15 definiții pentru pardon


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

pardon [At: INSTR. D. 1/7 / Pl: (rar) ~oane / E: ger Pardon, fr pardon] 1-2 sn (Înv; cu verbele „a cere”, „a da”, „a avea” etc.) Absolvire (de o pedeapsă sau) de o obligație. 3 sn Iertare. 4 sn Scuză. 5 i Folosit ca formulă de politețe, exprimă scuze. 6 i Cuvânt cu care se cere o permisiune. 7 i Cuvânt cu care se cere îngăduința. 8-9 i (Fam; gmț; îe) ~ cu capul spart Se spune ca răspuns unei persoane care își cere scuze după ce (te-a lovit zdravăn sau) ți-a cauzat un prejudiciu grav. 10 sn (Fam; euf) Cur. 11 sn (Fam; euf) Penis.

PARDÓN interj., s. n. 1. Interj. Iertați-mă! scuzați! ♦ (Ca protest) Ba nu (e așa)! să avem iertare! 2. S. n. (Înv.) Absolvire, scutire (de o pedeapsă sau de o obligație); iertare; scuză. – Din germ. Pardon, fr. pardon.

PARDÓN interj., s. n. 1. Interj. Iertați-mă! scuzați! ♦ (Ca protest) Ba nu (e așa)! să avem iertare! 2. S. n. (Înv.) Absolvire, scutire (de o pedeapsă sau de o obligație); iertare; scuză. – Din germ. Pardon, fr. pardon.

PARDÓN interj. (Formulă de politețe folosită pentru a cere scuze, o permisiune ori o îngăduință) Iartă-mă, să am iertare, scuzați. Pree, da nu te credeam așa prost; pardon, voiam să zic șiret. CONTEMPORANUL, VIIII 99. Eu? întreabă pe cucoana Caliopi. – Ea, pardon pe kir Manoli. ALECSANDRI, T. I 357. Călcînd pe bătăturile moșnegilor care mă da la toți dracii, cotind uniform în dreapta și în stînga cu zicerea pardon... am alergat la celalalt capăt a galeriei. NEGRUZZI, S. I 38. ♦ (Indicînd un protest) Ba nu; nu este așa. Vă rog să mă iertați! A, nu, pardon! Asta e ingratitudine! DUMITRIU, B. F. 38. Tu n-asculți! îl surprinse Alexandru Vardaru. – Pardon! Ascult. De ce să n-ascult? C. PETRESCU, Î. I 11. ♦ (Substantivat, în construcție cu verbul «a cere») Iertare, scuză. Nu voi mai căuta ceea ce am hotărît, ci îți voi cere pardon. GORJAN, H. IV 9.

PARDÓN interj. (În formule de adresare) Iartă-mă; vă rog să mă iertați. ♦ Ba nu, nu este așa; nu. // s.n. 1. Iertare, scuză. 2. (Fam.) Șezut, dos. [< fr. pardon].

PARDÓN I. interj. (ca formulă de politețe) iertați-mă! scuzați! ♦ ba nu, nu este așa. II. s. n. 1. iertare, scuză. 2. (fam.) șezut, dos. (< fr. pardon, germ. Pardon)

PARDÓN2 n. înv. Scutire de o pedeapsă; iertare. /<fr. pardon, germ. Pardon

PARDÓN1 interj. 1) (se folosește pentru a cere scuze de la cineva) Cer iertare; scuzați! 2) (se folosește pentru a exprima protestul) Nu-i așa; ba nu; să am iertare! /<fr. pardon germ. Pardon

pardon n. 1. iertare: s’am pardon; 2. formulă de politeță rostită când deranjăm sau întrerupem pe cineva: pardon! (= fr. pardon).

*pardón interj. de scuză la lucrurĭ micĭ (fr. pardon, d. pardonner, a ĭerta, d. par, prep., și donner, a da): Pardon! Dă-mĭ voĭe să trec pe aicĭ. Pardon! Te-am călcat pe picĭor! Pardon că te-am deranjat (cer scuză că te-am deranjat). – Vulg. Iron. Să am pardon!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PARDÓN s. v. dos, fund, iertare, popou, scuză, șezut.

PARDÓN interj. iertați!, scuzați!

pardon s. v. DOS. FUND. IERTARE. POPOU. SCUZĂ. ȘEZUT.

Intrare: pardon
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pardon
  • pardonul
  • pardonu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • pardon
  • pardonului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)