peci sn vz peciu

PECI, peciuri, s. n. (Învechit) Act oficial; autorizație de cununie. Mergi de-ți scoate peciul... Te-oi cununa chiar eu. ALECSANDRI, T. 1415. – Pronunțat monosilabic.

pecĭ n., pl. urĭ (rudă cu pecete). Vechĭ. Permis de cununie, act scris pe o optime de coală saŭ ceva maĭ mare (stampilat cu sigiliu episcopiiĭ înegrit la lumînare) pin care protoĭereu permitea căsătoria: șĭ-a scos pecĭu.

pec¹ [At: FD. I, 202 / V: peic sm / Pl: (1) peci, (2) ~uri / E: mg pék] (Reg) 1 sm Brutar. 2 sn Brutărie.

pec² s [At: L. COSTIN, GR. BĂN. 155 / Pl: nct / E: ger Pech] (Ban) Smoală (1).

peciu sn [At: (a. 1719) URICARIUL, VI, 351 / V: peci / Pl: ~ri / E: cf pecete] 1 (Înv) Pecete (1). 2-3 (Înv) Act scris (întărit cu o pecete). 4-5 (Îrg; spc) (Dispensă sau) certificat de căsătorie. 6 (Reg; spc) Decret de numire a preoților, dascălilor.

peic¹ sm vz pec¹

peciu n. carte dicasterială ce ordona celebrarea căsătoriei: mergi de-ți scoate peciul; te oiu cununa chiar eu AL. [Cf. pecete].

peci v. peciu

!peciu (înv., reg.) s. n., pl. peciuri

!peciu/peci (înv., reg.) s. n., pl. peciuri

peciu s. n., pl. peciuri

PEC s. v. brutar, smoală.

PECIU s. v. pecete, sigiliu, ștampilă.

pec s. v. BRUTAR. SMOALĂ.

peciu s. v. PECETE. SIGILIU. STAMPILĂ.

pec¹, peci, și pecuri, s.m. și s.n. (reg.) 1. (s.m.) brutar. 2. (s.n.) brutărie.

pec, peci, (pecar), s.m. – (reg.) 1. Brutar (ALR, 1956: 504). 2. Brutărie: „N-o fo fărină de grâu, numai la pec, în Sighet” (Memoria, 2001: 39). – Din magh. pék „brutar” (MDA).

pec, -i, (pecar), s.m. – 1. (înv.) Brutar (ALR 1956: 504). 2. Brutărie: „N-o fo fărină de grâu numai la pec, în Sighet” (Memoria 2001: 39). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). – Din magh. pék „brutar”.

Peci, -u v. Parascheva IV 4.

PECIU NOU, com. în jud. Timiș, situată în câmpia Timișului, pe dr. văii Timiș și pe râul Bega Mică; 4.794 loc. (2003). Stație de c. f. Satul P.N. este menționat documentar în 1333. Fabrică de cherestea, produse alim. Rezervație naturală cu vegetație de sărătură (în satul Diniaș).