2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PANEGÍRIC, panegirice, s. n. 1. Discurs public în care se elogiază o personalitate însemnată (decedată sau contemporană oratorului), o comunitate etc. 2. P. gener. Laudă (exagerată), elogiu (excesiv), apologie. – Din fr. panégyrique.

PANEGÍRIC, panegirice, s. n. 1. Discurs public în care se elogiază o personalitate însemnată (decedată sau contemporană oratorului), o comunitate etc. 2. P. gener. Laudă (exagerată), elogiu (excesiv), apologie. – Din fr. panégyrique.

panegiric, ~ă [At: MARCOVICI, C. 61/14 / V: (înv) ~ghi~, ~nghi~ / Pl: ~ice / E: ngr πανηγυρικός, fr panégyrique] 1 a (Înv; d. discursuri, aprecieri etc.) Elogios. 2 sn Discurs public, îndeosebi la vechii greci și la romani, pentru elogierea unei personalități de seamă contemporane oratorului, pentru preamărirea faptelor eroice ale precursorilor etc. 3-4 sn (Pex) Laudă (exagerată).

PANEGÍRIC, panegirice, s. n. 1. (La vechii greci și romani) Discurs public, în care se preamăreau faptele de vitejie ale strămoșilor, ale poporului sau se elogia o personalitate însemnată. 2. Laudă, adesea exagerată; elogiu excesiv. Cine ar putea să rostească tot ce spune ochiului și minții aceste splendide idealizări plastice ale artei vînătorești, acela ar face cel mai minunat panegiric al acestei arte. ODOBESCU, S. III 53. La aceste cuvinte, prin cari Păturică fără voia sa făcea panegiricul omului pe care voia să-l vînză, Ipsilante rămase uimit. FILIMON, C. 259. Să fac o apologie, să scriu un panegiric Acestor pitici gigantici și la-alți oameni de nimic. BOLLIAC, O. 172.

PANEGÍRIC s.n. 1. Discurs la vechii greci și la romani în care se elogiau faptele de vitejie ale înaintașilor sau se aduceau laude unui oraș, unei persoane însemnate. 2. Elogiu, laudă. ♦ Tămâiere, laudă exagerată și nemeritată, lingușitoare. [Pl. -ce, -curi. / < fr. panégyrique, lat. panegyricus, cf. gr. panegyris].

PANEGÍRIC s. n. 1. discurs la vechii greci și la romani în care se elogiau faptele de vitejie ale înaintașilor sau se aduceau laude unui oraș, unei persoane însemnate. 2. elogiu, laudă. ◊ tămâiere, laudă exagerată și nemeritată, lingușitoare. (< fr. panégyrique)

PANEGÍRIC ~ce n. 1) (la vechii greci și la romani) Discurs public în care se proslăveau faptele de vitejie ale strămoșilor sau se elogiau oamenii iluștri. 2) fig. Laudă exagerată; elogiu emfatic; ditiramb. /<fr. panégyrique

panegiric n. 1. discurs public făcut în lauda cuiva; 2. elogiu excesiv.

*panegíric, -ă adj. (vgr. panegyrikós, d. panégyris, adunare publică. V. panair). De ținut într’o mare adunare publică, vorbind de discursurile de laudă. S. n., pl. e. Discurs de laudă: panegiricu luĭ Traĭan scris de Pliniŭ. Fig. Laudă exagerată. V. elogiŭ.

