pendulă sf vz pendul

PENDÚLĂ, pendule, s. f. Ceasornic, de obicei de perete, a cărui mișcare este reglată de un pendul. Pendula bătea răsunător, metalic. DUMITRIU, N. 52. Toate pendulele de aur și de argint care se aflau în salon începură să bată miezul nopții în același timp. BOLINTINEANU, O. 252.

PENDÚLĂ s.f. Ceasornic mare de perete, a cărui mișcare este reglată de un pendul; pendul (3) [în DN]. [< fr. pendule].

PENDÚLĂ s. f. ceasornic mare de perete cu mișcare reglată de un pendul. (< fr. pendule)

PENDÚLĂ Ceas de perete a cărui funcționare este reglată de un pendul. [G.-D. pendulei] /<fr. pendule, lat. pendulus

pendulă f. 1. greutate astfel suspendată încât, pusă în mișcare, să facă oscilațiuni regulate; 2. orologiu a cărui mișcare e regulată de o pendulă.

*péndulă f., pl. e (fr. pendule [f., după horloge, orologiŭ, care pe fr. e f.], d. lat. péndula, péndulus, care e atîrnat. V. pendul). Ceasornic de părete saŭ de masă regulat pin oscilațiunile unuĭ péndul. – Fals -úlă (după fr.).

PENDÚL, pendule, s. n. 1. Corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe când este scos din poziția de echilibru stabil; p. ext. dispozitiv sau piesă a unui mecanism a căror oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. (În forma pendulă) Ceas de perete a cărui mișcare este reglată de un pendul (1). [Var.: pendúlă s. f.] – Din fr. pendule, lat. pendulus.

pandul sn vz pendul

pendel sn vz pendul

pendul sn [At: CR (1829), 198¹/19 / V: ~ă sf, (înv) ~del, pan~ / Pl: ~e / E: fr pendule, lat pendulus, ger Pendel(uhr)] 1 (Îf pendulă; șîs ceas cu ~) Ceas de perete sau de masă, a cărui mișcare este reglată de un pendul (3) și care de obicei marchează orele și jumătățile de oră prin sunete. 2 (Îs) ~ă astronomică Aparat de măsură a timpului bazat pe izocronismul micilor mișcări ale pendulului matematic. 3 Corp solid, suspendat într-un punct fix, care execută mișcări oscilatorii (într-un plan fix) de îndată ce este scos din poziția de echilibru stabil. 4 (Pex) Dispozitiv sau piesă a unui mecanism, a cărui oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 5 (Spc) Limbă a pendulului (1). 6 (Îs) ~ matematic (sau ideal, simplu) Aparat alcătuit dintr-un corp de dimensiuni foarte mici (considerat ca un punct material greu) atârnat la unul dintre capetele unui fir extensibil și subțire, astfel încât, sub acțiunea propriei sale greutăți, oscilează în jurul celuilalt capăt fix al firului. 7 (Îs) ~ fizic (sau compus, real) Pendul (3) considerat ca fiind compus dintr-o infinitate de pendule simple de lungimi diferite. 8 (Îs) ~ul lui Foucault Pendul matematic al cărui punct de suspensie participă la mișcarea de rotație diurnă a pământului. 9 (Îs) ~ electric Pendul (3) care este folosit ca electroscop. 10 (Îs) ~ compensator Pendul matematic astfel construit încât să păstreze, la orice temperatură, aceeași lungime.

pendula vi [At: TEODOREANU, M. U. 27 / Pzi: ~lez / E: pendul] 1 (D. pendule) A se mișca alternativ, la intervale regulate și în sensuri opuse Si: a oscila (1). 2 (Pgn; d. alte obiecte, d. oameni) A face mișcări lente, asemănătoare cu acelea ale pendulului (3), alternativ în direcții opuse Si: a se balansa, a se legăna. 3 (Fig; rar; d. populații) A migra mereu dintr-un loc în altul și înapoi, la anumite intervale de timp. 4 (Fig; d. oameni) A trece ușor de la o stare la alta, a fi instabil Si: a oscila. 5 (Fig; d. oameni) A nu putea să ia o hotărâre. corectată

PENDÚL, pendule, s. n. 1. Corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe când este scos din poziția de echilibru stabil; p. ext. dispozitiv sau piesă a unui mecanism a căror oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. Ceas de perete a cărui mișcare este reglată de un pendul (1). [Var.: pendúlă s. f.] – Din fr. pendule, lat. pendulus.

PENDÚL, pendide, s. n. 1. Orice corp care poate oscila în jurul unui punct fix. Pendul simplu = pendul alcătuit dintr-un corp de dimensiuni mici, atîrnat la unul dintre capetele unui fir inextensibil și subțire, astfel încît să se poată mișca în jurul celuilalt capăt, fix, al firului. 2. (Rar) Pendulă. Intră Constantin Lipan, confruntîndu-și ceasul cu pendulul din perete. C. PETRESCU, C. V. 89.

PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre un pendul) A face mișcări oscilatorii (lente); p. ext. (despre alte lucruri) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; a se legăna, a se pleca într-o parte și într-alta; a oscila. (Fig.) Peste valurile lui [ale Oltului] alte valuri de oameni au trecut, dintr-o parte în alta și înapoi, pendulînd între răsărit și apus. BOGZA, C. O. 411.

PENDÚL s.n. 1. Corp solid, greu, care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe când este scos din poziția sa de echilibru stabil; (p. ext.) dispozitiv sau piesă a unui mecanism care prin oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. Tip de corp de iluminat suspendat printr-o tijă. 3. Pendulă. [Pl. -le, -luri. / < fr. pendule, cf. lat. pendulus].

PENDULÁ vb. I. intr. A avea mișcări oscilatorii; a se balansa, a oscila. ♦ (Fig.) A fi nehotărât. [Cf. it. pendolare].

PENDÚL s. n. 1. corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe; (p. ext.) dispozitiv, piesă a unui mecanism care prin oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. element de rezemare cu două articulații, folosit la poduri. 3. tip de corp de iluminat suspendat printr-o tijă. (< fr. pendule, lat. pendulus)