permis², ~ă a [At: DN³ / Pl: ~iși, ~e / E: permite] Care este îngăduit, autorizat, încuviințat.

permisie sf [At: SANDU-ALDEA, D. N. 230 / Pl: ~ii / E: fr permission, lat permissio] (Spc) Învoire acordată militarilor, de a părăsi serviciul pe o durată bine determinată de timp Si: (reg) permis¹ (2). corectat(ă)

permisiune sf [At: IORGOVICI, O. 53/13 / P: ~si-u~ / Pl: ~ni / E: fr permission, lat permissio, -onis] 1 Învoire, aprobare cerută de cineva sau acordată cuiva de a face ceva Si: încuviințare, îngăduință. 2 (Pex; rar; ccr; îf permisie) Permis (1).

PERMIS², -Ă, permiși, -se, adj. Care nu este interzis; îngăduit, încuviințat. Lucruri permise.

PERMISIE, permisii, s. f. (Mai ales în limbajul militarilor) învoire de a părăsi serviciul pe o durată scurtă, de cîteva zile. V. concediu. Încercasem în toate chipurile să obțin o permisie de două zile. CAMIL PETRESCU, U. N. 193. Cînd a venit în permisia lui de cîteva zile... s-a arătat foarte rezervat. C. PETRESCU, Î. II 67.

PERMISIUNE, permisiuni, s. f. Încuviințare, îngăduire, învoire de a face ceva.

PERMIS, -Ă adj. Îngăduit, încuviințat. [< permite].

PERMISIE s.f. Învoire de a părăsi serviciul pe o perioadă scurtă de timp, dată unui militar. [Gen. -iei, var. permisiune s.f. / < fr. permission].

PERMISIUNE s.f. 1. Învoire dată cuiva de a face ceva; încuviințare. 2. V. permisie. [Pron. -si-u-. / cf. fr. permission, lat. permissio].

PERMISIE s. f. elem. permisiune.

PERMISIUNE/PERMISIE s. f. 1. învoire dată cuiva de a face ceva; încuviințare. 2. (în forma permisiune) învoire de a părăsi serviciul pe o perioadă scurtă de timp, dată unui militar. 3. figură de stil prin care vorbitorul mărturisește că se află la discreția preopinentului. (< fr. permission, lat. permissio)

PERMISIE ~i f. Învoire dată unui militar de a părăsi serviciul un timp limitat. [G.-D. permisiei] /<fr. permission, lat. permissio, ~onis

PERMISIUNE ~i f. Aprobare de a realiza ceva. [G.-D. permisiunii; Sil. -si-u-] /<fr. permission, lat. permissio, ~onis

permis a. ce e îngăduit a se face. ║ n. permisiune.

permisi(un)e f. 1. autorizare de a zice sau de a face ceva; 2. în special, învoire dată soldaților a lipsi dela 1-8 zile.

*permisiúne f. (lat. permissio, -ónis. V. misiune). Acțiunea de a permite, voĭe, autorizațiune. În armată, congediŭ care nu trece peste opt zile. – Și -ísie.

*permít, -mís, a -míte v. tr. (lat. permittere. V. transmit, trimet). Daŭ voĭe, las, îngăduĭ, tolerez pin tăcere saŭ afirmînd categoric: copiilor nu trebuĭe să li se permită toate, a permite vin unuĭ bolnav, a permite călătorilor să debarce, cînd timpu îmĭ permite să mă plimb, aicĭ nu e permis să fumezĭ. A-țĭ permite, a-țĭ lua libertatea de a, a îndrăzni: scuză-mă că mĭ-am permis să vin nechemat, nu trebuĭe să-țĭ permițĭ prea mult.

permisie (învoire dată militarilor) (desp. -si-e) s. f., art. permisia (desp. -si-a), g.-d. art. permisiei; pl. permisii, art. permisiile (desp. -si-i-)

permisiune (aprobare) (desp. -si-u-) s. f., g.-d. art. permisiunii; pl. permisiuni

permisie (învoire dată militarilor) (-si-e) s. f., art. permisia (-si-a), g.-d. art. permisiei; pl. permisii, art. permisiile (-si-i-)

permisiune (aprobare) (-si-u-) s. f., g.-d. art. permisiunii; pl. permisiuni

permisie (mil.) s. f. (sil. -si-e), art. permisia (sil. -si-a), g.-d. art. permisiei; pl. permisii, art. permisiile (sil. -si-i-)

permisiune (aprobare) s. f. (sil. -si-u-), g.-d. art. permisiunii; pl. permisiuni

permisiune (lat. permissio „concesie”, „predare”), figură dialogistică prin care vorbitorul mărturisește că se află cu totul la discreția preopinentului, supus voinței lui, fie pentru a-l înduioșa, fie pentru a-l face să înțeleagă cât e de odios (P). Ca exemplu, Lefranc (p. 72) citează din Atrée el Thyeste de Crébillon „versurile în care Thyeste se adresează fratelui său, după ce recunoscuse sângele propriului său fiu în cupa pe care acest monstru i-o pregătise”

PERMISIE s. (MIL.) învoire, (Transilv. și Maram.) săbășag, (înv.) slobozenie, slobozie. (Are o ~ de trei zile de la unitate.)

PERMISIUNE s. 1. v. încuviințare. 2. autorizație, îngăduință, voie. (~ de a face ceva.)

PERMISIE s. (MIL.) învoire, (Transilv. și Maram.) săbășag, (înv.) slobozenie, slobozie. (Are o ~ de trei zile de la unitate.)

PERMISIUNE s. 1. acord, aprobare, asentiment, aviz, consimțămînt, consimțire, încuviințare, îngăduință, învoială, învoire, voie, voință, vrere, (înv. și reg.) poslușanie, slobozenie, (Mold. și Bucov.) pozvolenie, (înv.) concurs, pozvol, sfat, volnicie. (Nu se face nimic fără ~ fetei.) 2. autorizație, îngăduință, voie. (~ de a face ceva.)

Permis ≠ interzis, nepermis