3 intrări

41 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PENDÚLĂ s. f. v. pendul.

PENDÚLĂ, pendule, s. f. Ceasornic, de obicei de perete, a cărui mișcare este reglată de un pendul. Pendula bătea răsunător, metalic. DUMITRIU, N. 52. Toate pendulele de aur și de argint care se aflau în salon începură să bată miezul nopții în același timp. BOLINTINEANU, O. 252.

PENDÚLĂ s.f. Ceasornic mare de perete, a cărui mișcare este reglată de un pendul; pendul (3) [în DN]. [< fr. pendule].

PENDÚLĂ s. f. ceasornic mare de perete cu mișcare reglată de un pendul. (< fr. pendule)

PENDÚLĂ Ceas de perete a cărui funcționare este reglată de un pendul. [G.-D. pendulei] /<fr. pendule, lat. pendulus

pendulă f. 1. greutate astfel suspendată încât, pusă în mișcare, să facă oscilațiuni regulate; 2. orologiu a cărui mișcare e regulată de o pendulă.

*péndulă f., pl. e (fr. pendule [f., după horloge, orologiŭ, care pe fr. e f.], d. lat. péndula, péndulus, care e atîrnat. V. pendul). Ceasornic de părete saŭ de masă regulat pin oscilațiunile unuĭ péndul. – Fals -úlă (după fr.).

PENDÚL, pendule, s. n. 1. Corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe când este scos din poziția de echilibru stabil; p. ext. dispozitiv sau piesă a unui mecanism a căror oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. (În forma pendulă) Ceas de perete a cărui mișcare este reglată de un pendul (1). [Var.: pendúlă s. f.] – Din fr. pendule, lat. pendulus.

PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.

PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.

pendul sn [At: CR (1829), 1981/19 / V: sf, (înv) ~del, pan~ / Pl: ~e / E: fr pendule, lat pendulus, ger Pendel(uhr)] 1 (Îf pendulă; șîs ceas cu ~) Ceas de perete sau de masă, a cărui mișcare este reglată de un pendul (3) și care de obicei marchează orele și jumătățile de oră prin sunete. 2 (Îs) ~ă astronomică Aparat de măsură a timpului bazat pe izocronismul micilor mișcări ale pendulului matematic. 3 Corp solid, suspendat într-un punct fix, care execută mișcări oscilatorii (într-un plan fix) de îndată ce este scos din poziția de echilibru stabil. 4 (Pex) Dispozitiv sau piesă a unui mecanism, a cărui oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 5 (Spc) Limbă a pendulului (1). 6 (Îs) ~ matematic (sau ideal, simplu) Aparat alcătuit dintr-un corp de dimensiuni foarte mici (considerat ca un punct material greu) atârnat la unul dintre capetele unui fir extensibil și subțire, astfel încât, sub acțiunea propriei sale greutăți, oscilează în jurul celuilalt capăt fix al firului. 7 (Îs) ~ fizic (sau compus, real) Pendul (3) considerat ca fiind compus dintr-o infinitate de pendule simple de lungimi diferite. 8 (Îs) ~ul lui Foucault Pendul matematic al cărui punct de suspensie participă la mișcarea de rotație diurnă a pământului. 9 (Îs) ~ electric Pendul (3) care este folosit ca electroscop. 10 (Îs) ~ compensator Pendul matematic astfel construit încât să păstreze, la orice temperatură, aceeași lungime.

pendula vi [At: TEODOREANU, M. U. 27 / Pzi: ~lez / E: pendul] 1 (D. pendule) A se mișca alternativ, la intervale regulate și în sensuri opuse Si: a oscila (1). 2 (Pgn; d. alte obiecte, d. oameni) A face mișcări lente, asemănătoare cu acelea ale pendulului (3), alternativ în direcții opuse Si: a se balansa, a se legăna. 3 (Fig; rar; d. populații) A migra mereu dintr-un loc în altul și înapoi, la anumite intervale de timp. 4 (Fig; d. oameni) A trece ușor de la o stare la alta, a fi instabil Si: a oscila. 5 (Fig; d. oameni) A nu putea să ia o hotărâre. corectată

PENDÚL, pendule, s. n. 1. Corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe când este scos din poziția de echilibru stabil; p. ext. dispozitiv sau piesă a unui mecanism a căror oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. Ceas de perete a cărui mișcare este reglată de un pendul (1). [Var.: pendúlă s. f.] – Din fr. pendule, lat. pendulus.

PENDÚL, pendide, s. n. 1. Orice corp care poate oscila în jurul unui punct fix. Pendul simplu = pendul alcătuit dintr-un corp de dimensiuni mici, atîrnat la unul dintre capetele unui fir inextensibil și subțire, astfel încît să se poată mișca în jurul celuilalt capăt, fix, al firului. 2. (Rar) Pendulă. Intră Constantin Lipan, confruntîndu-și ceasul cu pendulul din perete. C. PETRESCU, C. V. 89.

PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre un pendul) A face mișcări oscilatorii (lente); p. ext. (despre alte lucruri) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; a se legăna, a se pleca într-o parte și într-alta; a oscila. (Fig.) Peste valurile lui [ale Oltului] alte valuri de oameni au trecut, dintr-o parte în alta și înapoi, pendulînd între răsărit și apus. BOGZA, C. O. 411.

PENDÚL s.n. 1. Corp solid, greu, care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe când este scos din poziția sa de echilibru stabil; (p. ext.) dispozitiv sau piesă a unui mecanism care prin oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. Tip de corp de iluminat suspendat printr-o tijă. 3. Pendulă. [Pl. -le, -luri. / < fr. pendule, cf. lat. pendulus].

PENDULÁ vb. I. intr. A avea mișcări oscilatorii; a se balansa, a oscila. ♦ (Fig.) A fi nehotărât. [Cf. it. pendolare].

PENDÚL s. n. 1. corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe; (p. ext.) dispozitiv, piesă a unui mecanism care prin oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. element de rezemare cu două articulații, folosit la poduri. 3. tip de corp de iluminat suspendat printr-o tijă. (< fr. pendule, lat. pendulus)

arată toate definițiile

Intrare: pendulă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pendu
  • pendula
plural
  • pendule
  • pendulele
genitiv-dativ singular
  • pendule
  • pendulei
plural
  • pendule
  • pendulelor
vocativ singular
plural
pendul1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pendul
  • pendulul
  • pendulu‑
plural
  • pendule
  • pendulele
genitiv-dativ singular
  • pendul
  • pendulului
plural
  • pendule
  • pendulelor
vocativ singular
plural
pendul2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Formă de pl. nerecomandată.
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pendul
  • pendulul
  • pendulu‑
plural
  • penduluri
  • pendulurile
genitiv-dativ singular
  • pendul
  • pendulului
plural
  • penduluri
  • pendulurilor
vocativ singular
plural
Intrare: pendul
pendul1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pendul
  • pendulul
  • pendulu‑
plural
  • pendule
  • pendulele
genitiv-dativ singular
  • pendul
  • pendulului
plural
  • pendule
  • pendulelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pendu
  • pendula
plural
  • pendule
  • pendulele
genitiv-dativ singular
  • pendule
  • pendulei
plural
  • pendule
  • pendulelor
vocativ singular
plural
pandul
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pendel
  • pendelul
  • pendelu‑
plural
  • pendele
  • pendelele
genitiv-dativ singular
  • pendel
  • pendelului
plural
  • pendele
  • pendelelor
vocativ singular
plural
pendul2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Formă de pl. nerecomandată.
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pendul
  • pendulul
  • pendulu‑
plural
  • penduluri
  • pendulurile
genitiv-dativ singular
  • pendul
  • pendulului
plural
  • penduluri
  • pendulurilor
vocativ singular
plural
Intrare: pendula
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pendula
  • pendulare
  • pendulat
  • pendulatu‑
  • pendulând
  • pendulându‑
singular plural
  • pendulea
  • pendulați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pendulez
(să)
  • pendulez
  • pendulam
  • pendulai
  • pendulasem
a II-a (tu)
  • pendulezi
(să)
  • pendulezi
  • pendulai
  • pendulași
  • pendulaseși
a III-a (el, ea)
  • pendulea
(să)
  • penduleze
  • pendula
  • pendulă
  • pendulase
plural I (noi)
  • pendulăm
(să)
  • pendulăm
  • pendulam
  • pendularăm
  • pendulaserăm
  • pendulasem
a II-a (voi)
  • pendulați
(să)
  • pendulați
  • pendulați
  • pendularăți
  • pendulaserăți
  • pendulaseți
a III-a (ei, ele)
  • pendulea
(să)
  • penduleze
  • pendulau
  • pendula
  • pendulaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

pendulă pendul

  • 1. Ceas de perete a cărui mișcare este reglată de un pendul.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: ornic attach_file 2 exemple
    exemple
    • Pendula bătea răsunător, metalic. DUMITRIU, N. 52.
      surse: DLRLC
    • Toate pendulele de aur și de argint care se aflau în salon începură să bată miezul nopții în același timp. BOLINTINEANU, O. 252.
      surse: DLRLC

etimologie:

pendul pendulă pandul pendel

  • 1. Corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe când este scos din poziția de echilibru stabil.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. Pendul simplu = pendul alcătuit dintr-un corp de dimensiuni mici, atârnat la unul dintre capetele unui fir inextensibil și subțire, astfel încât să se poată mișca în jurul celuilalt capăt, fix, al firului.
      surse: DLRLC
    • 1.2. prin extensiune Dispozitiv sau piesă a unui mecanism a căror oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. Tip de corp de iluminat suspendat printr-o tijă.
    surse: DN
  • 3. Element de rezemare cu două articulații, folosit la poduri.
    surse: MDN '00
  • exemple
    • Intră Constantin Lipan, confruntîndu-și ceasul cu pendulul din perete. C. PETRESCU, C. V. 89.
      surse: DLRLC

etimologie:

pendula

  • 1. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: balansa oscila
    • 1.1. prin generalizare (Despre alte obiecte) A face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta.
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: legăna attach_file un exemplu
      exemple
      • figurat Peste valurile lui [ale Oltului] alte valuri de oameni au trecut, dintr-o parte în alta și înapoi, pendulînd între răsărit și apus. BOGZA, C. O. 411.
        surse: DLRLC
    • 1.2. (Despre valoarea unei mărimi) A varia în jurul unei valori medii.
      surse: MDN '00
    • 1.3. figurat (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât
      surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: oscila

etimologie:

  • pendul
    surse: DEX '98 DEX '09