PLASMĂ, (2) plasme, s. f. 1. Parte lichidă a sângelui sau a limfei formată din apă, săruri, protide, lipide, glucide, anticorpi etc. 2. Substanță gazoasă puternic ionizată, ale cărei proprietăți fizice sunt determinate de existența ionilor și a electronilor în stare liberă. – Din fr. plasma.

plasmă² sf [At: MARINESCU, P. A. 55 / Pl: ~me / E: lat plasma, fr plasma] 1 Produs lichid intercelular format din apă, săruri minerale, glucide, lipide, protide etc., care se găsește în sânge, limfă și mușchi. 2 (Blg; îs) ~ germinativă Germen. 3 Substanță într-o stare de agregare asemănătoare celei gazoase, formată din electroni, ioni pozitivi și particule neutre, care se găsesc într-o continuă mișcare dezordonată. 4 (Rar) Pastă sau material moale, ușor de frământat și de modelat.

plasmă¹ sf [At: CANTEMIR, ap. GÁLDI, M. PHAN. 230 / Pl: (rar) plăsmuri / E: ngr πλάσμα, lat plasma] (Înv) Plăsmuire (3).

PLASMĂ s. f. 1. Parte lichidă a sângelui sau a limfei formată din apă, săruri, protide, lipide, glucide, anticorpi etc. 2. Substanță gazoasă puternic ionizată, ale cărei proprietăți fizice sunt determinate de existența ionilor și a electronilor în stare liberă. – Din fr. plasma.

PLASMĂ s. f. Produs lichid intercelular, care se găsește în sînge, în limfă și în mușchi. Celula nervoasă are proprietatea de a-și fabrica substanțele constitutive din elementele simple ce se află în plasma tuturor spețelor animale. MARINESCU, P. A. 55.

PLASMĂ s.f. 1. Produs lichid intercelular aflat în sînge, în limfă și în mușchi. 2. Zonă dintr-o descărcare electrică într-un gaz, care conține atît ioni negativi, cît și atomi și molecule neutre. ♦ Masă gazoasă dintr-o astfel de zonă. [< fr., gr. plasma < plassein – a forma].

PLASMĂ¹ s. f. 1. lichid intercelular în sânge, în limfă și în mușchi. 2. zonă dintr-o descărcare electrică într-un gaz, care conține atât ioni pozitivi și negativi, cât și electroni și atomi neutri, cu mare conductibilitate termică și electrică, cu proprietăți specifice. (< fr., lat., gr. plasma)

PLASMĂ ~e f. Parte lichidă a sângelui, a limfei sau a lichidului seminal. ◊ ~ gazoasă substanță gazoasă în stare ionizată. [G.-D. plasmei] /<fr. plasma

*plázmă f., pl. e (vgr. plásma, creatură. V. plastic, plăzmuĭesc). Biol. Numele lichiduluĭ diverselor țesuturĭ organice, maĭ ales ale sîngeluĭ și linfeĭ. V. protoplazmă.

plasmă s. f., g.-d. art. plasmei; (feluri) pl. plasme

plasmă s. f., g.-d. art. plasmei; (feluri) pl. plasme

plasmă s. f., g.-d. art. plasmei; (feluri) pl. plasme

plasmă

PLASMĂ GERMINATIVĂ s. (BIOL.) genotip, germen, idiotip.

PLASMĂ GERMINATIVĂ s. (BIOL.) genotip, germen.

plasmă (plasme), s. f. – 1. Invenție, creație. – 2. Lichid intercelular. – Mr. plasmă. Gr. πλάσμα, sec. XVIII, înv. (Gáldi 230) și modern din fr. plasma. – Der. plăsmui, vb. (a inventa, a crea, a produce; înv., a falsifica); plăsmuitor, s. m. (creator; înv., falsificator); proplăsmui, vb. (a transforma, a reface), înv., creație verbală a lui Dosoftei; plastografie, s. f. (falsificare a scrisului), mr. plastografie, din ngr. πλαστογραφία; plastograf, s. m. (falsificator), din gr. πλαστογράφος; plastic, adj., din fr. plastique; plasticitate, s. f. (ușurință la modelare; faptul de a fi sugestiv); plastur (var. plasture, plastor(e), plastru), s. n. (cataplasmă), din ngr. ἔμπλαστρον, cf. blasture, dublet al lui pleașter, s. n. (cataplasmă), din germ. Pflaster. Sl. plastyryĭ provine din rom. (Vaillant, BL, XVI, 11).

plasmă, plăsmuri, s.f. (înv.) plăsmuire.

PLÁSMĂ (< fr. {i}; {s} gr. plasma „obiect modelat”) s. f. 1. Parte lichidă a sângelui (p. sangvină) sau a limfei (p. limfatică) formată din 20% apă, 7% săruri minerale, protide, lipide, glucide, anticorpi etc. La om, p. constituie 55% din volumul sangvin. P. poate fi folosită în scopuri terapeutice pentru înlocuirea pierderilor sangvine sau lichide. 2. (FIZ.) Substanță aflată într-o stare de agregare asemănătoare celei gazoase, puternic (sau complet) izolată, alcătuită în majoritate (sau în totalitate) din purtători de sarcină practic liberi (electroni, ioni negativi și ioni pozitivi). Posedă o bună conductibilitate electrică, are o temperatură ridicată și emite radiații electromagnetice, îndeosebi în lumină (ex. flacăra, coloana luminoasă a tuturor tipurilor de descărcări electrice, substanța Soarelui și a celorlalte stele etc.). Cea mai mare parte din substanțele Universului (stelele, nebuloasele galactice, mediul interstelar) se află în stare de p. În apropierea Pământului există p. sub formă de vânt solar, de magnetosferă și ionosferă. P. este considerată cea de-a patra stare de agregare; ea poate fi utilizată pentru tăierea materialelor greu fuzibile, la construirea generatoarelor magnetohidrodinamice, pentru realizarea reacției termonucleare de fuziune etc. Termenul de p. a fost introdus în 1930 de I. Langmuir și L. Tonks. ◊ Fizica plasmei v. fizică. 3. Ansamblul electronilor de conducție, mobili într-un metal, împreună cu atomii și ionii din nodurile rețelei cristaline a metalului și care execută numai vibrații locale.