POÉM, poeme, s. n. (Adesea fig.) Specie a poeziei epice, de întindere relativ mare, cu caracter eroic, filosofic, istoric, mitologic, legendar etc. ◊ Poem în proză = specie a prozei literare aparținând genului liric, cultivată din a doua jumătate a sec. XIX. Poem dramatic = scriere dramatică în versuri sau cu caracter poetic. ♦ Mică piesă muzicală instrumentală, vocală sau vocal-simfonică de construcție liberă, cu caracter liric sau liric-narativ. ◊ Poem simfonic = lucrare amplă pentru orchestră, având de obicei un conținut programatic. [Var.: poémă s. f.] – Din ngr. póiima, fr. poème, lat. poema. modificată

POÉM, poeme, s. n. (Adesea fig.) Specie a poeziei epice, de întindere relativ mare, cu caracter eroic, filozofic, istoric, mitologic, legendar etc. ◊ Poem în proză = specie a prozei literare aparținând genului liric, cultivată din a doua jumătate a sec. XIX. Poem dramatic = scriere dramatică în versuri sau cu caracter poetic. ♦ Mică piesă muzicală instrumentală, vocală sau vocal-simfonică de construcție liberă, cu caracter liric sau liric-narativ. ◊ Poem simfonic = lucrare amplă pentru orchestră, având de obicei un conținut programatic. [Var.: poémă s. f.] – Din ngr. póiima, fr. poème, lat. poema.

POÉM, poeme, s. n. 1. Operă literară în versuri tratînd de obicei un subiect istoric sau legendar. Cunoștea poemul, fiindcă era unul din puținii care-l cetise. C. PETRESCU, C. V. 250. Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi, Care-ncearcă prin poeme să devie cumularzi, Închinînd ale lor versuri la puternici, la cucoane, Sînt cîntați în cafenele și fac zgomot în saloane. EMINESCU, O. I 137. Poem simfonic v. simfonic. ♦ Poezie. Mă-aplec cu-nfiorare și sfială Deasupra cărții tale cu poeme, Și versul tău începe să mă cheme Spre tine și spre țara ta natală. D. BOTEZ, F. S. 53. 2. Operă literară în proză, caracterizată prin ritmuri poetice. (în forma poemă) Delavrancea este, în literatura noastră, creatorul poemei în proză. VIANU, A. P. 173. – Variantă: poémă (ANGHEL-IOSIF, C. M. II 12) s. f.

poém s. n., pl. poéme

poém s. n., pl. poéme

POÉM s. (LIT.) 1. (înv.) poemat. 2. poem epic v. epopee.

POÉM s.n. 1. Creație epică în versuri de proporții mari, în care se povestesc fapte mărețe săvârșite de personaje însuflețite de sentimente nobile. 2. Operă literară în proză, care are ritm de poezie. 3. Lucrare instrumentală de construcție liberă, de obicei cu caracter liric sau narativ. ♦ Poem simfonic = piesă simfonică pentru orchestră, având la bază un text literar. [Pron. po-em, var. poemă s.f. / cf. fr. poème, lat. poema, gr. poiema < poein – a face].

POÉM s. n. 1. poezie epică de proporții ample, în care se povestesc fapte mărețe săvârșite de personaje însuflețite de sentimente nobile. ♦ ~ în proză = operă literară în proză, care are ritm de poezie. 2. piesă muzicală instrumentală de construcție liberă, cu caracter liric sau narativ. ♦ ~ simfonic = lucrare orchestrală amplă în formă liberă sau de sonată, rondo etc., cu un conținut programatic. (< fr. poème, lat. poema, gr. poiema)

POÉM ~e n. 1) Creație literară de proporții mari, de obicei în versuri, cu caracter epic, având conținut bogat în evenimente. ◊ ~ în proză creație literară în proză caracterizată prin lirism, ritm și limbaj metaforic. 2) Compoziție muzicală cu caracter lirico-narativ. ◊ ~ simfonic compoziție muzicală de proporții mari pentru orchestră, cu bază literară. /<fr. poeme, lat. poema

poem n. V. poemă (AL.).

POÉMĂ s. f. v. poem.

POÉMĂ s. f. v. poem.

POÉMĂ s. f. v. poem.

POÉMĂ s.f. v. poem.

poemă f. operă în versuri: poemă epică, dramatică, lirică.

*poémă f., pl. e (lat. poéma, poématis, d. vgr. povema, care vine d. poiéo, fac). Operă în versurĭ, maĭ ales de oarecare întindere: poemele luĭ Omer fură adunate din ordinu luĭ Pisistrate. – Și poém, n., pl. tot e, ceĭa ce nu e recomandabil.

POÉM s. (LIT.) (înv.) poemát.

poem, lucrare muzicală instrumentală cu caracter poetic (reverie, piesă lirică sau poveste muzicală) de construcție liberă. Termenul este împrumutat din literatură tocmai datorită apropierii în ceea ce privește conținutul ideatic. Construcția p. este de obicei liberă (dar există și p. în formă de lied*). Ex. de p. mai amplu: P. pentru vioară și orchestră de Ernest Chausson; p. simfonic, gen de bază al muzicii cu program*; lucrare simf. de cele mai multe ori monopartită (v. formă), de structură liberă, cu caracter liric, narativ sau dramatic, conținând uneori teme-portret în care se recunosc personaje sau stări sufletești. Pretextul literar al unui p. s. poate fi declarat (printr-un program scris de autor însuși), indicat prin titlu sau doar sugerat. Un caz aparte îl constituie povestea muzicală (ex. Petrică și lupul de Serghei Prokofiev). Gen cultivat cu precădere de compozitorii romantici și ai școlilor naționale, p. s. s-a inspirat din domeniul istoriei, literaturii și mitologiei. Creatori celebri de p. s. au fost: Liszt, Smetana, Richard Strauss.

film-poém s. n. Film cu calități de poem ◊ „Film-poem asupra generației revoluționare de după război.” Mag. 16 VIII 67 p. 5. ◊ „Cineclubul televiziunii franceze a programat [...] straniul film-poem «Testamentul lui Orfeu» realizat în 1960 și considerat de critici drept un adevărat testament al artistului.” Cont. 2 XI 73 p. 10; v. și Cinema 4/74 p. 9, R.l. 27 XII 77 p. 2 (din film + poem; cf. fr. film-poème; DMN 1969)

reportáj-poém s. n. Reportaj cu calități de poem ◊ „Marile reportaje-poeme [ale lui Geo Bogza]” Cont. 18 IX 64 p. 3; v. și reportaj-interviu (din reportaj + poem)