3 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PLÁSMĂ, (2) plasme, s. f. 1. Parte lichidă a sângelui sau a limfei formată din apă, săruri, protide, lipide, glucide, anticorpi etc. 2. Substanță gazoasă puternic ionizată, ale cărei proprietăți fizice sunt determinate de existența ionilor și a electronilor în stare liberă. – Din fr. plasma.

plasmă2 sf [At: MARINESCU, P. A. 55 / Pl: ~me / E: lat plasma, fr plasma] 1 Produs lichid intercelular format din apă, săruri minerale, glucide, lipide, protide etc., care se găsește în sânge, limfă și mușchi. 2 (Blg; îs) ~ germinativă Germen. 3 Substanță într-o stare de agregare asemănătoare celei gazoase, formată din electroni, ioni pozitivi și particule neutre, care se găsesc într-o continuă mișcare dezordonată. 4 (Rar) Pastă sau material moale, ușor de frământat și de modelat.

plasmă1 sf [At: CANTEMIR, ap. GÁLDI, M. PHAN. 230 / Pl: (rar) plăsmuri / E: ngr πλάσμα, lat plasma] (Înv) Plăsmuire (3).

PLÁSMĂ s. f. 1. Parte lichidă a sângelui sau a limfei formată din apă, săruri, protide, lipide, glucide, anticorpi etc. 2. Substanță gazoasă puternic ionizată, ale cărei proprietăți fizice sunt determinate de existența ionilor și a electronilor în stare liberă. – Din fr. plasma.

PLÁSMĂ s. f. Produs lichid intercelular, care se găsește în sînge, în limfă și în mușchi. Celula nervoasă are proprietatea de a-și fabrica substanțele constitutive din elementele simple ce se află în plasma tuturor spețelor animale. MARINESCU, P. A. 55.

PLÁSMĂ s.f. 1. Produs lichid intercelular aflat în sânge, în limfă și în mușchi. 2. Zonă dintr-o descărcare electrică într-un gaz, care conține atât ioni negativi, cât și atomi și molecule neutre. ♦ Masă gazoasă dintr-o astfel de zonă. [< fr., gr. plasma < plassein – a forma].

PLÁSMĂ1 s. f. 1. lichid intercelular în sânge, în limfă și în mușchi. 2. zonă dintr-o descărcare electrică într-un gaz, care conține atât ioni pozitivi și negativi, cât și electroni și atomi neutri, cu mare conductibilitate termică și electrică, cu proprietăți specifice. (< fr., lat., gr. plasma)

PLÁSMĂ ~e f. Parte lichidă a sângelui, a limfei sau a lichidului seminal. ◊ ~ gazoasă substanță gazoasă în stare ionizată. [G.-D. plasmei] /<fr. plasma

plasmá vb. I A crea ◊ „Heliade Rădulescu credea că Poetul este Părintele națiunii și că poezia poate totul. Competența ei se întinde de la gramatică la creația divină. A scrie este a întemeia, a plasma o spiritualitate și a pune bazele națiunii.” R.lit. 13 XI 80 p. 5 (din plasmă)

*plázmă f., pl. e (vgr. plásma, creatură. V. plastic, plăzmuĭesc). Biol. Numele lichiduluĭ diverselor țesuturĭ organice, maĭ ales ale sîngeluĭ și linfeĭ. V. protoplazmă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

plásmă s. f., g.-d. art. plásmei; (feluri) pl. plásme

plásmă s. f., g.-d. art. plásmei; (feluri) pl. plásme


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PLASMĂ GERMINATÍVĂ s. (BIOL.) genotip, germen, idiotip.

PLASMĂ GERMINATI s. (BIOL.) genotip, germen.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

plásmă (plásme), s. f.1. Invenție, creație. – 2. Lichid intercelular. – Mr. plasmă. Gr. πλάσμα, sec. XVIII, înv. (Gáldi 230) și modern din fr. plasma.Der. plăsmui, vb. (a inventa, a crea, a produce; înv., a falsifica); plăsmuitor, s. m. (creator; înv., falsificator); proplăsmui, vb. (a transforma, a reface), înv., creație verbală a lui Dosoftei; plastografie, s. f. (falsificare a scrisului), mr. plastografie, din ngr. πλαστογραφία; plastograf, s. m. (falsificator), din gr. πλαστογράφος; plastic, adj., din fr. plastique; plasticitate, s. f. (ușurință la modelare; faptul de a fi sugestiv); plastur (var. plasture, plastor(e), plastru), s. n. (cataplasmă), din ngr. ἔμπλαστρον, cf. blasture, dublet al lui pleașter, s. n. (cataplasmă), din germ. Pflaster. Sl. plastyryĭ provine din rom. (Vaillant, BL, XVI, 11).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

plásmă, plăsmuri, s.f. (înv.) plăsmuire.

-PLASMĂ „plasmă”. ◊ gr. plasma „modelare, fasonare” > fr. -plasme, it. -plasma, germ. id., engl. id. > rom. -plasmă.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PLÁSMĂ (< fr. {i}; {s} gr. plasma „obiect modelat”) s. f. 1. Parte lichidă a sângelui (p. sangvină) sau a limfei (p. limfatică) formată din 20% apă, 7% săruri minerale, protide, lipide, glucide, anticorpi etc. La om, p. constituie 55% din volumul sangvin. P. poate fi folosită în scopuri terapeutice pentru înlocuirea pierderilor sangvine sau lichide. 2. (FIZ.) Substanță aflată într-o stare de agregare asemănătoare celei gazoase, puternic (sau complet) izolată, alcătuită în majoritate (sau în totalitate) din purtători de sarcină practic liberi (electroni, ioni negativi și ioni pozitivi). Posedă o bună conductibilitate electrică, are o temperatură ridicată și emite radiații electromagnetice, îndeosebi în lumină (ex. flacăra, coloana luminoasă a tuturor tipurilor de descărcări electrice, substanța Soarelui și a celorlalte stele etc.). Cea mai mare parte din substanțele Universului (stelele, nebuloasele galactice, mediul interstelar) se află în stare de p. În apropierea Pământului există p. sub formă de vânt solar, de magnetosferă și ionosferă. P. este considerată cea de-a patra stare de agregare; ea poate fi utilizată pentru tăierea materialelor greu fuzibile, la construirea generatoarelor magnetohidrodinamice, pentru realizarea reacției termonucleare de fuziune etc. Termenul de p. a fost introdus în 1930 de I. Langmuir și L. Tonks. ◊ Fizica plasmei v. fizică. 3. Ansamblul electronilor de conducție, mobili într-un metal, împreună cu atomii și ionii din nodurile rețelei cristaline a metalului și care execută numai vibrații locale.

Intrare: plasmă (s.f.)
plasmă1 (s.f.) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • plasmă
  • plasma
plural
  • plasme
  • plasmele
genitiv-dativ singular
  • plasme
  • plasmei
plural
  • plasme
  • plasmelor
vocativ singular
plural
Intrare: plasmă (suf.)
plasmă2 (suf.) element de compunere sufix
sufix (I7-S)
  • plasmă
Intrare: plasma (verb)
verb (V201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • plasma
  • plasmare
  • plasmat
  • plasmatu‑
  • plasmând
  • plasmându‑
singular plural
  • plasmea
  • plasmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • plasmez
(să)
  • plasmez
  • plasmam
  • plasmai
  • plasmasem
a II-a (tu)
  • plasmezi
(să)
  • plasmezi
  • plasmai
  • plasmași
  • plasmaseși
a III-a (el, ea)
  • plasmea
(să)
  • plasmeze
  • plasma
  • plasmă
  • plasmase
plural I (noi)
  • plasmăm
(să)
  • plasmăm
  • plasmam
  • plasmarăm
  • plasmaserăm
  • plasmasem
a II-a (voi)
  • plasmați
(să)
  • plasmați
  • plasmați
  • plasmarăți
  • plasmaserăți
  • plasmaseți
a III-a (ei, ele)
  • plasmea
(să)
  • plasmeze
  • plasmau
  • plasma
  • plasmaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

plasmă (s.f.)

  • 1. (numai) singular Parte lichidă a sângelui sau a limfei formată din apă, săruri, protide, lipide, glucide, anticorpi etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Celula nervoasă are proprietatea de a-și fabrica substanțele constitutive din elementele simple ce se află în plasma tuturor spețelor animale. MARINESCU, P. A. 55.
      surse: DLRLC
  • 2. Substanță gazoasă puternic ionizată, ale cărei proprietăți fizice sunt determinate de existența ionilor și a electronilor în stare liberă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: