paroc sm vz paroh

parocuș sm vz paroh

parof sm vz paroh

parofie sf vz parohie

paroh sm [At: (a. 1786) IORGA, S. D. XIII, 126 / V: (îrg) ~uș, (reg) ~of, (îvr) ~oc (A și: paroc), ~ocuș / S și: ~och / Pl: ~i / E: lat parochus, ger Parochus, mg parochus] Preot care conduce o parohie.

parohie sf [At: ȘINCAI, HR. II, 125/32 / V: (îrg) ~ofie, părăfie, părofie / S și: ~ochie / Pl: ~ii / E: lat parochia, ger Parochie] 1 Cea mai mică unitate administrativă bisericească. 2 (Pex) Sediu al acestei unități. 3 (Pex) Comunitate religioasă creștină care ține de această unitate administrativă bisericească. 4 (Pex) Biserică dintr-o astfel de unitate Si: (îrg; liv) materă Vz enorie. 5 (Mol; îf parofie) Porțiune de sat în care un grup de flăcăi umblă, la sărbători, cu colindul, cu plugușorul etc., rezultată în urma unei împărțiri a teritoriului între grupuri.

parohuș sm vz paroh

părăfie sf vz parohie

părofie sf vz parohie

PAROH, parohi, s. m. Preot care conduce o parohie. Se așezară la masă, la preotul paroh al Islazului. CAMIL PETRESCU, O. II 187.

PAROHIE, parohii, s. f. 1. Cea mai mică unitate bisericească administrativă; comunitate religioasă creștină, condusă de un paroh; enorie. Feciorul preotului trebuise să ia o parohie... tocmai prin Gorj, fiindcă Miron luga n-a vrut să-l primească în Amara. REBREANU, R. I 106. 2. Clădire în care se află locuința și cancelaria parohului.

PAROH ~i m. rel. Preot care conduce o parohie. /<lat. parochus, germ. Parochus

PAROHIE ~i f. 1) (la creștinii ortodocși) Unitate administrativă bisericească inferioară; enorie. 2) Comunitate de creștini (ortodocși). 3) Sediul și locuința parohului. [G.-D. parohiei] /<lat. parochia, germ. Parochie

paroh m. preot. [Gr. mod.].

parohie f. 1. enorie; 2. biserica parohiei: a merge la parohie.

pároh și paróh m. (ngr. párikos [vgr. pároikos], „vecin”, confundat cu párohos, furnisor). Primu preot al uneĭ bisericĭ, șefu eĭ. Adj. Preutu paroh.

*parohíe f. (ngr. parikía, vgr. paroikía, vecinătate, d. pará, alăturea, și oĭkía, locuință, după párohos îld. pároikos, paroh; mlat. paróchia îld. paróecia; it. parrochia, fr. paroisse. V. dieceză). Enorie. Biserica enoriiĭ.

paroh s. m., pl. parohi

parohie s. f., art. parohia, g.-d. art. parohiei; pl. parohii, art. parohiile (desp. -hi-i-)

paroh s. m., pl. parohi

parohie s. f., art. parohia, g.-d. art. parohiei; pl. parohii, art. parohiile

paroh s. m., pl. parohi

parohie s. f., art. parohia, g.-d. art. parohiei; pl. parohii, art. parohiile

paroh, -hi.

paroh (parohi), s. m. – Preot care conduce o comunitate de credincioși. Ngr. πάροιϰος. – Der. parohie, s. f. (cea mai mică unitate administrativă bisericească), din ngr. παροιϰιά; parohial, adj. (de parohie).

parohie, parohii s. f. (intl.) zonă de acțiune a unei bande de hoți.

PAROHIE s. (BIS.) enorie, (înv. și pop.) popor, (înv., prin Transilv.) materă.

PAROHIE s. (BIS.) enorie, (înv. și pop.) popor, (înv., prin Transilv.) materă.