PLASĂ¹, plase, s. f. I. 1. Împletitură cu ochiuri mari din fire textile, sintetice ori metalice, din care se fac diferite obiecte; obiect confecționat dintr-o astfel de împletitură; fileu. ♦ Plasă pescărească = unealtă de pescuit formată dintr-o rețea de fibre textile sau din material plastic. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în plasă = a înșela, a amăgi, a seduce (pe cineva). 2. Împletitură cu ochiuri (din sfoară, sârmă etc.) care se așază în spatele porților de joc (la fotbal, handbal, polo, hochei etc.) pentru a opri obiectul de joc (mingea, pucul etc.) și evidențiază marcarea punctului. II. 1. Parte dintr-o moșie în Evul Mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar. 2. Subdiviziune a unui județ în vechea împărțire administrativă a României; ocol. III. (Rar) Limbă de cuțit; tăiș. – Din sl. plasa.

plasă¹ sf [At: (a. 1802) DOC. EC. 68 / V: (reg) pleasă / Pl: (1-14) ~se, (15) plăși / G-D: ~sei, (rar) plăsei / E: slv пласа] 1 Împletitură din fire textile naturale, sintetice sau metalice, lucrată cu ochiuri și cu aspectul de pânză rară, folosită ca atare sau servind la confecționarea unor obiecte. 2 (Șîs ~ de pescuit) Unealtă de pescuit confecționată dintr-o împletitură de fire de cânepă, iută, bumbac etc., lucrată cu ochiuri a căror dimensiune variază în funcție de mărimea peștelui care urmează a fi pescuit și, de obicei, fixată la ambele capete de câte un lemn gros, de care țin pescarii. 3 (Îlv) A prinde (pe cineva) în ~ A înșela. 4 (Îal) A ademeni. 5 (Îal) A seduce. 6 (Îe) A cădea în ~ A intra într-o încurcătură. 7 (Îae) A cădea în cursă. 8 (Îae; șîe a lua ~ sau o ~) A fi înșelat. 9 (La unele jocuri sportive; îe) A se afla în ~sa cuiva A se afla imediat în spatele unui adversar așteptând momentul prielnic pentru a ataca și a-l depăși. 10 Cursă de prins păsări, animale etc., alcătuită dintr-o împletitură de sfoară, sârmă etc. 11 Fileu de sfoară sau sârmă groasă, pe care se așază bagajele mai mici în tren, autobuz etc. 12 Rețea de frânghie groasă, sârmă etc., care îngrădește porțiunea din spatele porții, la jocurile de fotbal, de handbal, polo, hochei etc. pentru a opri mingea, pucul etc. și a pune în evidență marcarea punctului. 13 Împletitură de frânghie, prinsă la partea inferioară a coșului de baschet, prin care mingea cade după marcarea încercării. 14 Împletitură de sfoară sau de alte materiale, de formă dreptunghiulară, bine întinsă și fixată între doi stâlpi, între două suporturi etc., care desparte în două terenul de joc la volei, tenis etc. Si: fileu. 15 Săculeț de mână, de obicei împletit, în care se cară diferite obiecte. 16 Împletitură cu ochiuri rare de sfoară, sârmă etc., din care se fac îngrădituri, cuști etc. 17 Cutie făcută din sfoară împletită, folosită pentru prinderea suveicilor la războiul de țesut Si: paravan. 18 (Îs) ~sa ițelor Element al războiului de țesut țărănesc, format din cocleți paraleli și verticali, prin ochiurile cărora trec, în general, unul sau două fire de urzeală. 19 (Pan) Ansamblu de fire cu aspect de pânză produse prin secretarea de către glandele sericigene ale păianjenului a unui lichid vâscos care se solidifică în prezența aerului Si: pânză. 20 (Pop) Împletitură de nuiele, scânduri etc. din care se fac garduri. 21 (Pop; pex) Gard făcut din plasă. 22 Porțiune dintr-un gard cuprinsă între doi stâlpi. 23 (Reg) Staul pentru oi. 24 (Reg) Loc dinaintea strungii, unde se odihnesc oile după muls. 25 (Reg) Colibă în care dorm ciobanii noaptea. 26 (Reg) Versant al acoperișului casei sau al unui adăpost. 27 (Reg) Șiță împreună cu leațurile și căpriorii acoperișului. 28 Streașină la acoperișul casei. 29 (Înv) Porțiune de teren arabil aflată în proprietatea unei singure persoane sau care se cuvenea unui proprietar. 30 (Reg) Porțiune de pădure pe care o taie o echipă de lucrători forestieri. 31 Subdiviziune a unui județ, în vechea organizare administrativă a țării, condusă de un pretor. 32 Parte dintr-o moșie în Evul Mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar. 33 (Reg) Porțiune din cursul unei ape de munte unde apa e domoală și pe care pot merge plutele. 34 (Îvr) Lamă de metal. 35 (Reg) Tăiș de cuțit. 36 (Îrg) Mâner al unui cuțit. 37 (Reg) Plaz¹ (1). 38 (Reg) Talpă la sanie.

plasă² sf [At: MAIOR, IST. 70/3 / Pl: ~se, (îrg) plăși, (reg) plese / E: ngr πλάσι] 1 (Trs; înv) Fel. 2 (Trs; înv) Categorie. 3 (Trs; înv) Clasă. 4 (Trs) Fel de mâncare care se servește la masă. 5 (Gmt; înv) Latură.

pleasă¹ sf vz plasă¹ corectat(ă)

pleș², pleașă a [At: DAMÉ, T. 28 / Pl: ~i, ~e / E: cf pleș¹] 1 (Reg; d. vite) Care are coarnele plecate spre spate. 2 (D. coarnele vitelor) Care au crescut asimetric, unul în sus și celălalt în jos.

pleș¹, pleașă [At: BIBLIA (1688), 79²/4 / V: pleșă sf / Pl: ~i, ~e, (3) ~uri / E: slv плѣшь] 1 a (Îvp; d. oameni) Chel. 2 a (D. cap, creștet, frunte etc.) Care nu are păr Si: chel, pleșuv (2). 3 snf (Îrg) Chelie. 4 a (Reg; d. cai) Care are o pată albă în frunte. 5 a (Rar; pan; d. munți, dealuri, soluri etc.) Sterp. 6 sf Pleșuvie (4).

pleșă² sf vz pleș¹

PLASĂ¹, plase, s. f. I. 1. Împletitură cu ochiuri mari din fire textile, sintetice ori metalice, din care se fac diferite obiecte; obiect confecționat dintr-o astfel de împletitură; fileu. ◊ Plasă pescărească = unealtă de pescuit formată dintr-o rețea de fibre textile sau din material plastic. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în plasă = a înșela, a amăgi, a seduce (pe cineva). 2. Împletitură cu ochiuri (din sfoară, sârmă etc.) care se așează în spatele porților de joc (la fotbal, handbal, polo, hochei etc.) pentru a opri obiectul de joc (mingea, pucul etc.) și pentru a pune în evidență cu ușurință marcarea punctului. II. 1. Parte dintr-o moșie în evul mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar. 2. Subdiviziune a unui județ, în vechea împărțire administrativă a țării; ocol. III. (Rar) Limbă de cuțit; tăiș. – Din sl. plasa.

PLASĂ ¹ s. f. (Rar) Limbă de cuțit, tăiș. Că de grea moarte-am murit, De plasa cuțitului, De pușca-mpăratului. MARIAN, Î. 354.

PLASĂ³, plăși, s. f. (În vechea organizare administrativă a țării) Subdiviziune administrativă mai mică decît un județ. Sînt născut la 1 martie 1837 în satul Humulești, județul Neamțului, plasa de sus. CREANGĂ, O. A. 285. Fu pe rînd subgrefier, subcomisar și subprefect la o plasă. NEGRUZZI, S. I 111. – Gen.-dat. și: (neobișnuit) plăsei (MACEDONSKI, O. III 36).

PLASĂ², plase, s. f. Nume dat diverselor obiecte făcute dintr-o împletitură (cu ochiuri rare) de sfoară, de sîrmă etc. a) Unealtă de pescuit, formată dintr-o împletitură (dreptunghiulară) de cînepă, iută etc., fixată la un băț gros de care se ține. V. voloc. I-am plătit plasele cît nu face, fiindcă-i locul bun [de pescuit]. DAVIDOGLU, O. 87. Pescarii încremeneau o clipă Privindu-ne, și plasa o scufundau în pripă. PERPESSICIUS, S. 7. Erau bărcile mici și negre ale pescarilor ce se duceau la plasele și cîrligele așezate departe în mare. BART, S. M. 70. ◊ Fig. În plasa gîndurilor mele de lumină Ți-am prins imagina. TOPÎRCEANU, B. 82. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în plasă = a înșela (pe cineva), a amăgi, a seduce; a prinde în cursă, v. cursă. b) Cursă pentru păsări, animale etc. c) Rețea de frînghie folosită pentru a îngrădi porțiunea din spatele porții, la jocurile de fotbal și de handbal. Mingea s-a oprit în plasă. ♦ Rețea de frînghie fixată între doi stîlpi, la mijlocul terenului și peste care se trece mingea la jocurile de volei și de tenis, rețea la tenisul de masă. d) Rețea pe care se așază valizele într-un compartiment de tren. Întoarse rama de piele, în care se afla agățată de mînerul valizei din plasă, carta de vizită. C. PETRESCU, C. V. 8. e) Săculeț de mînă făcut dintr-o rețea de sfoară sau de mătase folosit pentru a purta diferite obiecte; fileu. f) Rețea peste care se mai pune adesea iarbă, crăci etc., folosită pentru a camufla obiective, lucrări, puncte strategice militare. g) Împletitură de sfori prin care trec ițele la războiul de țesut manual; ostrețe.

