză fină pentru draperii și perdele. 3) Acoperământ special, asemănător unui cort, care se atârnă deasupra unui pat în scop protector (împotriva țânțarilor, muștelor etc.). 4) Pat cu un astfel de acoperământ, instalat vara în aer liber. /<rus. polog

POLOG s.n. (Mold.) Țesătură sau împletitură fină folosită mai ales ca perdea, ca draperie. Au pus zaveasă polog pre denainteș. DOSOFTEI, VS. ◊ Fig. Pologul stidirii să se ridice și supt singurătate acoperămîntul recunoștinții să arunce. CANTEMIR, IST. Etimologie: rus. polog.

polog n. uranisc: pat cu polog. [Rus. POLOGŬ, perdea de leagăn].

pológ n., pl. oage (vsl. po-logŭ, lucru depus, depozit, d. po-loĭziti, a depune; bg. sîrb. polog, oŭ pus în cuĭbar ca să atragă găinile la oŭat; rus. pológ, polog la pat, perdea de pat. V. pologesc, pîr-log, pot-log). 1. Ĭarbă cosită cît apucă o dată orĭ de 2-3 coasa orĭ mănuchĭ de cereale secerate: un polog de fîn, din 3-4 poloage se face snop (V. boghineț, porcoĭ, căpiță, claĭe). Fig. A zăcea polog (de ex. ca morțiĭ în războĭ), a zăcea claĭe peste grămadă (V. palancă 1). 2. Perdele la pat, apărătoare de pînză orĭ de tifon pusă la pat ca să nu te piște țînțariĭ (V. comarnic). 3. Mușama cu care se acopere cerealele la arie orĭ marfa depusă ca să n’o strice soarele saŭ ploaĭa: se urcă deasupra grîuluĭ și desfăcu colțurile înodate ale pologuluĭ (Munt. Chir. CL: 1910, 4, 436). V. ceahol, prelată, zablăŭ.

poloc² sn vz polog²

polog (pop.) s. n., pl. poloage

polog (pop.) s. n., pl. poloage

polog (cantitate de iarbă, țesătură, acoperitoare) s. n., pl. poloage

POLOG s. v. baldachin, duium, grămadă, mănunchi, mulțime, oranist, păretar, potop, prelată, puhoi, puzderie, sumedenie, uranisc.

polog s. v. BALDACHIN. DUIUM. GRĂMADĂ. MĂNUNCHI. MULȚIME. ORANIST. PĂRETAR. POTOP. PRELATĂ. PUHOI. PUZDERIE. SUMEDENIE. URANISC.

polog (poloage), s. n. – 1. Pală de iarbă; postată. – 2. Mănunchi de fîn sau de grîu uscat căzut la pămînt înainte de a fi cules. – 3. (Pînză de) cort. – 4. Baldachin, draperie de pat. – Megl. pălog. Sl. pologŭ „depozit” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 275; Conev 61 și 72), de la položiti „a așeza”, cf. bg., sb. polog „cuib”, rus. polog „draperie de pat” și dîrlog, potlog, răzlog, zălog. – Der. (îm)pologi, vb. (a cosi fînul; a semăna; refl., a se răsuci, a se îndoi); pologar, s. m. (cosaș); polojenie, s. f. (glumă, anecdotă), din sl. položenije „așezare”.