3 intrări

34 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PALÁT1 s. n. Peretele superior al cavității bucale, în formă de boltă, alcătuit din apofizele palatine2 ale celor două maxilare superioare, precum și din oasele palatine2, acoperite de o mucoasă groasă; cerul-gurii. ◊ Palat moale sau vălul palatului = porțiune musculară care continuă palatul1 în partea posterioară a cavității bucale. Palat artificial = mulaj al palatului1, care se folosește în fonetica experimentală pentru a se vedea suprafața atinsă de limbă la pronunțarea unui sunet. – Din lat. palatum, it. palato. Cf. fr. palais.

PALÁT1 s. n. Peretele superior al cavității bucale, în formă de boltă, alcătuit din apofizele palatine2 ale celor două maxilare superioare, precum și din oasele palatine2, acoperite de o mucoasă groasă; cerul-gurii. ◊ Palat moale sau vălul palatului = porțiune musculară care continuă palatul1 în partea posterioară a cavității bucale. Palat artificial = mulaj al palatului1, care se folosește în fonetica experimentală pentru a se vedea suprafața atinsă de limbă la pronunțarea unui sunet. – Din lat. palatum, it. palato. Cf. fr. palais.

PALÁT2, palate, s. n. Clădire somptuoasă în care își are sediul o autoritate ori o instituție sau care este folosită ca reședință de un nobil, un suveran, un șef de stat ori de guvern; p. gener. clădire mare luxoasă. [Pl. și: (pop.) palaturi] – Din ngr. paláti, lat. palatium.

palat1 sn [At: CORESI, EV. 524 / V: (îvp) păl~, (înv) ~tă sf, ~aț[1], ~eaț, (reg) ~u[2] sf / Pl: ~e, (îvp) ~uri / E: ngr παλάτι, lat palatium, pn pałac, slv палата, полата] 1 Clădire somptuoasă care servește ca reședință unui suveran, unei personalități, unei autorități, unei instituții etc. 2 (Pgn) Clădire mare, luxoasă. 3 Suveran împreună cu anturajul său. modificată

  1. În original, fără accent — LauraGellner
  2. Variantele paleaț și palu sunt scrise incorect în original: ~leaț și ~lu LauraGellner

palat2 sn [At: I. NAT. 48 / E: lat palatum] 1 (Șîs ~ tare, ~ dur) Perete superior al cavității bucale, în formă de boltă, alcătuit din apofizele palatine1 ale celor două maxilare superioare, precum și din oasele palatine1, acoperite de o mucoasă groasă Si: cerul-gurii, (înv) părați. 2 (Îs) ~ moale sau vălul ~ului Porțiune musculară care continuă, în partea posterioară a cavității bucale, palatul2 (1) Si: văl palatin1. 3 (Îs) ~ artificial Mulaj al palatului2 (1-2), folosit în fonetica experimentală pentru a se vedea suprafața atinsă de limbă la pronunțarea unui sunet.

PALÁT2, palate, s. n. Clădire somptuoasă în care își are sediul o autoritate ori o instituție sau care servește ca reședință unui suveran, ca locuință unei personalități etc.; p. gener. clădire mare luxoasă. [Pl. și: (pop.) palaturi] – Din ngr. paláti, lat. palatium.

PALÁT2, palate, s. n. Clădire somptuoasă, caracterizată printr-o arhitectură monumentală, în care își are sediul o autoritate, o instituție sau care servește ca reședință unui suveran; p. ext. casă mare, boierească. Cu timpul cad palatele regale Și zboară stol de lilieci prin sale. COȘBUC, P. II 287. [Moșneagul] cum ajunge în tîrg, se duce cu pieptul deschis drept la palatul împăratului. CREANGĂ, P. 80. Lună tu, stăpîn-a mării... Cîte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! EMINESCU, O. I 130. ◊ (Poetic) Aruncă [buzduganul] în sus aproape de palatul de nori al lunii. EMINESCU, N. 4. – Pl. și: (învechit) palaturi (ISPIRESCU, L. 8, ALECSANDRI, P. I 191).

PALÁT1 s. n. Peretele superior al cavității bucale; cerui-gurii. Palat dur = bolta osoasă a cavității bucale, limitată de dinți. Palat moale = prelungire a palatului dur înspre partea posterioară a cavității bucale, alcătuită dintr-un mușchi mobil.

PALÁT s.n. Partea superioară a cavității bucale la om și la celelalte animale vertebrate; cerul gurii. [Pl. -te, -turi. / < lat. palatum].

