PATĂ, pete, s. f. 1. Urmă lăsată pe suprafața unui obiect de un corp gras, de o materie colorată, de murdărie etc., suprafață pe care se întinde o astfel de urmă; substanță care a lăsat această urmă. ♦ Porțiune pe corpul animalelor sau al păsărilor, unde părul sau penele sunt de altă culoare față de rest. ♦ Părticică a pielii corpului omenesc sau a animalelor diferit colorată față de rest. 3. Porțiune de nuanță diferită (mai închisă) care se observă cu ochiul liber sau cu telescopul pe discul Soarelui, al Lunii sau al altui corp ceresc. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) pete în Soare = a căuta cu orice preț defecte acolo unde nu sunt, a fi cusurgiu. 4. Fig. Faptă reprobabilă, care dezonorează pe cineva. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) pată = curat, nevinovat; neprihănit, cast. – Et. nec.

pantă¹ sf [At: I. IONESCU, M. 324 / Pl: ~te / E: fr pente] 1 Porțiune de teren cu suprafața înclinată față de planul orizontal, care formează de obicei versanții unor forme de relief Si: clină, coastă, muchie, povârniș, (îrg) piază, (reg) piezișea. 2-3 (Îljv) În ~ (Care este) înclinat. 4 (Îe) A cădea (sau a aluneca) pe (o) ~ A se lăsa antrenat de..., în... 5 (Îae) A se îndrepta către... 6 (Gmt) Unghi ascuțit format de o dreaptă sau de un plan, cu o dreaptă orizontală sau cu un plan orizontal. 7 (Gmt) Tangentă trigonometrică a acestui unghi. 8 (Teh) Înclinare față de orizontală.

pantă² sf vz pată

panță sf [At: PAȘCA, GL. / Pl: ~țe / E: cf ger Panzer] (Reg) Veston de pânză ordinară cu care se îmbracă minerii în timpul lucrului.

pată sf [At: ANON. CAR. / V: (îrg) pea~, (reg) pantă (Pl: pente), peartă / Pl: pete / E: nct] 1 Urmă lăsată pe suprafața unui obiect de o substanță străină obiectului, prin acoperire sau impregnare. 2 Suprafață pe care se întinde această urmă. 3 Substanță care a lăsat această urmă Si: (reg) pătătură, (nob) maculatură². 4 Porțiune pe corpul animalelor, păsărilor, peștilor etc. unde părul, penele, solzii etc. sunt de altă culoare față de rest. 5 Păr, pene, solzi etc. din această porțiune Si: (reg) pătătură. 6 Porțiune a pielii corpului omenesc sau a animalelor diferit colorată față de rest. 7 (Reg) Aluniță. 8 Element, porțiune colorată care apare în câmpul vizual, pe un fond de culoare mai mult sau mai puțin uniform. 9 (Șîs ~ de culoare) Porțiune pe o pictură, colorată diferit de cele înconjurătoare. 10 Mijloc principal de exprimare a artistului, alături de punct și linie, în desen, pictură, grafică. 11 Porțiune de nuanță diferită care se observă cu ochiul liber sau cu telescopul pe discul soarelui, al lunii sau al altor corpuri cerești. 12 (Îe) A căuta pete-n soare A căuta cu orice preț defecte acolo unde nu sunt. 13 (Fig) Faptă, atitudine contrară principiilor morale Si: păcat, rușine, stigmat. 14 (Îlav) Fără (de) ~ Curat. 15 (Fig; îal) Inocent.

peartă sf vz pată

peată sf vz pată

PATĂ, pete, s. f. 1. Urmă lăsată pe suprafața unui obiect de un corp gras, de o materie colorată, de murdărie etc., suprafață pe care se întinde o astfel de urmă; substanță care a lăsat această urmă. ♦ Porțiune diferit colorată pe un fond de o culoare mai mult sau mai puțin omogenă. 2. Porțiune pe corpul animalelor sau al păsărilor, unde părul sau penele sunt de altă culoare față de rest. ♦ Părticică a pielii corpului omenesc sau a animalelor diferit colorate față de rest. 3. Porțiune de nuanță diferită (mai închisă) care se observă cu ochiul liber sau cu telescopul pe discul Soarelui, al Lunii sau al altui corp ceresc. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) pete în Soare = a căuta cu orice preț defecte acolo unde nu sunt, a fi cusurgiu. 4. Fig. Faptă, atitudine, situație etc. reprobabilă, care știrbește onoarea sau reputația cuiva; rușine, stigmat. ◊ Loc. adj., adv. Fără (de) pată = curat, nevinovat; neprihănit, cast. – Et. nec.

