12 definiții pentru penticostal


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PENTICOSTÁL, -Ă, penticostali, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al unei mișcări creștine apărute inițial în SUA, la începutul sec. XX și răspândite ulterior în Europa, Asia, Africa și America Latină, care pune un accent deosebit pe botezul cu Duhul Sfânt și pe darurile acestuia. 2. Adj. Care aparține penticostalilor (1), referitor la penticostali. – Din engl. pentecostal.

PENTICOSTÁL, -Ă, penticostali, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al unei secte creștine care a apărut inițial în SUA și s-a răspândit și în Europa. 2. Adj. Care aparține penticostalilor (1), referitor la penticostali. – Din engl. pentecostal.[1]

  1. Conform Legii 489/2006, Uniunea Penticostală – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România este un cult recunoscut în România. — cata

penticostal, ~ă smf [At: DER / Pl: ~i, ~e / E: eg penticostal] Adept al unei secte creștine, care, din cauza unor posturi severe și a unor servicii divine foarte lungi, ajunge la stări convulsive Si: (reg) tremurici.

PENTICOSTÁL, -Ă, penticostali, -e, s. m. și f. Adept al unei secte creștine care a apărut inițial în SUA și s-a răspândit și în Europa. – Din engl. pentecostal.

PENTICOSTÁL, -Ă adj., s. m. f. (adept) al penticostalismului. (< engl. pentecostal)

PENTICOSTÁL ~i m. Persoană făcând parte dintr-o sectă creștină care, în urma posturilor severe și a serviciilor divine foarte lungi, ajunge la stări convulsive. /<engl. pentecostal


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!penticostál adj. m., s. m., pl. penticostáli; adj. f., s. f. penticostálă, pl. penticostále

penticostál (persoană) s. m., pl. penticostáli


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PENTICOSTÁL s. (BIS.) (pop.) tremurici.

PENTICOSTAL s. (BIS.) (pop.) tremurici.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

penticostál, -ă, penticostali, -e s. m. și f. Adept al unei secte religioase apărute la începutul sec. 20 în Anglia și S.U.A., răspândită apoi și în Europa, reluând ideea milenaristă din Apocalipsă, a ajuns la teoria teologică a Cincizecimii individuale, susținând că orice credincios, prin strădanie proprie, poate dobândi darul Sfântului Duh de „a vorbi în limbi” și puterea de a vindeca bolnavii prin punerea mâinilor peste ei. Se aseamănă cu baptiștii și adventiștii și refuză satisfacerea serviciului militar. La noi sunt porecliți „tremurici”, din cauza stărilor convulsive pe care și le provoacă în timpul săvârșirii actelor de cult. – Din penticostă + -suf. -al.

PENTICOSTÁLI (< engl.) s. m. pl. Adepții unei secte creștine protestante a cărei doctrină s-a constituit în jurul tradiției sărbătorii numite „Cincizecime”, descrise în „Faptele Apostolilor”, ziua primirii darurilor de către apostoli (glosolalia, prorocia, vindecarea bolilor prin punerea mâinilor) și pe care orice credincios trebuie să o retrăiască individual, dobândind el însuși acele daruri. P. au apărut la începutul sec. 20 în S.U.A. (Los Angeles), doctrina lor răspândindu-se apoi în țările Europei, ulterior și în America Latină și Asia; numărul lor, în creștere rapidă, ajunge în prezent la aproximativ 60 mil. de adepți. Cultul lor constă în reuniuni entuziaste, cu cântece, discursuri spontane, prorociri povestiri de convertiri și vindecări, punerea mâinilor. Textul biblic este interpretat adesea în manieră fundamentalistă.

Intrare: penticostal
penticostal substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • penticostal
  • penticostalul
  • penticostalu‑
plural
  • penticostali
  • penticostalii
genitiv-dativ singular
  • penticostal
  • penticostalului
plural
  • penticostali
  • penticostalilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)