12 definiții pentru polcovnic

POLCÓVNIC, polcovnici, s. m. (Înv.) 1. Comandant al unui polc; grad militar corespunzător colonelului. 2. Comandant al unei formațiuni militare de pază a ordinii publice. – Din ucr., rus. polkovnik.

POLCÓVNIC, polcovnici, s. m. (Înv.) 1. Comandant al unui polc; grad militar corespunzător colonelului. 2. Comandant al unei formații militare de pază a ordinii publice. – Din ucr., rus. polkovnik.

POLCÓVNIC, polcovnici, s. m. (Învechit) 1. Comandant al unui polc; colonel. Niște boieri moldoveni, ce erau emigrați în Polonia... luară vreo cîteva regimente de polonezi cu polcovnicii Dimidinski și Kunecki și se pogorîră în Moldova. BĂLCESCU, O. I 186. 2. Comandant al unei formații militare de pază a ordinii publice. Ciocoiul deschise ușa și luă ștafeta din mîna lui Năstase Arnăutul, care devenise acum polcovnic de județ. FILIMON, C. 296.

polcóvnic s. m., pl. polcóvnici

polcóvnic s. m., pl. polcóvnici

POLCÓVNIC s. v. colonel.

POLCÓVNIC ~ci m. 1) înv. Ofițer cu grad corespunzător colonelului. 2) Militar care comandă un polc. /<rus., ucr. polkovnik

polcovnic m. od. colonel: polcovnicul de vânători cu polcovnicul de Târgoviște FIL. [Rus. POLKOVNIKŬ (v. polc)].

polcóvnic m. (rus. polkóvnik). Vechĭ. Colonel (comandant de polc). – În Olt. Munt. și polcomnic. Fem. -eásă, pl. ese.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

polcovniceásă s. v. COLONELEASĂ.

POLCOVNICUL, Nicolae (sfârșitul sec. 18-începutul sec. 19), pictor român. Autorul unui autoportret, al portretului soției cu copilul și al unor portrete de ctitori ai bisericii din Leordeni. Eliberat de rigiditatea picturii religioase, stilul său marchează un progres în dezvoltarea picturii românești.

Intrare: polcovnic
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular polcovnic polcovnicul
plural polcovnici polcovnicii
genitiv-dativ singular polcovnic polcovnicului
plural polcovnici polcovnicilor
vocativ singular
plural