PIRONIT, -Ă, pironiți, -te, adj. 1. Bătut, înțepenit, fixat în piroane. 2. Imobil, nemișcat, încremenit. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Fixat, concentrat asupra cuiva sau a ceva; ațintit. – V. pironi.

pironit, ~ă a [At: MINEIUL (1776), 201^v1/7 / Pl: ~iți, ~e / E: pironi] 1 Fixat cu sau în piroane. 2 (Spc; d. oameni) Răstignit. 3 Imobilizat. 4 Nemișcat. 5 (D. privire, atenție) Concentrat asupra unui obiect.

PIRONIT, -Ă, pironiți, -te, adj. 1. Bătut, înțepenit, fixat în piroane. 2. Imobil, nemișcat, încremenit. – V. pironi.

PIRONIT, -Ă, pironiți, -te, adj. 1. Fixat în piroane; (despre oameni) țintuit pe loc, imobilizat, înțepenit. Toată noaptea Neagu a stat pironit într-un colț, îmbufnat, absent. Nu vedea din toată sala plină decît pe Evantia. BART, E. 155. Cînd am intrat, judecătorul citea într-un dosar și poate-un ceas m-a ținut pironit lîngă ușă, fără să se uite la mine. VLAHUȚĂ, O. A. II 268. ♦ (Întărit prin «locului») Nemișcat, încremenit (din cauza unei emoții puternice, a unei dureri violente etc.). S-au întors și au rămas pironiți, cu ochii înghețați de furie, de spaimă, de ură, de deznădejde. GALAN, Z. R. 214 Flăcăul voia să mai spuie ceva, dar fata închise portița, lăsîndu-l cu gura căscată. Ca un zăpăcit rămase pironit locului și nu-și dădea seama. DUNĂREANU, CH. 231. Ea îl privi mirată, parcă acuma îl vedea pentru întîia oară. Lisandru puse stamboala jos și rămase și el o clipă ca pironit locului. ANGHEL-IOSIF, C. L. 27. ♦ (Despre atenție, gînduri etc.) Concentrat, îndreptat spre... Gîndul îi era pironit tot la procopstul de tron. ISPIRESCU, U. 95. Cugetarea mea era pironită a mă întoarce la patria mea. GORJAN, H. II 48. 2. Fig. (Despre ochi, despre privire) Fixat asupra...; ațintit, îndreptat spre... Țăranii rămaseră cu privirile pironite în largul uriașului ogor al întovărășirii de la Plopșor. Așa ceva nu mai văzuseră. MIHALE, O. 177. Își deschise ochii mari, speriați, îi ținu cîtva pironiți asupra amicului său, într-o căutătură aiurită și moartă. VLAHUȚĂ, O. A. I 104. Coboară în curte... La fereastră, lumină... geamurile deschise și perdelele lăsate. El rămîne cu ochii pironiți acolo, rătăcind în altă lume. CARAGIALE, O. I 298.

pironi [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 215^r/14 / Pzi: ~nesc / E: piron] 1 vt (Rar) A fixa cu sau în piroane (1). 2 vt (Îvp; spc; c. i. oameni) A țintui în cutie pentru a tortura și a omorî. 3 vt (Spc) A răstigni. 4-5 vtr (Trs) A (se) chinui. 6 vt (Îe) A ~ locului A imobiliza ca și când ar fi bătut în cuie. 7 vt (C. i. privirea, ochii, atenția, gândul etc.) A concentra într-o anumită direcție. 8 vt A fixa pe cineva cu privirea.