PANTĂ¹, pante, s. f. 1. Înclinare a unui teren; porțiune de. teren cu suprafață înclinată; povîrniș, coastă, pripor. Vuind subțire motorul trase mașina pe pantă în sus. DUMITRIU, N. 264. Grupuri de oameni urcă din sat panta pieptișe, care îi aduce deasupra colinei. BOGZA, C. O. 214. Pe pantele malului... îndrăznea să dea colțul ierbii. C. PETRESCU, Î. II 159. Facerea drenajului se reduce la săpatul șanțurilor, dîndu-le o pantă de scurgere. I. IONESCU, M. 324. ◊ Loc. adj. și adv. În pantă = înclinat, povîrnit, pieziș. Bică a ieșit după ce amorțiseși căscînd ochii la toate vitrinele de pe strada în pantă. PAS, Z. I 262. 2. Unghiul ascuțit, format de o dreaptă sau de un plan cu planul orizontal; tangenta trigonometrică a acestui unghi; înclinare. 3. Porțiune dintr-o șosea sau dintr-o linie de cale ferată cu o înclinație aproximativ constantă, cuprinsă între două puncte diferite dintre care al doilea, considerat în sensul creșterii kilometrajului, are cota mai mică.

PATĂ, pete, s. f. 1. Semn, urmă lăsată pe un corp de o materie de altă culoare, de un corp gras, de murdărie etc. Pleacă iar, lăsînd în urmă Pete negre pe zăpadă. TOPÎRCEANU, B. 72. Picuri mari de ploaie cădeau necontenit și tot ce era alb purta acum o pată. ANGHEL, PR. 94. ◊ Fig. Decît în cartea țării să las o neagră pată. Mai bine cu-al meu sînge s-o văd azi inundată. ALECSANDRI, T. II 178. Alexandru Lăpușneanul... lăsă o pată de sînge în istoria Moldaviei. NEGRUZZI, S. I 165. ♦ Porțiune, petec diferit colorat pe un fond omogen. Nava se depărta făcîndu-se din ce în ce mai mică, o umbră... o pată... un punct... nimic. BART, E. 237. Nici o pată de nor nu plutea peste seninul albastru și limpede. HOGAȘ, M. N. 170. E a doua zi de sfîntul Gheorghe. Ceru-i fără pată cît de slabă în tot largu-i, de jur împrejur. CARAGIALE, O. I 368. ◊ (Poetic) Mestecenii și cireșii însemnau pe luncă pete de aur vechi și de aramă. SADOVEANU, F. J. 364. Spre miazăzi, dincolo de Valea Zăbalii, cad pete de soare pe munții Vrancii. VLAHUȚĂ, O. AL. I 94. 2. Porțiune pe corpul animalelor sau păsărilor unde părul sau penele sînt de altă culoare. Graurii noștri cu penele negricioase și presărate cu pete albe sau sure... trăiesc în Europa – din fundul Șvediei pînă în insula Malta – și chiar în Africa. ODOBESCU, S. III 31. ♦ Părticică a pielii corpului divers colorată. Pe obraz avea pete vinete care se cojeau. DUMITRIU, N. 27. El văzu că pe obrazul lui din stînga sînt niște pete negre. ISPIRESCU, L. 377. 3. (Mai ales la pl.) Porțiune întunecată care se observă cu ochiul liber sau cu telescopul pe suprafața soarelui, uneori și a lunii sau a altui corp ceresc. Vezi tu colo, în lună, niște pete? – Le văd. CREANGĂ, O. A. 156. Eu sînt de cînd pe mîndrul soare Nu erau pete arzătoare, De cînd un purice ușor Purta potcoavă la picior. ALECSANDRI, T. I 392. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) pete în soare = a vedea cu orice preț defecte acolo unde nu sînt; a căuta nod în papură. Iar cine caută pete, le găsește chiar în soare. HASDEU, R. V. 133. M-am tot oprit, cum vezi, dinaintea temerii de a nu intra în gura lumii, care găsește pete chiar în soare. GHICA, S. 293. 4. Fig. Defect moral, faptă care știrbește onoarea, reputația cuiva; rușine, stigmat. Despre sora aceasta coanei Leanca nu-i venea la îndemînă să vorbească... fiindcă aruncase o pată asupra familiei. PAS, Z. I 183. Vor căta vieții tale Să găsească pete multe. EMINESCU, O. I 134. ◊ Loc. adj. Fără (de) pată = curat, nepătat, nevinovat, neprihănit; cast.

PANTĂ s.f. 1. Înclinare, coastă, povîrniș al unui teren, al unei suprafețe; porțiune din traseul unei șosele pe care vehiculele circulă coborînd. 2. (Mat.) Unghi format de o dreaptă cu o orizontală sau cu un plan orizontal; tangentă trigonometrică la acest unghi. [< fr. pente < pendre – a atîrna].

PANTĂ s. f. 1. înclinare, povârniș al unui teren, al unei suprafețe; declivitate. 2. (mat.) unghi format de o dreaptă sau de un plan cu o dreaptă sau cu un plan orizontal. ♦ ~a unei drepte = tangentă trigonometrică a unghiului făcut de o dreaptă cu axa absciselor. (< fr. pente)

PANTĂ ~e f. 1) Porțiune de teren cu suprafața înclinată; povârniș; coastă; versant. ◊ A aluneca (sau a cădea) pe o ~ a se lăsa atras. 2) fig. Tendință spre viața ușoară și spre rău. 3) mat. Unghi ascuțit format de o dreaptă sau de un plan cu o dreaptă sau cu un plan orizontal; declivitate. 4) Tangentă trigonometrică a acestui unghi. /<fr. pante

PATĂ pete f. 1) Loc murdărit cu ceva. ~ de ulei. ~ de vin. 2) Porțiune de altă culoare pe o suprafață. ◊ ~ albă loc necercetat, necunoscut. A căuta (sau a găsi) pete în soare a căuta (sau a găsi) neajunsuri în lucruri perfecte sau acolo unde nu sunt. 3) (la animale sau păsări) Parte a corpului unde părul sau penele sunt de altă culoare. 4) Marcă dezonorantă atribuită cuiva pentru mult timp. ◊ Fără (de)~ (sau pete) nevinovat; neprihănit; curat. [G.-D. petei] /Orig. nec.

pantă f. povârniș, clina unui munte (= fr. pente).

pată f. 1. semn ce murdărește: haină plină de pete; 2. semne naturale pe pielea animalelor sau pe penele păsărilor; 3. părți mai întunecoase în soare; 4. fig. defecte într’o operă altmintrelea bună: caută pete în soare; 5. tot ce atinge onoarea, reputațiunea: vieață fără pată. [Probabil redus din peată: cf. rut. PĬATNO, pată].

*pántă f., pl. e (fr. pente, d. pendre, a atîrna, ca vente, d. vendre, a vinde). Povîrniș, plan înclinat, plaĭ. V. versant.

pátă și (Munt. est) peátă f., pl. pete [alb. petă, pg. peta], d. vgr. pĭtta = pissa [din *pikia], smoală, păcură [V. păcură]. D. pitta vine pittákion, „emplastru”, adică „smoală orĭ unsoare aplicată pe o bucățică de pînză” și „pitac”, adică „scrisoare îndoită și sigilată cu ceară orĭ cu smoală”. Pe lîngă pittákion, de unde și lat. pĭttácium, se zicea și pettýkion, „petic de cîrpit”, și de aicĭ vine rom. petic și petică. Dim. d. lat. *pĭtta e pĭttula, care la început va fi însemnat „mic strat de smoală”, și de aicĭ rom pătură). Punct saŭ loc murdar pe o suprafață curată saŭ maĭ curată: o pată de cerneală într’o carte, niște pete de grăsime pe haĭnă. Semne naturale pe pelea omuluĭ (maĭ marĭ de cît alunelele saŭ negiĭ) saŭ pe păru cŭadrupedelor saŭ pe penele păsărilor: el are o pată roșie pe obraz, pantera are o mulțime de pete, rîndunica are o pată cărămizie la gușă. Locurĭ întunecate în soare: pete în soare. Fig. Faptă care pătează onoarea: acest cavaler are o vĭață fără pată.

peátă, V. pată.

pantă s. f., g.-d. art. pantei; pl. pante

pată s. f., g.-d. art. petei; pl. pete

pantă s. f., g.-d. art. pantei; pl. pante

pată s. f., g.-d. art. petei; pl. pete

pantă s. f., pl. pante

pată s. f., g.-d. art. petei; pl. pete

pantă (pante), s. f. – Clină, coastă. Fr. pente.

INDICATOR DE PANTĂ instrument care indică înclinarea unei aeronave față de un plan orizontal. Indicatoarele de pantă pot fi cu pendul sau cu lichid. Se utilizează indicatorul de pantă longitudinală, care indică unghiul de urcare sau de coborâre a aeronavei, și transversală, care indică înclinarea laterală a avionului. Sin. clinometru sau înclinometru.

PANTĂ DE COBORÂRE/URCARE, unghiul format de o aeronavă în zbor cu orizontala în cazul luării sau pierderii înălțimii de zbor.

MACULA LUTEA (expr. lat. „pată galbenă”) subst. (ANAT.) Mică suprafață ovală situată pe retină, de partea temporală a nervului optic. Centrul ei nu conține vase sangvine, fiind format numai din celule retiniere, aproape exclusiv celulele cu conuri, la acest nivel impresiile retiniere vizuale având maximum de precizie și claritate. Prezintă o colorație gălbuie dată de un pigment galben.

PÁNTĂ (< fr.) s. f. 1. Unghi ascuțit sau unghi diedru format de o dreaptă sau de un plan cu o dreaptă ori cu un plan orizontal. ◊ Panta unei drepte = tangenta geometrică a unghiului făcut de dreaptă cu axa absciselor. 2. Porțiune a suprafețelor topografice care face cu planul orizontal un unghi ascuțit, constituind versanții diverselor forme de relief. După unghiul de înclinare se deosebesc: p. line (sub 3°), p. slab înclinate (între 3 și 6°), p. accentuat-înclinate (între 6 și 15°), p. repezi (între 15 și 25°), p. foarte repezi (între 25 și 40°) și p. abrupte (peste 40°). Sin. coastă (2), povârniș. ◊ Loc. În pantă = înclinat, pieziș, abrupt. ♦ Porțiune de cale al cărei plan face un unghi cu planul orizontal.

Pant/e, -ea, -eș, -ie, -oc v. Pantelimon IV A 2-5.

Pînte, -a etc. v. Pantelimon IV C.

a i se pune (cuiva) pata expr. 1. a avea o idee fixă; a urmări cu încăpățînare un scop. 2. a se enerva; a face o criză de furie / de nervi.

pată, pete s. f. idee fixă, fixație, manie.

PANTĂ s. (GEOGR.) clină, coastă, coborâș, costișă, muchie, povârniș, pripor, repeziș, scoborâș, versant, (rar) prăvălac, prăvăliș, (înv. și reg.) piază, scapăt, (reg.) pieptan, pieptar, piezișea, povârghie, prăval, prăvălitură, răpăguș, (prin Munt.) aplecuș, (înv.) bair, povârnitură, (fig.) șold. (~ a unui deal.)

PATĂ s. 1. stropitură, (reg.) pătătură, picătură. (O ~ de sânge, de noroi.) 2. (înv.) maculatură, maculă. (~ mare de cerneală pe hârtie.) 3. (prin Ban. și Transilv.) șargă. (Calul are o ~ neagră pe grumaz.) 4. (ANAT.) pată galbenă v. macula lutea.

PANTĂ s. (GEOGR.) clină, coastă, coborîș, costișă, muchie, povîrniș, pripor, repeziș, scoborîș, versant, (rar) prăvălac, prăvăliș, (înv. și reg.) piază, scapăt, (reg.) pieptan, pieptar, piezișea, povîrghie, prăval, prăvălitură, răpăguș, (prin Munt.) aplecuș, (înv.) bair, povîrnitură, (fig.) șold. (~ a unui deal.)

PATĂ s. 1. stropitură, (reg.) pătătură, picătură. (O ~ de sînge, de noroi.) 2. (înv.) maculatură, maculă. (~ mare de cerneală pe hîrtie.) 3. (prin Ban. și Transilv.) șargă. (Calul are o ~ neagră pe grumaz.) 4. (ANAT.) pată galbenă = macula lutea.

PANTĂ. Subst. Pantă, versant, coastă, costișă, costie (reg.), grindiș, clină (pop.), corhană, țurană (reg.), povîrniș, prăvăliș (pop.), răsturniș (reg.), repeziș, repeguș, pripor, țipiș (reg.), tihăraie (pop.), tihârie (pop.); suiș, urcuș; rampă; coborîș; derdeluș, săniuș. Urcare, urcat, suire, suit. Vb. A urca (a sui) o pantă; a se cățăra; a coborî o pantă. Adv. În pantă; în urcuș. V. coborîre, ridicătură de teren, urcare.

panță, panțe, s.f. (reg.) veston de pânză cu care se îmbracă minerii.