paneghiric, ~ă sn, a vz panegiric

panighiric, ~ă sn, a vz panegiric


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

panegíric s. n., pl. panegírice

panegíric s. n., pl. panegírice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PANEGIRIC s. apologie. (A face ~ cuiva.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PANEGIRIC (< fr. panégyrique < lat. panegyricus < gr. panegurikos, elogiu) Discurs în care se aduc laude unei persoane decedate sau în viață. Fundamentat numai pe admirație, el se identifică adesea cu elogiul. În antichitatea greacă, termenul panegiric era folosit pentru adunările generale, sărbătorile populare și, prin extensiune, pentru discursurile rostite în aceste adunări și în care se elogia un zeu sau o cetate, ajungîndu-se apoi la elogiul unei persoane. Ilustrat la greci de Isocrat, autorul unui Panegiric al Atenei, la romani de Pliniu cel tînăr (Panegiricul lui Traian) la francezi, de Bourdaloue. În literatura noastră, mitropolitul Gr. Țamblac scrie Cuvînt de laudă al apostolilor Petru și Pavel. Rostit adesea cu prilejul înmormîntării, cultivat de biserică îndeosebi, panegiricul apare și ca o formă a discursului funebru. Ex. Panegiricul lui C. Negruzzi de V. Alecsandri. „E dureros de a-ți pierde amicii cu care ai petrecut în tinerețe, ai lucrat la renașterea unei țări iubite și te-ai deprins a-i prețui. Costache Negruzzi este un nume scump României și va rămîne în pleiada pionierilor intelectuali ai neamului nostru. Scrierile sale, deși nu multe, au însă un caracter nou în literatura noastră, deosebindu-se prin eleganta limpezire de stil, energie și adevărat românism, Alexandru Lăpușneanu este un model neimitat pînă astăzi și stă în fruntea literaturii noastre...” Stilul panegiric apare și în acea specie a poeziei medievale laude (lat. laus), specie denumită și praeconia, panegyricus.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

panegíric, panegirice s. n. Cuvântare publică pentru elogierea unei personalități de seamă contemporane oratoriului, pentru preamărirea faptelor eroice ale precursorilor etc.; p. ext. laudă (exagerată); apologie. ♦ (Bis.) Cuvântare bisericească ocazională în care se face proslăvirea unui adevăr fundamental, de credință, a unui sfânt, a unei virtuți etc.; predică. – Din fr. panégyrique.

PANEGÍRIC (< fr., lat., ngr.; {s} gr. panegyrikós „elogiu”) s. n. 1. Scriere sau discurs public în care sunt elogiate meritele unei persoane (de obicei defuncte), ale unei instituții sau colectivități. A fost cultivat ca specie literară din Antichitate până în sec. 18. Au scris p. Socrate, Pliniu cel Tânăr, Bossuet. ♦ Elogiu, laudă (exagerată); apologie; p. ext. laudă lingușitoare. 2. Scriere hagiografică cu caracter didactic, cuprinzând cuvinte de laudă la adresa unui sfânt, ierarh sau părinte al Bisericii (ex. „Panegiricul Sfântului Mucenic Gheorghe” scris de Gr. Țamblac și copiat într-un zbornic în 1441).

Intrare: panegiric (adj.)
panegiric3 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • panegiric
  • panegiricul
  • panegiricu‑
  • panegirică
  • panegirica
plural
  • panegirici
  • panegiricii
  • panegirice
  • panegiricele
genitiv-dativ singular
  • panegiric
  • panegiricului
  • panegirice
  • panegiricei
plural
  • panegirici
  • panegiricilor
  • panegirice
  • panegiricelor
vocativ singular
plural
Intrare: panegiric (s. n.)
panegiric1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • panegiric
  • panegiricul
  • panegiricu‑
plural
  • panegirice
  • panegiricele
genitiv-dativ singular
  • panegiric
  • panegiricului
plural
  • panegirice
  • panegiricelor
vocativ singular
plural
panegiric2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • panegiric
  • panegiricul
  • panegiricu‑
plural
  • panegiricuri
  • panegiricurile
genitiv-dativ singular
  • panegiric
  • panegiricului
plural
  • panegiricuri
  • panegiricurilor
vocativ singular
plural
paneghiric
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
panighiric
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

panegiric (adj.)

etimologie:

panegiric (s. n.) paneghiric panighiric

  • 1. Discurs public în care se elogiază o personalitate însemnată (decedată sau contemporană oratorului), o comunitate etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. prin generalizare Laudă (exagerată), elogiu (excesiv).
    exemple
    • Cine ar putea să rostească tot ce spune ochiului și minții aceste splendide idealizări plastice ale artei vînătorești, acela ar face cel mai minunat panegiric al acestei arte. ODOBESCU, S. III 53.
      surse: DLRLC
    • La aceste cuvinte, prin cari Păturică fără voia sa făcea panegiricul omului pe care voia să-l vînză, Ipsilante rămase uimit. FILIMON, C. 259.
      surse: DLRLC
    • Să fac o apologie, să scriu un panegiric Acestor pitici gigantici și la-alți oameni de nimic. BOLLIAC, O. 172.
      surse: DLRLC

etimologie: