16 definiții pentru elogiu elogion


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

elogiu sn [At: I. GOLESCU, C. / V: (îvr) ~ion / P: ~giu / Pl: ~ogii și (înv) ~uri, ~ie / E: fr éloge, it elogio, lat elogium] 1 Laudă. 2 Elogiere (1). 3 Slăvire. 4 Discurs de laudă la adresa cuiva Si: (îvr) encomion. 5 Laudă exagerată Si: apologie, panegiric. 6 Apreciere favorabilă a unui fapt. 7-10 (Îljv) Cu ~ii Elogios (1-4).

ELÓGIU, elogii, s. n. Discurs prin care este preamărit cineva; laudă deosebită adusă cuiva, apreciere foarte favorabilă. – Din fr. éloge, it. elogio.

ELÓGIU, elogii, s. n. Discurs prin care este preamărit cineva; laudă deosebită adusă cuiva, apreciere foarte favorabilă. – Din fr. éloge, it. elogio.

ELÓGIU, elogii, s. n. Laudă deosebită, apreciere foarte favorabilă la adresa unei persoane, unei realizări etc. E o frumusețe plină de armonie și strălucire, părînd un elogiu superb al ființei umane. BOGZA, C. O. 280. Accept cu seninătate toate elogiile. C. PETRESCU, C. V. 25. ◊ Expr. A aduce elogíi sau a face elogiul unei persoane sau al unui lucru = a elogia. Ți-am făcut elogiul... biruințelor științifice ale omului. GALACTION, O. I 227. – Pronunțat: -giu.

ELÓGIU s.n. Discurs, cuvântare prin care este lăudat cineva; laudă deosebită adusă cuiva, preamărire. [Pron. -giu. / < lat. elogium – scurtă inscripție pe statui, pe morminte, cf. it. elogio, fr. éloge].

ELÓGIU s. n. discurs prin care este lăudat cineva sau ceva; laudă deosebită adusă cuiva. (< lat. elogium, it. elogio)

ELÓGIU ~i n. 1) Discurs prin care este lăudat cineva sau ceva. 2) fig. Laudă (exagerată) adusă cuiva; proslăvire neîntemeiată; panegiric; ditiramb. /<fr. éloge, lat. elogium

elogiu n. 1. discurs în lauda cuiva; 2. laudă, panegiric.

*elógiu n. (fr. éloge, it. elógio, mlat. eulógium, vgr. eulogía, laudă, binecuvîntare, confundat cu lat elógium, epitaf, notă, sentență, deciziune, sumar, d. vgr. elegeîon, epitaf. V. elegie). Laudă. Panegiric.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

elógiu [giu pron. giu] s. n., art. elógiul; pl. elógii, art. elógiile (-gi-i-)

elógiu s. n. [-giu pron. -gĭu], art. elógiul; pl. elógii, art. elógiile (sil. -gi-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ELOGIU s. cinste, cinstire, glorie, laudă, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, (înv.) mărie, pohfală, pohvalenie. (Aduceți ~ eroilor patriei.)

Elogiu ≠ hulă, ponegreală

Intrare: elogiu
  • pronunție: -giu pr. -gĭu
substantiv neutru (N54)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • elogiu
  • elogiul
  • elogiu‑
plural
  • elogii
  • elogiile
genitiv-dativ singular
  • elogiu
  • elogiului
plural
  • elogii
  • elogiilor
vocativ singular
plural
elogion
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)