pâță² sf vz piță²

pită sf [At: CORESI, EV. 110 / Pl: ~te, (reg) piți / E: ngr πίτα, bg пита, mg pita] 1 (Îrg) Pâine. 2 (Îrg; îe) A fi la cineva ~ta și cuțitul sau a avea (ori a fi cu) ~ta și cuțitul în mână A avea la îndemână toată puterea, toate mijloacele. 3 (Îrg; îe) A fi mâncat ~ din multe cuptoare A fi bătrân și a avea multă experiență de viață. 4 (Îrg; îe) A mânca ~ și sare (la o masă) cu cineva A trăi la un loc cu cineva Si: a conviețui. 5 (Îrg; îae) A se afla în raporturi de strânsă prietenie cu cineva. 6 (Îe) A fi bun ca ~ta caldă sau ~ de om Se spune despre un om foarte bun. 7 (Îe) A mânca ~ta cuiva A fi întreținut de cineva. 8 (Îe) A lua (cuiva) ~ta (de la gură) A lua cuiva posibilitatea de a-și câștiga existența. 9 (Îe) A mânca ~ta lui vodă A fi salariat al statului. 10 (Îrg) Aluat din care se face pâinea. 11 (Reg; csc) Cereale. 12 (Reg; csc) Recoltă de cereale. 13 (Reg; csc) Hrană. 14 (Trs; pan) Cocoașă. 15 (Reg; îcs) De-a ~ta De-a v-ați ascunselea. 16 (Îrg; pgn) Muncă prin care este câștigată existența Si: funcție, serviciu, slujbă. 17 (Îe) A pune (sau a băga) în ~ (pe cineva) A-i găsi cuiva o slujbă. 18 (Irn; îae) A face cuiva o neplăcere la serviciu. 19 (Irn; îae) A face astfel încât cineva să fie dus la închisoare. 20 (Bot; reg) Nalbă (Malva silvestris). 21 (Bot; reg) Zbârciog (Morchella). 22 (Bot; reg; îc) ~ta-porcului Pâinea-porcului (Cyclamen europaeum). 23 (Bot; îvr; îac) Brâncă (Salicornia herbacea). 24 (Bot; reg; îac) Iarbă-grasă (Portulaca oleracea). 25 (Reg; îc) ~ta-cucului Măcriș (Oxalis acetosella). 26 (Reg; îc) ~ta-lui-(sfântul-)Ion sau ~ta-lui-Sântion, ~ta-lui-Domnul-Hristos Roșcovă. 27 (Reg; îc) ~ta-păsării Fruct comestibil, în forma unei bobițe de culoare roșie, al unui arbust de câmp nedefinit mai îndeaproape. 28 (Bot; îc) ~ta-lui-Dumnezeu Râșcov (Lactarius deliciosus). 29 (Îc) ~ta-vacii Ciupercă comestibilă cu pălăria roșcată-cenușie, cu piciorul cilindric, cu carnea albă Si: (reg) mânătarcă, pitarcă, pitoancă, pitoașcă, titărci, ursească, văcuțe (Boletus bovinus). 30 (Reg; îc) ~ta-lui-Ioan Ciupercă comestibilă de culoare roșiatică, care poate fi mâncată crudă Si: (reg) lăptucă.

pița¹ i vz piță¹

pița² vt [At: VICIU, GL. / Pzi: piț / E: piță²] (Reg; c. i. carne) A frige.

piță¹ [At: N. REV. R. VIII, nr. 6, 87 / V: pița / Pl: ~țe / E: cf căpriță] 1-2 i (Reg; are) Strigăt cu care se cheamă (caprele sau) mânjii. 3 sf (Zlg; Mun; Trs) Capră (Capra).

piță² [At: VICIU, GL. / V: pâță^[1] / Pl: ~țe / E: nct] (Trs; Ban) 1-2 sf Carne (friptă). 3 sm (Reg) Om subțire, slab, nevolnic, prăpădit. 4 sm (Reg) Om bețiv. corectat(ă)

PITĂ, pite, s. f. (Transilv., Mold.) 1. Pîine. După ce au prins caii putere, au ospătat și oamenii puțină pită și brînză. SADOVEANU, N. P. 20. Așa frămînta, așa scutura, încît cugetai că vrea să coacă un cuptor de douăzeci de pite. RETEGANUL, P. I 61. Pită albă stă pe masă Cum îi pita mai frumoasă; Nici necoaptă, Nici răscoaptă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 119. Celui flămînd pita-i în gînd (= fiecare se gîndește la ceea ce-l doare, la ceea ce dorește). ◊ Expr. A avea (sau a ține, a fi cu) pita și (cu) cuțitul în mînă sau a-i fi (cuiva) pita și cuțitul în mînă = a avea toate mijloacele pentru a realiza ceva, a fi atotputernic. Acuma mi-i pita și cuțitul în mînă! Lasă că nu mi-a sta ea mai mult în drum! SBIERA, P. 108. Bun ca pita (caldă) = foarte bun. Bună și frumoasă, firește. – Bună... – Ca pita caldă. DELAVRANCEA, O. II 48. 2. Fig. Hrană necesară pentru trai; p. ext. slujbă, funcție, post. Cine-i lipsă [la apel] nu mai vede pită. SADOVEANU, M. C. 27. ◊ Expr. (Familiar) A mînca pita cuiva sau a mînca pită de la cineva = a fi în serviciul, în slujba cuiva; a datora cuiva mijloacele existenței sale; a trăi din mila cuiva. A lua pita cuiva (sau de la cineva) sau a-i lua (cuiva) pita de la gură = a-i lua (cuiva) slujba, a-l face să-și piardă mijloacele de trai; a-l lăsa pe drumuri, muritor de foame. A pune (sau a băga) în pită (pe cineva) = a-i găsi (cuiva) o slujbă, a-i găsi un mijloc de trai, a-l plasa.

PITĂ ~e f. reg. 1) Produs alimentar făcut din aluat dospit, frământat și copt în cuptor; pâine. ◊ Celui flămând numai ~a-i în gând fiecare se gândește la ceea ce îl interesează. 2) fig. Hrana cea de toate zilele. /<bulg. pita

pită f. pâine dospită la cuptor: eu i-aș sătura curtea cu o pită ISP.; pita vacii, mânătarcă. [Serb. PITA, turtă].

pítă f., pl. e (bg. sîrb. pita, lipie, d. vsl. pitati, a hrăni; ung. pita, pite, turc. pidé, pité, ngr. pita. V. pedea). Trans. Mold. Pop. orĭ fam. Pîne. Vechĭ. A fi într’o pită cu tatăl tăŭ, a nu fi ajuns încă să plăteștĭ bir. Pita vaciĭ (Trans.), un fel de pitarcă (bolétus edúlis). – Mold. pop. chítă.

+pita (lipie arăbească) s. f., g.-d. art. pitei; pl. pite

!pita-vacii (plantă) s. f. art., g.-d. art. pitei-vacii

pita-vacii (plantă) s. f. art., g.-d. art. pitei-vacii

pită (pâine) (reg.) s. f., g.-d. art. pitei; pl. pite

pită (reg.) s. f., g.-d. art. pitei; pl. pite

pita-vacii s. f.

pită s. f., g.-d. art. pitei; pl. pite

PITA-VACII s. (BOT.; Boletus bovinus) (reg.) pitoancă, pitoașcă, titărci (pl.), văcuțe (pl.), mânătarcă ursească, (Transilv.) ciupercă de brad.

PITĂ s. v. pâine.

PITA-VACII s. (BOT.; Boletus bovinus) (reg.) pitoancă, pitoașcă, titărci (pl.), văcuțe (pl.), mînătarcă ursească, (Transilv.) ciupercă de brad.

pită s. v. PÎINE.

pite s. pl. v. CEREALE. GRÎNE.

pită (pite), s. f. – Pîine; slujbă. – Mr., megl. pită. Mgr. πίτα cf. tc. pite (Miklosich, Et. Wb., 248a; Loebel 77; Lokotsch 1654), alb. pitë (Meyer, Alb. St., IV, 97), bg. pita (Conev 86), sb. pita (Vasmer, Gr., 117), iud. sp. pita, calabr. pitta „pîine” (REW 6546; Rohlfs, EWUG, 1714), mag. pita. – Der. pitan (var. chitan), s. m. (Mold., pîine de casă; înv., pîine proastă); pitar, s. m. (Banat, brutar; boier, membru al Divanului, însărcinat cu brutăria Palatului și cu intendența armatei, mai tîrziu și cu trăsurile domnului), cf. sl. pitari, care pare a proveni din rom.; pitărie, s. f. (Banat și Trans., brutărie; slujba de pitar); pităreasă, s. f. (nevastă de pitar; brutăriță); pitușcă, s. f. (pîinișoară); pitoancă, s. f. (ciupercă, Boletus granulatus), cf. Iordan, Dift., 215 și Pascu, Suf., 271. – Din rom. provine ngr. πιτάρις (Meyer, Neugr. St., II, 77).

pița, piț, vb. I (reg.; despre carne) a frige.

piță², pițe, s.f. (reg.) 1. carne pripită. 2. om subțire, slab, nevolnic, prăpădit, bețiv.

piță¹! interj., s.f. 1. (interj.; pop.; adesea repetat) strigăt cu care se cheamă caprele. 2. s.f. (reg.) capră.

pită, pite, (ptită), s.f. – (gastr.) Pâine. Mai demult, se făcea din făină de mălai, din cereale amestecate și mai rar din grâu: „Zâce bătrânii: «măi, sămănați orz, săcară, să aveți ș-on ptic de ptită mai bună»; când ai avut ptită de săcară, ai fost domn. (…) Sămănam hrișcă șî săcară șî orz șî mestecam cu mălai și făcem ptită; era mai bună dacă erau amestecate” (Memoria, 2004: 39). – Din bg. pita (Conev, cf. DER; DEX, MDA); din ngr. pita (MDA), tc. pite (Miklosich, cf. DER); din alb. pitë (Meyer, cf. DER), srb. pita (Vasmer, cf. DER). Cuv. rom. > magh. pita (Bakos, 1982).

piță, pițe, s.f. – (reg.) 1. Piele. 2. Bucată de carne friptă sau prăjită. (Banat, Trans., Maram.). – Et. nec. (MDA).

pită, -e, s.f. – (gastr.) Pâine. Mai demult, se făcea din făină de mălai, din cereale amestecate și mai rar din grâu: „Zâce bătrânii: «măi, sămănați orz, săcară, să aveți ș-on ptic de ptită mai bună»; când ai avut ptită de săcară, ai fost domn. (…) Sămănam hrișcă șî săcară șî orz șî mestecam cu mălai și făcem ptită; era mai bună dacă erau amestecate” (Memoria 2004: 39). – Ngr. pita, tc. pite, alb. pitë, bg. pita, srb. pita, iud. pita (DER); Cuv. rom. preluat în magh. (pita) (Bakos 1982).

PIȚA, Dan (n. 1938, Dorohoi), regizor român de film. Abordează genuri variate, de la filmul de actualitate, unoeri cu substrat politic („Filip cel Bun”, „Concurs”, „Pas în doi”, „Hotel de lux”), la ecranizări („Tănase Scatiu”, „Bietul Ioanide”) și de western („Profetul, aurul și ardelenii”, „Pruncul, petrolul și ardelenii”), la filmul de evocare istorică („Dreptate în lanțuri”).

PITĂ subst. și vb. a (se) piti. 1. – fam., mold. 1787 2. Pit/ea (Sd X; Sur VI; Viciu 16); -easca s.; Pitești orașul. 3. Pitu, ar., pren. (Cara 96); -lescu; -lași s. 4. Pitulea (Moț). 5. Pitan, Ion (Isp III¹); – Gh. 1687 (RI II 147), cf. subst. pitan-chitan. 6. Pitaș (16 A II 70); Pitar, Ioan (Hurm XI). 7. Pitău (Ard). 8. Pitoaia s. (Sd XXII). 9. Piteș, lucșa (16 A I206; 17 AII 331). 10. Pitiș, R. (Șchei III). 11. + -oiu: Chilișoiu, Al. (Fil A 21). 12. Pitușca s. (Dm) < subst. pitoșcă. 13. Prob. Pitolcoe, Măriica (17 A II 81) marital < *Pitulca b. 14. Pitco (17 A I 119) < blg. питкo „pitușcă”. 15. Cf. porecle ardelene: Piti, Piticot, Pitoș (Viciu 34).