PÁVĂZĂ, paveze, s. f. 1. Scut. Mulți aveau topoare cu coada scurtă și paveze ușoare de lemn de tei pentru apărarea capului de săbii. SADOVEANU, O. I 542. Caii pier Și armele răsună pe paveze de fier. BOLINTINEANU, O. 52. Vînătorii de lei... au toți paveze mari, rotunde, din dosul cărora se ascund. ODOBESCU, S. III 119. Scutierii trec acuma Purtînd paveze în mîni. NEGRUZZI, S. II 78. ◊ Expr. A sta pavăză = a apăra. Alții cu pieptul în poartă Pavăză stau vîjîind din oțel. COȘBUC, AE. 41. 2. Fig. (Numai la sg.) Apărare, ocrotire, sprijin. Iubirii de neam, ce de-a pururi ne-a fost O pavăză-n lupte... Cîntămu-i supremul ei cîntec. COȘBUC, P. iII 103. Turnu-Severin cetate întărită odinioară, apărată de-un șanț adînc pe care, la vreme de primejdie, îl umplea într-o clipală Dunărea, puind-o astfel sub o pavăză de apă din toate părțile. VLAHUȚĂ, R. P. 8.

PÁVĂZĂ ~eze f. 1) (în antichitate și în evul mediu) Armă defensivă cu care luptătorii își apărau corpul de loviturile inamicului; scut. ◊ A sta ~ a apăra cu nădejde pe cineva sau ceva. 2) fig. Persoană sau obiect care protejează; scut. /<pol. pawež

pavăză f. 1. scut mare ce acopere tot corpul unui pedestru; 2. Bot. jaleș. [It. PAVESE, printr’un intermediar slav].

pávăză f., pl. eze (pol. pawež[a], ceh. pavéza, d. it. pavése și palvése; fr. pavois. V. pavoazez). Scut de bătălie (Vechĭ). Jaleș. – Și -ăță și plav- (după platoșá orĭ it. palvese). Dim. pevecĭoară, pl. e.

pávăză s. f., g.-d. art. pávezei; pl. páveze

pávăză s. f., g.-d. art. pávezei; pl. páveze

pavăză, -veze.

PÁVĂZĂ s. v. armoarii, blazon, emblemă, grijă, jale, jaleș, ocrotire, protecție, stemă.

PÁVĂZĂ s. v. scut.

pavăză s. v. ARMOARII. BLAZON. EMBLEMĂ. GRIJĂ. JALE. JALEȘ. OCROTIRE. PROTECȚIE. STEMĂ.

PAVĂZĂ s. (MIL.) scut, (înv.) aspidă, calcan. (Ostaș cu ~ și suliță.)

pávăză (-véze), s. f. – 1. Scut. – 2. Protecție, apărare. – 3. Plantă (Stachys germanica). – Var. înv. paveză. It. pavese, prin intermediul pol. pawez(a) (Cihac, II, 249; Miklosich, Slaw. Elem., 34; REW 6311), ceh. paveza (Densusianu, GS, VI, 363). – Der. pavățaș (var. pavesar), s. m. (soldat înarmat cu scut).