PLEȘ, PLEAȘĂ, pleși, -e, adj. 1. (Ban., Olt., Mold.). Chel, pleșuv. Îl întîmpină gospodarul spătos și cu fruntea pleașă. C. PETRESCU, R. DR. 258. A întîlnit... un popă îmbrăcat cu straie sărăcuțe, scurt la stat, smolit la față, cu capul pleș, mergînd cu pas rar. CREANGĂ, A. 133. 2. (Despre locuri, în special despre munți) Lipsit de vegetație; gol, sterp. Trebuia... să ocolească dîmburile pleșe pînă ce va da iar în pădure. GALACTION, O. I 294. Strig turbații urieși, Alergînd, unul spre codri, celălalt spre munții pleși. ALECSANDRI, P. III 237. ◊ (Substantivat, n.) Stufăriile din mlaștinile Dunării se îmbracă-n frunze; ici-colea tot se mai văd pleșuri neacoperite cu verdeață. CONTEMPORANUL, VI_I 44.

PLASĂ² ~e f. 1) (în evul mediu în Țara Românească) Parte dintr-o moșie cuvenită unui proprietar. 2) Subdiviziune administrativă în cadrul unui județ. [G.-D. plasei] /<sl. plasa

PLASĂ¹ ~e f. 1) Împletitură cu ochiuri mari, confecționată din fire groase (textile, sintetice sau metalice) având diverse întrebuințări; fileu. ◊ A prinde pe cineva în ~ a seduce pe cineva. 2) Obiect confecționat dintr-o astfel de împletitură. [G.-D. plasei] /<sl. plasa

PLEȘ¹ ~uri n. 1) Parte a capului de pe care a căzut părul; chelie. 2) Suprafață de teren lipsită de vegetație. /<sl. plĕši

PLEȘ² pleașă (~i, ~e) înv. v. PLEȘUV. /<sl. pleši

plasă f. împletitură de sfoară spre a prinde pești și păsări. [Poate identică cu vorba următoare].

plasă f. 1. întindere de gard: 2. subdiviziunea unui județ în șes: România vechie avea 372 plăși administrate odinioară de câte un subprefect și în prezent de câte un administrator. [Slav. PLASA, țară].

pleș a. 1. pleșuv: cu capul pleș CR. munții pleși AL.; 2. cu un corn în sus și altul în jos (despre vite). ║ n. pisc pleșuv: se văd pleșuri neacoperite cu verdeață. [Slav. PLĬEȘĬ].

plásă f., pl. e (vsl. plasa, rețea plasă, zonă, regiune: sîrb. plasa, sloĭ; rut. polósa, rus. -sá, regiune). Rețea, împletitură de sfoară pe care o poartă pin apă doĭ oamenĭ ca să prindă pește. (Sînt și plase de prins păsărĭ și feare, precum și plase de sîrmă de făcut cotețe de păsărĭ saŭ gardurĭ. V. năvod, voloc). Subdiviziune administrativă a unuĭ județ la șes (V. plaĭ). Lamă de metal (Vechĭ). Plăsea (Vechĭ): cuțite cu plase de cerb. Talpă la sania țărănească (Sud). De plasa luĭ (Trans.), de felu luĭ, din natura luĭ. V. plașcă 2.

pleáșă f., pl. eșe (vsl. plĭešĭ). Vechĭ. Pleșuvie, pele pleșuvă.

pleș, pleáșă adj., pl. f. eșe (vsl. plĭešĭ, plĭešina, pleșuvie). Est. Ban. Pleșuv. Fără arborĭ: munte pleș. Boŭ pleș, boŭ c’un corn în sus, și cu altu’n jos. S. m. (subînț. munte) saŭ n., pl. urĭ (subînț. pisc). Munte orĭ pisc pleșuv. V. cherapleș.

plasă² (împletitură) s. f., g.-d. art. plasei; pl. plase

!plasă³ (veche unitate administrativă) s. f., g.-d. art. plășii; pl. plăși

pleș (înv., reg.) adj. m., pl. pleși; f. pleașă, art. pleașa, pl. pleșe

plasă¹ (împletitură, împărțire administrativă) s. f., g.-d. art. plasei; pl. plase

pleș (înv., reg.) adj. m., pl. pleși; f. pleașă, art. pleașa, pl. pleșe

plasă (împletitură, împărțire administrativă, tăiș) s. f., g.-d. art. plasei; pl. plase

pleașă (loc fără vegetație) s. f., pl. pleșuri

pleș adj. m., pl. pleși; f. sg. pleașă, pl. pleșe

plasă, pl. plase

plasă, plăși.

plasă (plase), s. f. – 1. Împletitură pentru vînat. – 2. Împletitură de pescuit. – 3. (Înv.) Limbă de cuțit. – 4. Rețea, gratii. – 5. Diviziune administrativă, subprefectură. – 6. (Rar) Tip, clasă. – Mr. plase „clasă”. Sl. plasa „bandă, fîșie” (Cihac, II, 261; Conev 41). – Der. plăsele, s. f. pl. (mîner) se zice mai ales despre mînere de sabie, formate din două părți de metal sau de lemn între care este așezată lama (sing. plăsea, var. prăsea, este rar); plăsela, vb. (a pune plăsele). Odobescu folosește pe plăsele cu sensul de „șild, siguranță la gura cheii”, dar e exemplu unic.

pleașă (-eșe), s. f. – Chelie, calviție. Sl. plĕsĭ (Miklosich, Lexicon, 578; Cihac, II, 262), cf. slov. plês, ceh. pleš. – Der. pleș, adj. (chel); pleșuv (var. pleșug, pleșiv), adj. (chel), cf. sl. plĕsivŭ, slov. plĕsiv; pleși (var. plesuvi), vb. (a pierde părul, a cheli); pleșuvie (var. pleșugie), s. f. (chelie). Cf. ALR, I, 12; circulă numai în V, NV și Mold.

PLASĂ DE FRÂNARE împletitură de mari dimensiuni, compusă din sandouri (v.), destinată opririi rapide a avionului din rulajul la aterizare în cazul în care frânele acestuia s-au defectat sau când contactul cu pista a fost greșit, dincolo de mijlocul acesteia, liziera aerodromului putând fi depășită. Ridicarea plasei este rapidă și se face la comanda conducătorului de zbor. Există plase de frânare înalte (care cuprind tot avionul) și joase (care agață doar trenul de aterizare).

PLEȘU (Culmea Pleșului), culme deluroasă îngustă în NV Subcarpaților Neamțului, extinsă pe o lungime de 24 km, pe direcție NV-SE, între văile râurilor Neamț (la V) și Nemțișor (la E). Alcătuită din conglomerate, marne și gresii. Alt. max.: 911 m. Acoperită cu păduri de fag, de fag în amestec cu conifere și de molid în amestec cu brad. Prezintă abrupturi de peste 400 m față de depr. Neamț.

PLEȘU, Andrei (n. 1948, București), filozof, eseist și critic de artă român. Prof. univ. la București. Ministru al Culturii (1989-1991) și al Afacerilor Externe (1997-1999). Întemeietor (1993) și director al revistei „Dilema” (din ian. 2004 – „Dilema Veche”). Rector (din 1994) al „Colegiului Noua Europă”. Lucrări impunând prin originalitatea ideilor și expresia memorabilă despre etica „intervalului” („Minima moralia”), despre sentimentul naturii în cultura europeană („Pitoresc și melancolie”) sau despre tematica filozofiei religiei („Despre îngeri”). Eseuri și cronici plastice („Ochiul și lucrurile”), portrete și eseuri despre M. Eliade, E. Cioran, E. Ionesco, C. Noica – maestrul său spiritual („Limba păsărilor”).

a lua plasă / țeapă expr. a se păcăli, a se fraieri.

a ridica mingea la fileu / la plasă expr. 1. (pub.) a crea condiții favorabile (cuiva) 2. (er. – d. femei) a excita (un bărbat).

plasă, plase s. f. păcăleală.

