parca [At: ALEXI, W. / Pzi: ~chez / E: fr parquer] 1 vt (Îvr; c. i. animale, prizonieri) A închide temporar într-un țarc mare, într-o îngrăditură etc. 2-3 vt(a) (C. i. mașini, vehicule) A opri pentru un anumit timp (într-o parcare sau) în alt loc accesibil. 4 (C. i. materiale, utilaje etc.) A depozita într-un parc (10).

PARCA, parchez, vb. I. Tranz. A așeza, a lăsa să staționeze un timp mai îndelungat într-un anumit loc, a depozita, a gara într-un parc (2).

PARCA vb. I. tr. A așeza într-un parc (3) [în DN] (autovehicule); a gara. [< fr. parquer].

PARCA cv. tr. a așeza într-un parc (3) (autovehicule); a gara. (< fr. parquer)

A PARCA ~chez tranz. 1) (vehicule) A plasa într-un parc de staționare sau într-un loc special rezervat în acest scop. 2) (materiale, utilaje etc.) A depozita pe un teren anume amenajat. /<fr. parquer

PARCĂ², parce, n. pr. f. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre cele trei surori, zeițe ale sorții din mitologia romană, reprezentate sub înfățișarea unor femei bătrâne. – Din lat. Parca, fr. Parque.

paică av vz parcă¹

parcă¹ [At: MARCOVICI, C. 8/6 / V: (reg) paică, ~rică / E: pare (Pzi: 3 părea) + că] 1 av Exprimă îndoială. 2 av Exprimă aproximație. 3 av Exprimă probabilitate, restrângând sau făcând ipotetică informația verbului determinat. 4 av Cam. 5 av (Îcn) Nu prea. 6 av Exprimă posibilitatea. 7 c Introduce o propoziție circumstanțială de mod. 8 c (Rar) Introduce o propoziție predicativă. 9 c Introduce o construcție comparativă condițională Si: ca și cum.

parcă² sf [At: NEGULICI / Pl: ~rce / E: lat parca, fr parque] (Mit; mpl) 1 Fiecare dintre cele trei zeițe ale destinului oamenilor, reprezentate, în mitologia romană, cu chipul unor femei bătrâne, dintre care una torcea, alta depăna, iar a treia tăia firul vieții oamenilor Si: ursitoare. 2 (Rar) Personificare a morții.

parică av vz parcă¹

PARCĂ², parce, s. f. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre cele trei divinități ale destinului oamenilor din mitologia romană, reprezentate sub înfățișarea unor femei bătrâne. – Din lat. Parca, fr. Parque.

PARCĂ adv. Se pare că..., s-ar crede că..., s-ar zice că, îți face impresia că...; ca și cum. Parcă o ușurare, o împăcare îi alina inima. BART, E. 351. Cum ieșea afară la drum, parcă era altul. CREANGĂ, P. 112. Ah! E atît de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă. EMINESCU, O. I 154. Trupușorul sprintenel Parcă-i tras printr-un inel. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 28. ◊ (În corelație cu sine însuși) îl privi în ochi – parcă mînios, parcă speriat. GALAN, B. I 68. ♦ Poate, cred că. Știu eu ce să fac? Parcă tot m-aș însura; cînd aș da peste o parte bună, aș face poate și eu pasul acesta. CREANGĂ, P. 161.

PARCE s. f. pl. Cele trei divinități ale infernului în mitologia antică (despre una se credea că toarce firul vieții omului, despre alta că îl deapănă, iar despre a treia că îl taie). V. ursitoare.

PARCE s.f.pl. (În mitologia latină) Cele trei divinități din infern (Clotho, Lachesis și Atropos), despre care se credea că prima toarce, a doua deapănă, iar a treia taie firul vieții omului. [< lat. parcae].

Parce s. f. pl. (mit. lat.) Cele trei divinități ale destinului, despre care se credea că prima toarce, a doua deapănă, iar a treia taie firul vieții omului. (< lat. Parcae)

PARCĂ¹ adv. 1) (atribuie celor spuse valoare de nesiguranță, dubiu, probabilitate etc.) Face impresia că; (se) pare că. ~ l-am văzut ieri. 2) (atribuie unei propoziții valoare interogativă afirmativă) Oare. ~ nu ți-am spus despre aceasta? /a părea + că

PARCĂ³ ~ce f. (în mitologia romană) Fiecare dintre cele trei divinități, reprezentate sub înfățișarea unor femei bătrâne despre care se credea că stăpânesc viața omului. /<lat. parca, fr. parque

PARCĂ² conj. (exprimă un raport modal) Ca și cum; ca și când. Strigă parcă era în foc. /a părea + că

parcă adv. pare că, s’ar zice că: parcă doarme.

Parce f. pl. Mit. divinități infernale cari prezidau la nașterea omului și-i torceau firul vieții: Clotho ținea furca, Lachesis învârtia fusul și Atropos tăia firul.

par’că saŭ párcă conj. (d. pare că). Se pare că, s’ar zice că, s’ar crede că, dacă nu mă înșel, ca și cum: Strigĭ par’că eștĭ nebun. Cînd te daĭ în leagăn, par’că zborĭ. – E maĭ bun acest vin? – Par’că! – Par’că era maĭ bun cel-lalt. Oare: Ce să caut acolo? Par’că nu mĭ-e bine acasă?

*parchéz v. tr. (fr. parquer). Pun într’un parc, într’un ocol: parchez boiĭ. Așez în regulă ca să formez parcu: parchez artileria. Fig. Închid, despart de alțiĭ: parchez oameniĭ în caste.

parca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. parchez, 3 parchează; conj. prez. 1 sg. să parchez, 3 să parcheze

parca (a ~) vb., ind. prez. 3 parchează

parca vb., ind. prez. 1 sg. parchez, 3 sg. și pl. parchează

parcă¹ adv.

+parcă (de ~) loc. conjcț.

!parcă² (ființă mitică) s. f., g.-d. art. parcei; pl. parce

!Parcă s. propriu f., g.-d. art. Parcei; pl. Parce, art. Parcele

parcă adv.

parcă adv.

parcă s. f., g.-d. art. parcei; pl. parce

Parce s. pr. f. pl.

parcă

parcă (pare că).

PARCA 1. – șetrar (17 A IV 291). 2. Parce zis și Parcea b. (Dm); -a, și Parciu ss. (Dm). 3. Parcheș și Parcova ss., mold. 4. Cf. Parcani s < subst. părcan.

Moerae, zeițe care călăuzeau destinele omenești. Puterea lor era implacabilă și mai presus de voința zeilor. Moirele, născute din unirea lui Zeus cu Themis, erau trei la număr: Atropos, Clotho și Lachesis, supranumite „torcătoarele”, deoarece una torcea, alta depăna, iar cea de-a treia curma firul vieții muritorilor. În mitologia romană ele purtau numele de Parce.

Parce = Parcae.

Parce, (în mitologia romană), zeițe ale destinului, ocrotitoare, până la identificarea lor cu moirele grecești, ale nașterilor. Erau în număr de trei: Noma (la greci Clotho), Decuma (Lachesis) și Morta (Atropos). Una torcea, alta depăna și a treia curma firul vieții.

PARCE (în mitologia romană), cele trei surori (Nona, Decuma, Morta), considerate zeițe ale sorții. Corespund Moirelor din mitologia greacă.

parchează în altă parte! expr. (iron.) caută-ți un alt partener de flirt / de sex!

PARCA vb. a gara. (A ~ un vehicul.)

PARCA vb. a gara. (A ~ un vehicul.)

Párcele – Vechii greci au imaginat că viața omului e în mîna a trei zeități: Parcele, dintre care una, Clotho, ține fusul vieții, alta, Lakhesis, îl deapănă (de aici expresia: firul vieții) și a treia, Atropos, cu fatalul ei foarfece, îl taie. În poezie sau în graiul acelora care vor să evite cuvintul „soartă”, Parcele servesc spre a exprima ideea de ursită. Într-unul din cele cinci Sonete de mart, Anghel și Iosif ironizează pe criticii care așteaptă ca poeții să moară pentru a li se recunoaște meritele: „Ce oameni cumsecade sînt poeții! Cei morți bine-nțeles… Cei ce trăiesc I-aștept să moară toți ca să-i iubesc… O, Parcelor, lungiți-mi firul vieții! În literatură, Parcele mai sînt cunoscute prin perifraza: ”fiicele Nopții„, sau ”fiicele Destinului„ , sau ”fiicele lui Acheron„ (adică ale Infernului). La Fontaine le-a denumit ”les soeurs filandières„ (Surorile torcătoare). Coșbuc pomenește de ele în poemul Atque nos!: ”Soarta noastră-i profețită prin eterne ursitoare,/ N-au murit Lachesis, Clotos. Atropos n-a murit, oare?…" MIT.