POLCOVNIC s.m. (Mold.) 1. Comandant al unui polc. Și un polcovnic . . . vestit . . . s-au înecat. URECHE; cf. M. COSTIN, NECULCE. 2. Persoană care în trecut comanda un grup de oameni însărcinați cu ordinea publică, cu paza podurilor etc. // B: Acolo au pus polcovnici, judecători, logofeți, după obiceiurile lor. R. POPESCU. Etimologie: ucr. rus. polkovnik. Vezi și polc. Cf. o b e r s t, r e i m e n t a r.