PLASĂ s. I. 1. fileu, rețea. (~ la un năvod.) 2. v. fileu. 3. fileu. (~ la jocul de tenis.) 4. (TEHN.) paravan. (~ la războiul de țesut.) 5. (TEHN.) plasa ițelor v. cocleți; ostrețe (pl.), (~ la războiul de țesut.) 6. v. păienjeniș. 7. v. sacoșă. II. (înv., în Mold.) ocol. (~ era o subdiviziune a județului.)

PLASĂ s. v. ascuțiș, categorie, călcâi, chip, fel, gen, jgheab, lamă, latură, limbă, mâner, neam, plaz, plăsea, soi, sort, specie, staul, streașină, talpă, tăiș, tip, varietate.

PLEAȘĂ s. v. calviție, chelie, pleșuvie.

PLEȘ adj. v. chel, gol, golaș, pleșuv.

plasă s. v. ASCUȚIȘ. CATEGORIE. CĂLCÎI. CHIP. FEL. GEN. JGHEAB. LAMĂ. LATURĂ. LIMBĂ. MÎNER. NEAM. PLAZ. PLĂSEA. SOI. SORT. SPECIE. STAUL. STREAȘINĂ. TALPĂ. TĂIȘ. TIP. VARIETATE.

PLASĂ s. I. 1. fileu, rețea. (~ la un năvod.) 2. fileu, (înv.) rezil. (~ pentru păr.) 3. fileu. (~ la jocul de tenis.) 4. (TEHN.) paravan. (~ la războiul de țesut.) 5. (TEHN.) plasa ițelor = cocleți (pl.), (reg.) ostrețe (pl.). (~ la războiul de țesut.) 6. păienjeniș, pînză, (rar) păinjinar, (reg.) painginăraie, (înv.) păioară. (Prins ca într-o ~ de păianjen.) 7. sacoșă, (reg.) neț. (Bagă cumpărăturile în ~.) II. (înv., în Mold.) ocol. (~ era o subdiviziune a județului.)

pleașă s. v. CALVIȚIE. CHELIE. PLEȘUVIE.

pleș adj. v. CHEL. GOL. GOLAȘ. PLEȘUV.

PLEAȘĂ s.f. 1. (Mold., ȚR, Ban.) Chelie. A: Scuipîndu-i-să pleașa. B 1775, 74^v. Fiind cu pleșul scuipat. B 1779, 44^v. B: Plĕšĭ. Pleașă. LEX. 1683, 44^r. Se va face în pleașa lui sau în tîrcăvirea lui pipăire albă. BIBLIA (1688); cf. MARDARIE, 196. C: Plésshe. Calvities. AC, 361. 2. (Mold.) Loc lipsit de vegetație. La suișul muntelui una era potica ... carea în pleșea muntelui prea cu lesne închizîndu-să, pre aiurea de suit alt drum și altă cale nici era, nici să afla. CI, 169. Variante: pleș s.n. (B 1779, 44^v). Etimologie: sl. plĕšĭ. Cf. t î r c ă v i r e.

PLEȘ s.n. v. pleașă.

plasă, plase, plăși, plese, s.f. (înv. și reg.) 1. fel, gen, soi, categorie, clasă. 2. fel de mâncare (servit la masă). 3. latură (a unei figuri geometrice).

plásă, plase, s.f. (înv.) Subdiviziune a comitatului (= județ), condusă de un pretor; subprefectură. – Din sl. plasa „bandă, fâșie” (DEX, MDA).

pleș, pleașă, (pleșâv, pleșuv, pleșug), adj. Fără păr pe cap; chel. ■ (onom.) Pleș(u), Pleșa, nume de familie frecvent în zona Ieud. – Din sl. plĕsĭ (Scriban, DEX, MDA).

plasă, plase, s.f. – (înv.) Veche împărțire administrativă; subprefectură. – Din sl. plasa „bandă, fâșie” (Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

pleș, pleașă, (pleșâv), adj. – Fără păr pe cap; chel (ALRRM, 1969: 17). ♦ (onom.) Pleș, Pleșa, Pleșu, nume de familie frecvent în zona Ieud (480 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din sl. plĕsĭ (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

plasă, -e, s.f. – Veche împărțire administrată; subprefectură. – Din sl. plasa „bandă, fâșie”.

pleș, pleașă, (pleșâv, plușuv), adj. – Fără păr pe cap; chel (ALR 1969: 17). Pleș, Pleșan, Pleșu (porecle). – Din sl. plĕsĭ.