3 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PECI s. n. v. peciu.

PECI, peciuri, s. n. (Învechit) Act oficial; autorizație de cununie. Mergi de-ți scoate peciul... Te-oi cununa chiar eu. ALECSANDRI, T. 1415. – Pronunțat monosilabic.

pecĭ n., pl. urĭ (rudă cu pecete). Vechĭ. Permis de cununie, act scris pe o optime de coală saŭ ceva maĭ mare (stampilat cu sigiliu episcopiiĭ înegrit la lumînare) pin care protoĭereu permitea căsătoria: șĭ-a scos pecĭu.

PÉCIU, peciuri, s. n. (Înv. și reg.) Act scris, aprobare, ordin, dovadă, adeverință etc. [Var.: peci s. n.] – Cf. pecete.

PÉCIU, peciuri, s. n. (Înv. și reg.) Act scris, aprobare, ordin, dovadă, adeverință etc. [Var.: peci s. n.] – Cf. pecete.

pec2 s [At: L. COSTIN, GR. BĂN. 155 / Pl: nct / E: ger Pech] (Ban) Smoală (1).

pec1 [At: FD. I, 202 / V: peic sm / Pl: (1) peci, (2) ~uri / E: mg pék] (Reg) 1 sm Brutar. 2 sn Brutărie.

peciu sn [At: (a. 1719) URICARIUL, VI, 351 / V: peci / Pl: ~ri / E: cf pecete] 1 (Înv) Pecete (1). 2-3 (Înv) Act scris (întărit cu o pecete). 4-5 (Îrg; spc) (Dispensă sau) certificat de căsătorie. 6 (Reg; spc) Decret de numire a preoților, dascălilor.

peciu n. carte dicasterială ce ordona celebrarea căsătoriei: mergi de-ți scoate peciul; te oiu cununa chiar eu AL. [Cf. pecete].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!péciu/peci (înv., reg.) s. n., pl. péciuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PEC s. v. brutar, smoală.

PÉCIU s. v. pecete, sigiliu, ștampilă.

peciu s. v. PECETE. SIGILIU. STAMPILĂ.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

pec1, peci, și pécuri, s.m. și s.n. (reg.) 1. (s.m.) brutar. 2. (s.n.) brutărie.

pec, peci, (pecar), s.m. – (reg.) 1. Brutar (ALR, 1956: 504). 2. Brutărie: „N-o fo fărină de grâu, numai la pec, în Sighet” (Memoria, 2001: 39). – Din magh. pék „brutar” (MDA).

pec, -i, (pecar), s.m. – 1. (înv.) Brutar (ALR 1956: 504). 2. Brutărie: „N-o fo fărină de grâu numai la pec, în Sighet” (Memoria 2001: 39). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). – Din magh. pék „brutar”.

arată toate definițiile

Intrare: Peci
nume propriu (I3)
  • Peci
Intrare: pec
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pec
  • pecul
  • pecu‑
plural
  • peci
  • pecii
genitiv-dativ singular
  • pec
  • pecului
plural
  • peci
  • pecilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pec
  • pecul
  • pecu‑
plural
  • pecuri
  • pecurile
genitiv-dativ singular
  • pec
  • pecului
plural
  • pecuri
  • pecurilor
vocativ singular
plural
Intrare: peciu
substantiv neutru (N50)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • peciu
  • peciul
  • peciu‑
plural
  • peciuri
  • peciurile
genitiv-dativ singular
  • peciu
  • peciului
plural
  • peciuri
  • peciurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N60)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • peci
  • peciul
  • peciu‑
plural
  • peciuri
  • peciurile
genitiv-dativ singular
  • peci
  • peciului
plural
  • peciuri
  • peciurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)