PIRONI, pironesc, vb. IV. Tranz. 1. A prinde, a înțepeni, a fixa cu (sau în) piroane; a tortura pe cineva străpungîndu-i trupul cu piroane, răstignindu-l; a sfredeli, a străpunge. Aice au aflat un zmeu răstignit, pironit și cătușit bine pe perete și, văzîndu-l așa de grozav, s-au spăimîntat foarte. SBIERA, P. 51. A doua zi, Nică Oșlobanu ca mai ba să deie pe la școală; dar nici părintele Duhu pe la biserica sfîntului Lazăr, că l-ar fi pironit părintele Oșlobanu pe cruce și l-ar fi pus în podul bisericii spre păstrare. CREANGĂ, A. 79. ◊ Fig. Ca un cui înfipt adînc, o gîndire dureroasă îi pironise creierii. La TDRG. 2. (Urmat de determinări locale) A împiedica pe cineva să se miște, a ține pe loc; a imobiliza. Întinzînd arcul, mi-l ochi tocmai în piept, unde pasă voinicului mai mult, și trase cu săgeata. Atîta fu de-ajuns, căci mi-l pironi locului, gîlgîind sîngele dintr-însul, ca dintr-o altă aia. ISPIRESCU, U. 57. ◊ (În contexte figurate, subiectul fiind omul, privirea sau acțiunile omului) Filip își pironi din nou privirile în arabescul încîlcit de pe covor. GALAN, I 9. Un groaznic hohot de rîs... zbucni din toate piepturile și-l pironi în loc. GANE, N. II 26. Întîlnise iar privirile-i pierdui pironindu-l doar o clipă. IOSIF, PATR. 62. Capul cerbului are un ochi otrăvit și, cînd l-a pironi spre tine, nu mai trăiești. CREANGĂ, P. 225. ◊ (Cu complementul «minte», «gînd» etc.) A fixa, a concentra. Vom pironi toată atențiunea noastră asupra altor elemente. HASDEU, I. V. 213. Eu unul n-am pregetat un moment de a căuta mijloc, spre a face cunoscută publicului romînesc această frumoasă operă, în care își pironise mintea și puterile sale. ODOBESCU, S. III 490. (Refl., neobișnuit) Aci el, dacă se duse, A privi pe sus să puse La toți copacii d-a rîndul, Pironindu-se cu gîndul. PANN, P. V. I 89.

A PIRONI ~esc tranz. 1) A fixa cu piroane; a bate în cuie. 2) fig. (mai ales persoane) A împiedica să se miște; a face imobil; a țintui; a imobiliza; a paraliza. ◊ ~ (sau a fixa, a țintui) cu privirea (sau cu ochii) a privi insistent. 3) (ochii) A îndrepta într-o direcție, privind fix. /Din piron

pironì v. 1. a înfige cu piroane; 2. a înțepeni: a pironi ochii în pământ; 3. fig. a fixa: într’însul își pironiseră toate sperările BĂLC.

pironésc v. tr. (d. piron). Fixez cu piroane (Rar). Fig. Țin fix, țin țeapăn așa în cît să nu se maĭ poată mișca: a pironi pe cineva într’un zid. A-țĭ pironi privirea în cineva, în ceva, a privi fix. – În Munt. vest împiroĭéz.

pironi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironesc, 3 sg. pironește, imperf. 1 pironeam; conj. prez. 1 sg. să pironesc, 3 să pironească

pironi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironesc, imperf. 3 sg. pironea; conj. prez. 3 să pironească

pironi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pironesc, imperf. 3 sg. pironea; conj. prez. 3 sg. și pl. pironească

PIRONIT adj. 1. v. încremenit. 2. v. ațintit.

PIRONIT adj. v. crucificat, răstignit.

PIRONIT adj. 1. fix, imobil, încremenit, înlemnit, neclintit, nemișcat. (Cu ochii ~.) 2. ațintit, fixat, țintit, țintuit, (rar) sticlit, (înv. și reg.) stîlpit. (A rămas cu privirile ~.)

pironit adj. v. CRUCIFICAT. RĂSTIGNIT.

PIRONI vb. 1. a țintui, (înv.) a găvozdi. (A ~ ceva în perete.) 2. v. fixa. 3. v. aținti.

PIRONI vb. v. crucifica, răstigni.

pironi vb. v. CRUCIFICA. RĂSTIGNI.

PIRONI vb. 1. a țintui, (înv.) a găvozdi. (A ~ ceva în perete.) 2. a fixa, a imobiliza, a înțepeni, a prinde, (reg.) a proțăpi. (A ~ ceva în cuie.) 3. a aținti, a fixa, a ținti, a țintui, (rar) a sticli, (înv. și reg.) a stîlpi, (rar fig.) a scufunda. (Își ~ ochii pe...; îl ~ cu privirea.)

pironit, -ă, pironiți, -te, adj. – 1. Bătut în cuie. 2. Chinuit. 3. Obosit. – Din pironi (MDA).

pironi, pironesc, vb. refl. – 1. A bate, a fixa (în cuie). 2. A se chinui, a se necăji; a se supăra: „Că io n-am rost să trăiesc / Că numai mă pironesc” (Bilțiu, 1990: 348). – Din piron (Scriban, DEX, MDA).

pironi, pironesc, vb. tranz. – A se chinui, a se necăji; a se supăra: „Că io n-am rost să trăiesc / Că numai mă pironesc” (Bilțiu 1990: 348). – Din piron „cui de oțel” (< sl. pironŭ).

pironit, -ă, pironiți, -te adj. (d. infracțiuni) arestat, închis.

pironi, pironesc v. t. (intl.) a aresta, a închide.