pil² i [At: VÂN. PESC. noiembrie 1961, 11 / E: fo] (Are) Cuvânt care imită strigătul sitarilor.

pil¹ i [At: ALECSANDRI, T. 1671 / E: fr pille] Strigăt cu care vânătorul îndeamnă câinele să se arunce asupra vânatului Si: apucă!, prinde! șo!

pil³ sn [At: GORJAN, H. I, 75/8 / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) 1 Bici cu codiriștea scurtă, făcut din curele împletite sau din vână de bou Si: biciușcă, cravașă, (reg) gârbaci, harapnic, pilac. 2 Pisălog (1).

pil⁴ sn [At: (a. 1778) FURNICĂ, I. C. 68 / Pl: ~uri / E: ger Pille] (Îvr) Pilulă (1).

PIL¹ interj. (Franțuzism) Strigăt cu care vînătorul își asmute cîinele pentru a-l face să se arunce asupra vînatului. Tu dresai, de mic și cu o minunată răbdare, pe prepelicarul tău ca să asculte la semnalele consacrate; «pst!», «pil!» și «aport!». ODOBESCU, S. III 3.

PIL², piluri, s. n. Un fel de bici cu codiriștea scurtă, făcut din curelușe împletite. Este Iorgovan copilul, ce bate turcii cu pilul. TEODORESCU, P. P. 561. Lovitură (aplicată cu acest bici). O sută de piluri de vînă de bou. GORJAN, H. I 75.

PIL¹ interj. Strigăt cu care vînătorul asmute cîinele asupra vînatului. – Fr. pille.

PIL², piluri, s. n. Bici cu codiriștea scurtă, făcut din curelușe împletite. ♦ Lovitură aplicată cu acest bici.

PIL interj. Strigăt adresat de vînător cîinelui pentru a-l îndemna să se arunce asupra vînatului. [< fr. pille].

-PIL² elem. „rețea”. (< fr. -pile, cf. gr. pilos)

PIL¹ interj. (strigăt adresat de vânător câinelui pentru a-l îndemna să se arunce asupra vânatului) apucă! prinde! (< fr. pille)

-PIL³ elem. pile-.

PIL interj. (se folosește ca adresare către un câine de vânătoare pentru a-l asmuți asupra vânatului). /<fr. pille

pil n. biciu cu coada scurtă (în Oltenia). [Origină necunoscută].

pil n. Tr. pisălog: bate Turcii cu pilul POP. [Cf. pilă].

2) pil n., pl. urĭ (orig. neșt.). Vest. Bicĭ lung împletit cu codorișca scurtă și care servește la mînat boiĭ ș. a.: sta călare cu pilu (Gr. N. 1, 77), avea un bicĭ cu el, un pil cu coderia scurtă (VR. 1911, 10, 5), Hristos ĭ-a luat la goană cu pilu (Smara, Univ. 20 Aug. 1912), plesni din pil (ChN. I, 14, 17 și 61). V. nagaĭcă.

1) pil m., pl. lĭ (var. din turc. fil, elefant, turc. nord pel, ossetic pil, v. ind. pîlu. V. fil). L. V. Elefant. S. n. Fildeș.

PILE-, -PIL elem. „orificiu, perforație”. (< fr. pyle-, -pyle, cf. gr. pyle, poartă)

pil interj.

pil interj. – Cuvînt cu care se îndeamnă cîinii de vînătoare. Fr. pille < it. piglia.

pil (piluri), s. n. – 1. Vargă, băț. – 2. (Olt.) Bici, cravașă. Origine incertă. Ar putea fi vorba de un lat. *pillum, cf. pilla › piuă, în loc de pila „stîlp” și pilum „suliță”; în acest caz ar fi însemnat la început „piuă”. Nu e ^[1] constatată o pronunțare palatalizată^[2], care ar proba acest etimon; în plus, se mai consideră ca der. de la pil, cuvintele pilos (var. chilos), adj. (puternic, rezistent; încăpățînat, îndărătnic) și pilug (var. chilug, v. aici). corectat(ă)

-PIL₁ „poartă, orificiu, perforație”. ◊ gr. pyle „poartă” > fr. -pyle, germ. id., engl. id. > rom. -pil.

-PIL₂ „rețea, păienjeniș”. ◊ gr. pilos „pîslă, băteală” > fr. -pile, engl. id. > rom. -pil.

PIL s. v. pilug, pisălog.

pil s. v. PILUG. PISĂLOG.

pil², piluri, s.n. (înv.) pilulă.

pil¹, piluri, s.n. (reg.) 1. cravașă făcută din nuiele subțiri de salcie împletite. 2. bici cu coadă scurtă, făcut din curele împletite sau din vână de bou; gârbaci, biciușcă, cravașă, harapnic; lovitură dată cu acest bici. 3. pisălog.