18 definiții pentru persecuție persecuțiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PERSECÚȚIE, persecuții, s. f. Urmărire nedreaptă și perseverentă a cuiva, cu intenția de a-i provoca un rău, un neajuns; prigoană; (cu sens atenuat) nedreptate repetată cu insistență; persecutare. ◊ Mania persecuției = idee fixă a unei persoane care se consideră nedreptățită de toată lumea. – Din fr. persécution.

persecuție sf [At: NEGULICI / V: (rar) ~iune / Pl: ~ii / E: fr persécution] 1-5 Persecutare (1-5). 6 (Îs) Mania ~i Stare patologică manifestată prin ideea fixă a cuiva că este persecutat de toată lumea.

PERSECÚȚIE, persecuții, s. f. Urmărire nedreaptă și perseverentă a cuiva, cu intenția de a-i provoca un rău, un neajuns; prigoană; (cu sens atenuat) nedreptate repetată cu insistență; persecutare. ◊ Mania persecuției = stare patologică manifestată prin ideea fixă a cuiva că este persecutat de toată lumea. – Din fr. persécution.

PERSECÚȚIE, persecuții, s. f. Urmărire nedreaptă a cuiva, cu intenția de a-l vătăma sau a-i produce un neajuns; prigoană, asuprire. Persecuții religioase, a Nu mai primesc din țară nici o vorbă, parcă am murit, așa m-am uitat toți. Asta mă afectează prea mult; sînt ambițios, n-am ce face! Dacă nu altceva, măcar persecuția, dar nu indiferența. CARAGIALE, O. VII 11. ◊ Mania persecuției = idee fixă a cuiva că este prigonit. – Variantă: persecuțiúne (HASDEU, I. V. 183) s. f.

PERSECÚȚIE s.f. Urmărire a cuiva pentru a-i face un rău pe nedrept; prigoană, persecutare. ◊ Mania persecuției = idee fixă a cuiva că este persecutat de toată lumea. [Var. persecuțiune s.f. / cf. fr. persécution, lat. persecutio].

PERSECÚȚIE s. f. persecutare. ♦ mania ~i = idee fixă a cuiva că este persecutat de toată lumea. (< fr. persécution, lat. persecutio)

PERSECÚȚIE ~i f. v. A PERSECUTA.Mania ~ei anomalie psihică a unor persoane obsedate de ideea fixă că sunt mereu persecutate. [G.-D. persecuției] /<fr. persécution, lat. persecutio, ~onis

PERSECUȚIÚNE s. f. v. persecuție.

PERSECUȚIÚNE s.f. v. persecuție.

persecuți(un)e f. 1. urmărire nedreaptă și violentă; 2. persecuțiune din cauză religioasă; 3. importunitate continuă.

*persecuțiúne f. (lat. persecútio, -ónis. V. con-secuțiune, con- și sub-secŭent). Prigonire, goană, vexațiune (maĭ ales vorbind de cele îndurate de creștinĭ supt uniĭ împărațĭ romanĭ). Fam. Importunare, plictisire: cînd am să scap de persecuțiunile tale? – Și -úție.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

persecúție (-ți-e) s. f., art. persecúția (-ți-a), g.-d. art. persecúției; pl. persecúții, art. persecúțiile (-ți-i-)

persecúție s. f. (sil. -ți-e), art. persecúția (sil. -ți-a), g.-d. art. persecúției; pl. persecúții, art. persecúțiile (sil. -ți-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PERSECUȚIE s. 1. v. persecutare. 2. v. prigoană. 3. v. oprimare.

PERSECUȚIE s. 1. năpăstuire, nedreptățire, oropsire, persecutare, urgisire, (înv. și reg.) strîmbătățire, (înv.) obidire. (~ cuiva pe nedrept.) 2. prigoană, (pop.) năpastă. (În timpul ~iilor rasiale.) 3. asuprire, exploatare, împilare, năpăstuire, opresiune, oprimare, persecutare, prigoană, prigonire, urgisire, (pop.) asupreală, silnicie, (înv.) avanie, obidă, obidire, obijduire, strînsoare, (fig.) apăsare, despuiere, stoarcere. (~ maselor.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

persecúție, persecuții s. f. Urmărire nedreaptă și perseverentă a cuiva, cu intenția de a-i provoca un rău; prigoană, prigonire. ♦ (Cu sens atenuat) Persecutare. ♦ Persecuții religioase = persecuții îndreptate împotriva creștinilor sub împărații romani (sec. 1-4 d. Hr.), în care și-au sacrificat viața ca martiri și mucenici nenumărați creștini de toate categoriile, de la apostoli, episcopi sau sclavi până la comandanți de oști și împărătese. Sunt în număr de zece, sub următorii împărați: Nero (54-68), Dimițian (81-96), Traian (98-117), Marc Aureliu (161-180), Septimiu Sever (193-211), Maximin Tracul (235-238), Deciu Traian (249-251), Valerian (253-260), Aurelian (270-275), Dioclețian (284-305) și coregenții și succesorii săi (284-312 d. Hr.). – Din fr. persécution.

Intrare: persecuție
persecuție substantiv feminin
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • persecuție
  • persecuția
plural
  • persecuții
  • persecuțiile
genitiv-dativ singular
  • persecuții
  • persecuției
plural
  • persecuții
  • persecuțiilor
vocativ singular
plural
persecuțiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • persecuțiune
  • persecuțiunea
plural
  • persecuțiuni
  • persecuțiunile
genitiv-dativ singular
  • persecuțiuni
  • persecuțiunii
plural
  • persecuțiuni
  • persecuțiunilor
vocativ singular
plural

persecuție persecuțiune

  • 1. Urmărire nedreaptă și perseverentă a cuiva, cu intenția de a-i provoca un rău, un neajuns; (cu sens atenuat) nedreptate repetată cu insistență.
    exemple
    • Persecuții religioase.
      surse: DLRLC
    • Nu mai primesc din țară nici o vorbă, parcă am murit, așa m-au uitat toți. Asta mă afectează prea mult; sînt ambițios, n-am ce face! Dacă nu altceva, măcar persecuția, dar nu indiferența. CARAGIALE, O. VII 11.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Mania persecuției = idee fixă a unei persoane care se consideră nedreptățită de toată lumea.
      surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie: