POLIȚĂ², polițe, s. f. 1. (Fin.) Act prin care o persoană dispune debitorului ei să plătească o sumă de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia; trată. ♦ Poliță în alb = poliță² (1) pe care nu figurează numele beneficiarului. ◊ Expr. A plăti (cuiva) polița = a se răzbuna (pe cineva). 2. (În sintagma) Poliță de asigurare = document emis de către un asigurător, prin care se certifică încheierea unui contract de asigurare. – Din it. polizza.

polei⁴ [At: (a. 1654) GCR I, 173/7 / V: (îrg) ~lii, (înv) ~li / Pzi: ~esc, (înv) polei / E: slv полиѣти] 1 vt (Cu determinările „cu aur”, „cu argint”) A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau argint cu scopul înfrumusețării sau protejării lor. 2 vt (Reg) A acoperi vasele de aramă cu var. 3 vt A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată. 4-5 vtr (Fig) A (se) cizela. 6-7 vtr (Fig) A (se) dezvolta. 8 vt (Fig) A prezenta o situație, o idee, un aspect etc. într-o lumină mai favorabilă. 9-10 vtrp A (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. 11-12 vtr (A face să strălucească sau) a străluci.

poli¹ v vz polei⁴

poli-² [At: ALEXI, W. / E: fr poly-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Mai mulți. 2 Multiplu.

polii v vz polei⁴

poliță¹ sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 24/1 / A și: (reg) poliță / Pl: ~țe, ~ți / E: slv полица] 1 Suport de scândură orizontal pe perete, ușă, într-un dulap etc. sau suspendat de grindă la stână, pe care se așază obiecte, alimente etc. Si: (reg) policer (1), polț. 2 (Pex) Obiect de mobilier cu polițe (1) Si: colțar, etajeră, raft, (reg) policer (2). 3 (Reg) Firidă. 4 (Reg; pan) Scândură pe care se stă într-un leagăn sau într-un scrânciob. 5 (Reg; pex) Scrânciob. 6 (Reg; pan) Raft pe care se așază stupii Si: (reg) scânduriță. 7 (Reg; pan) Bancă fixată afară la poarta caselor țărănești Si: (pop) laviță. 8 (Reg; pan) Pervaz. 9 (Reg; pan) Scândură pe care se sprijină și se învârtește prâsnelul morii. 10 (Pan) Parte de jos a jugului, pe care se sprijină gâtul boilor Si: (reg) plevicioară, podhorniță, plevioară (4). 11 (Reg; pan) Parte de jos a jujeului, care se trece pe sub gâtul porcului. 12 (Pop; pan) Cormană la plug. 13 (Înv) Piedestal. 14 Formă de relief pe versanții văilor erodate dintr-o regiune cu structură tabulară, care se prezintă ca o treaptă la o anumită înălțime deasupra fundului văii. 15 (Reg) Loc plan pe vârful unui munte. 16 (Reg) Strat plan de piatră într-o stâncă, în fața unei prăpăstii.

poliță² sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 97/29 / Pl: ~țe, (îvp) ~ți / E: ngr πόλιτσα, it polizza] 1 (Fin) Act prin care creditorul dispune ca debitorul său să plătească o sumă de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia, la data și locul stabilit Si: cambie, trată, (înv) obligă, sinet, (gmî) vecsel. 2 (Îs) ~ în alb Poliță (1) pe care nu figurează numele beneficiarului. 3 (Fam; îlv) A plăti (cuiva) ~ța (sau o ~) A se răzbuna. 4 (Rar; îe) A face (pe cineva) ~ A trimite pe cineva de la unul la altul. 5 (Îs) ~ de încărcare Document care însoțește transportul mărfurilor pe apă Si: conosament. 6 (Îs) ~ de asigurare Document al unei instituții de asigurare prin care aceasta certifică încheierea și condițiile unui contract de asigurare a vieții, a bunurilor cuiva. 7 (Reg) Libret de economii.

POLIȚĂ², polițe, s. f. 1. (În sistemul financiar) Act prin care o persoană dispune debitorului ei să plătească o sumă de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia; trată. ◊ Poliță în alb = poliță² (1) pe care nu figurează numele beneficiarului. ◊ Expr. A plăti (cuiva) polița = a se răzbuna (pe cineva). 2. (În sintagma) Poliță de asigurare = document emis de către o instituție de asigurare, prin care aceasta certifică încheierea unui contract de asigurare a vieții sau a bunurilor materiale ale cuiva. – Din it. polizza.

POLEI ², poleiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi (un material sau un obiect) cu un strat subțire de aur sau de argint, a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hîrtie colorată etc. (Mai ales în metafore și comparații) Moraliștii în secolul nostru sînt siliți, ca spițerii, a polei hapurile ce voiesc a da bolnavilor. KOGĂLNICEANU, S. A. 105. 2. Fig. A îmbrăca într-o lumină aurie sau argintie, a da un luciu strălucitor, a face să strălucească. Luna iese deasupra codrilor la răsărit și poleiește cîmpiile în vale și Moldova depărtată, pe prund. SADOVEANU, O. I 76. Și cum gîndea astfel, o lacrimă, curată ca un mărgăritar, îi izvorăște din ochii mamei și i se anină de geană. Și-atunci raza pribeagă se topi în lacrimă și o polei. GÎRLEANU, L. 44. Iată lacul. Luna plină Poleindu-l, îl străbate; El aprins de-a ei lumină, Simte-a lui singurătate. EMINESCU, O. I 210. ◊ Refl. Cînd prindeau a se polei vîrfurile trestiilor... bătrînul pleca domol, cu pași măsurați, spre casă. BART, S. M. 61. Cît ai clipi, trunchiurile neclintite și netede ale brazilor se poleiră de o lumină curată și rece. HOGAȘ, M. N. 92. ♦ A înfrumuseța, uneori nemotivat, o situație, un aspect, o idee. A polei realitatea.

POLIȚĂ², polițe, s. f. 1. (În sistemul financiar capitalist) Cambie. N-avea chef de vorbă azi: două polițe protestate. AGÎRBICEANU, S. P. 138. Polița cerealistului o avea în buzunar, cu scadența pentru mîine. REBREANU, R. I 46. Am trebidt să iau o datorie a lui pe seama mea și să dau poliță ca să nu-l închiză. BĂLCESCU, la GHICA, A. 538. ◊ Expr. A plăti (cuiva) polița = a se răzbuna (pe cineva). 2. (În expr.) Poliță de asigurare = contract încheiat de cineva cu o societate de asigurare și cuprinzînd drepturile și obligațiile părților contractante.

POLIȚĂ¹, polițe și poliți, s. f. Scîndură fixată orizontal pe un perete, într-un dulap etc., pe care se țin diferite obiecte; raft. Și toate cărțile pe poliți păreau c-ascultă și se miră! GOGA, C. P. 10. Ochii Zoiței se îndreptară înspre polița de după ușă. Dădu acolo peste o oală cu zamă, în care pluteau cîteva fire de fasole. BUJOR, S. 107. O ceapă, un usturoi și-o bucată de mămăligă rece din poliță, sînt destul pentru o nevastă tînără ca tine. CREANGĂ, P. 6.

POLIȚĂ s. f. 1. trată. 2. ~ de asigurare = act prin care se încheie o asigurare; a plăti (cuiva) o ~ = a răzbuna. (< it. polizza)

A POLEI ~iesc tranz. 1) (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu metal inoxidabil (în scop protector sau/și decorativ); a sufla; a spoi. 2) fig. (despre lumină sau surse de lumină) A învălui într-o lumină strălucitoare; a face să strălucească (ca poleiul). 3) fig. (stari de lucruri, situatii etc.) A prezenta într-o lumină mai favorabilă decât este în realitate; a înfrumuseța. /<sl. polijati

POLIȚĂ² ~e f. 1) fin. Act financiar în baza căruia debitorul este obligat, la ordinul creditorului, să plătească beneficiarului o sumă de bani la un anumit termen; vecsel. ◊ ~ în alb poliță pe care nu este indicat numele beneficiarului. A plăti cuiva o ~ a se răzbuna pe cineva. 2): ~ de asigurare document prin care se confirmă încheierea unui contract de asigurare. [G.-D. poliței] /<it. polizza

POLIȚĂ¹ ~e f. 1) Suport de scândură așezat în poziție orizontală pe un perete sau într-un dulap, pe care se țin diferite obiecte. 2) Mobilier prevăzut cu astfel de suporturi. [G.-D. poliței] /<sl. polica

poleì v. 1. a lustrui; 2. a acoperi cu un strat de metal lucitor: s’o poleiască cu aur; 3. fig. a împodobi, a sclivisi. [Lat. POLIRE, printr’un intermediar slav].

poliță f. 1. scândură de așezat ceva pe dânsa; 2. etajeră, raft de bibliotecă; 3. partea de jos a jugului. [Slav. POLIȚA].

poliță f. 1. bilet prin care se obligă cineva a plăti o sumă la termenul prescris; 2. contract prin care o societate de asigurare se îndatorește a indemniza de o pagubă eventuală. [It. POLIZZA, printr’un intermediar grec modern].

poleĭésc v. tr. (vsl. po-lĭeĭon, revărs, politi, a revărsa. V. leit). Acoper cu poleĭală, cu văpsea aurie saŭ argintie: a polei cu aur, cu argint. Fig. Cĭoplesc, civilizez: acest om s’a poleit pin lume.

1) póliță și (Olt.) -íță f., pl. e (vsl. polica, poliță, dim. d. pola, margine, poală; bg. rus. polica. V. poală). Scîndură fixată orizontal (pe un părete saŭ într’un dulap) ca să poțĭ pune ceva pe ĭa. (O etajeră se compune din maĭ multe polițe). V. raft, corlată.

2) póliță f., pl. e (ngr. pólitza, d. it. pólizza, poliță, care vine d. gr. apódeixis, probă; pv. cat. polissa, fr. police, sp. póliza). Hîrtie pin care te obligĭ să plăteștĭ cuĭva o sumă anumită de banĭ la un termin fix în schimbu unuĭ serviciŭ pe care ți l-a făcut (împrumut, asigurare, marfă pe credit ș. a.). Se zice și bilet la ordin, cambie și trată. V. bilet.

polei¹ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poleiesc, 3 sg. poleiește, imperf. 1 poleiam; conj. prez. 1 sg. să poleiesc, 3 să poleiască

poliță s. f., g.-d. art. poliței; pl. polițe

polei² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poleiesc, imperf. 3 sg. poleia; conj. prez. 3 să poleiască

poliță s. f., g.-d. art. poliței; pl. polițe

polei vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poleiesc, imperf. 3 sg. poleia; conj. prez. 3 sg. și pl. poleiască

poliță (mobilă, act) s. f., g.-d. art. poliței; pl. polițe

polei (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poleiesc, conj. poleiască)

poleiesc, -eiască 3 conj., -eiam 1 imp.

polei (poleiesc, poleit), vb. – A suri, a acoperi cu un strat subțire de metal. Megl. puliăés, puliăiri. Sl. polijati „a risipi” (Tiktin). Legătura cu gr. ψυλλεῖον printr-o var. ionică σπυλλήïον (Diculescu, Elementele, 484), e improbabilă. Cf. lei. – Der. poleială, s. f. (aurire; lustru superficial; foiță de metal, strălucire); poleitor, s. m. (cel care poleiește); poleitură, s. f. (poleire; obiect poleit); polei, s. n. (strat subțire de gheață), cf. sl. polediti sę „a se acoperi cu polei” și polegniță.

poliță (polițe), s. f. – 1. Consolă, placă. – 2. Raft, blidar. – 3. Stinghia inferioară a jugului. – 4. Cormană. – Mr., megl. puliță. Sl. (sb., cr., pol.) polica, bg. policŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 274; Conev 62), cf. ngr. πόλίτσα, alb. policë, mag. pólcz. – Der. policioară, s. f. (blidar; cormană, apărătoare de urechi; Banat, jugastru).

poliță (polițe), s. f. – 1. Cambie, trată; ordin de plată. – 2. Contract de asigurare. – Mr. poliță, puliță. It. polizza, prin intermediul ngr. πόλιτσα (Gáldi 233; cf. REW 528).

Polite = Polites.

POJARUL POLIȚEI, peșteră fosilă, situată în m-ții Bihor (M-ții Apuseni), la 1.000 m alt., în apropierea peșterii Scărișoara, în arealul com. Gârda de Sus. Considerată peștera cea mai frumos ornamentată din România, cu formații concreționare detritice și cristale de calcit, de o mare varietate. Numeroase stalagmite (unele cu înălțimi de peste 8 m și diametrul de 6 m), stalactite, blocuri de prăbușire etc. Declarată monument al naturii (1952); inclusă în Parcul Natural al M-ților Apuseni. Greu accesibilă. Intrarea turiștilor este interzisă.

a avea o poliță de plătit cuiva expr. a urmări să se răzbune pe cineva

polei, poleiesc v. t. (intl.) a aresta, a închide.

POLEI vb. a sufla, (înv. și pop.) a spoi. (A ~ un obiect cu aur.)

POLIȚĂ s. cambie, trată, (înv.) obligă, sinet, (germanism înv.) vecsel.

POLIȚĂ s. v. cormană, răsturnătoare.

POLIȚĂ s. 1. v. etajeră. 2. v. raft. 3. v. policioară.

POLEI vb. a sufla, (înv. și pop.) a spoi. (A ~ un obiect cu aur.)

poliță s. v. CORMANĂ. RĂSTURNĂTOARE.

POLIȚĂ s. 1. etajeră, (reg.) policer. (~ pentru cărți.) 2. raft, (reg.) corlată. (~ la o etajeră.) 3. (TEHN.) policioară, (reg.) preghiță, primblă, salbă, (Bucov. și Maram.) podhorniță. (~ jugului.)

POLIȚĂ s. (FIN.) cambie, trată, (înv.) obligă, sinet, (germanism înv.) vecsel.