PALÁT1 s. n. peretele superior al cavității bucale; cerul gurii. ◊ palat dur = partea anterioară, osoasă, a cavității bucale; palat moale = partea posterioară a cavității bucale; vălul palatului. (< lat. palatum, it. palato)

PALÁT1 n. anat. Partea de sus a cavității bucale, având formă de boltă; boltă palatină; cerul gurii. ◊ ~ dur partea anterioară osoasă a palatului. ~ moale (sau vălul ~ului) v. VĂL. /<lat. palatum, it. palato

PALÁT2 ~e n. 1) Clădire mare și somptuoasă care servește, de obicei, drept reședință a unui suveran sau ca locuință a unei personalități. 2) (urmat de un determinativ la genitiv) Edificiu monumental de menire socială. ~ul de Cultură și Artă. ~ul Congreselor. /<ngr. paláti, lat. palatium

palat n. 1. clădire mare și luxoasă, locuită de un suveran, de o autoritate sau de un personaj însemnat; 2. suveranii și oamenii palatului: revoluțiune de palat; 3. fig. casă măreață; 4. edificiu unde rezidă tribunalele, corpurile legiuitoare. ║ n. Anat. numele științific al cerului gurii.

2) *palát n., pl. e (lat. palatum și palatus, ceru guriĭ, ceru. V. păraț). Anat. Ceru guriĭ, partea superioară a interioruluĭ guriĭ. Fig. Simțu gustuluĭ la mîncare: a avea palatu fin.

1) palát n., pl. e (ngr. paláti, d. lat. Palatium, dealu Palatin și [pin ext.] casa împăratuluĭ Aŭgúst, situată pe acest deal; it. palazzo, engl. germ. palast, rus. paláta. V. păraț). Casă mare și sumptuoasă (locuită de un suveran orĭ de un personagiŭ ilustru). Suveranu, stăpînu palatuluĭ și alte persoane care locuĭesc în palat: o revoluțiune de palat. Mare edificiŭ public: palatu universitățiĭ, palatu justițiiĭ, palatu administrativ.Vechĭ. Azĭ. Maram. polátă, pl. e (sîrb. polata, bg. polat), palútă (ung. polota) și paleaț n., pl. ețe saŭ eațurĭ (pol. palac, d. it. palazzo). V. polată și hardughie.

PALAT2(O)- elem. „palat, cerul gurii”. (< fr. palat/o/-, cf. lat. palatum)

arată toate definițiile

Intrare: palat (anat.)
palat1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • palat
  • palatul
  • palatu‑
plural
  • palate
  • palatele
genitiv-dativ singular
  • palat
  • palatului
plural
  • palate
  • palatelor
vocativ singular
plural
palat2 (pl -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • palat
  • palatul
  • palatu‑
plural
  • palaturi
  • palaturile
genitiv-dativ singular
  • palat
  • palatului
plural
  • palaturi
  • palaturilor
vocativ singular
plural
Intrare: palat (arhit.)
palat1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • palat
  • palatul
  • palatu‑
plural
  • palate
  • palatele
genitiv-dativ singular
  • palat
  • palatului
plural
  • palate
  • palatelor
vocativ singular
plural
palată
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
palaț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
paleaț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
palută
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
pălat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
palat2 (pl -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • palat
  • palatul
  • palatu‑
plural
  • palaturi
  • palaturile
genitiv-dativ singular
  • palat
  • palatului
plural
  • palaturi
  • palaturilor
vocativ singular
plural
Intrare: palat (pref.)
palat3 (pref.) element de compunere prefix
prefix (I7-P)
  • palat
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

palat (anat.)

  • 1. (numai) singular Peretele superior al cavității bucale, în formă de boltă, alcătuit din apofizele palatine ale celor două maxilare superioare, precum și din oasele palatine, acoperite de o mucoasă groasă; cerul-gurii.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. Palat moale sau vălul palatului = porțiune musculară care continuă palatul în partea posterioară a cavității bucale.
      surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00
    • 1.2. Palat dur = bolta osoasă a cavității bucale, limitată de dinți.
      surse: DLRLC MDN '00
    • 1.3. Palat artificial = mulaj al palatului, care se folosește în fonetica experimentală pentru a se vedea suprafața atinsă de limbă la pronunțarea unui sunet.
      surse: DEX '09

etimologie:

palat (arhit.) palată palaț paleaț palută pălat

  • 1. Clădire somptuoasă în care își are sediul o autoritate ori o instituție sau care este folosită ca reședință de un nobil, un suveran, un șef de stat ori de guvern.
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Cu timpul cad palatele regale Și zboară stol de lilieci prin sale. COȘBUC, P. II 287.
      surse: DLRLC
    • [Moșneagul] cum ajunge în tîrg, se duce cu pieptul deschis drept la palatul împăratului. CREANGĂ, P. 80.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin generalizare Clădire mare luxoasă.
      surse: DEX '09 DLRLC antonime: bojdeucă attach_file 2 exemple
      exemple
      • Lună tu, stăpîn-a mării... Cîte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! EMINESCU, O. I 130.
        surse: DLRLC
      • poetic Aruncă [buzduganul] în sus aproape de palatul de nori al lunii. EMINESCU, N. 4.
        surse: DLRLC

etimologie: