PALAT², palate, s. n. Clădire somptuoasă în care își are sediul o autoritate ori o instituție sau care este folosită ca reședință de un nobil, un suveran, un șef de stat ori de guvern; p. gener. clădire mare luxoasă. [Pl. și: (pop.) palaturi] – Din ngr. paláti, lat. palatium.

palat² sn [At: I. NAT. 48 / E: lat palatum] 1 (Șîs ~ tare, ~ dur) Perete superior al cavității bucale, în formă de boltă, alcătuit din apofizele palatine¹ ale celor două maxilare superioare, precum și din oasele palatine¹, acoperite de o mucoasă groasă Si: cerul-gurii, (înv) părați. 2 (Îs) ~ moale sau vălul ~ului Porțiune musculară care continuă, în partea posterioară a cavității bucale, palatul² (1) Si: văl palatin¹. 3 (Îs) ~ artificial Mulaj al palatului² (1-2), folosit în fonetica experimentală pentru a se vedea suprafața atinsă de limbă la pronunțarea unui sunet.

palat¹ sn [At: CORESI, EV. 524 / V: (îvp) păl~, (înv) ~tă sf, ~aț^[1], ~eaț, (reg) ~ută^[2] sf / Pl: ~e, (îvp) ~uri / E: ngr παλάτι, lat palatium, pn pałac, slv палата, полата] 1 Clădire somptuoasă care servește ca reședință unui suveran, unei personalități, unei autorități, unei instituții etc. 2 (Pgn) Clădire mare, luxoasă. 3 Suveran împreună cu anturajul său. modificată

PALAT², palate, s. n. Clădire somptuoasă în care își are sediul o autoritate ori o instituție sau care servește ca reședință unui suveran, ca locuință unei personalități etc.; p. gener. clădire mare luxoasă. [Pl. și: (pop.) palaturi] – Din ngr. paláti, lat. palatium.

PALAT², palate, s. n. Clădire somptuoasă, caracterizată printr-o arhitectură monumentală, în care își are sediul o autoritate, o instituție sau care servește ca reședință unui suveran; p. ext. casă mare, boierească. Cu timpul cad palatele regale Și zboară stol de lilieci prin sale. COȘBUC, P. II 287. [Moșneagul] cum ajunge în tîrg, se duce cu pieptul deschis drept la palatul împăratului. CREANGĂ, P. 80. Lună tu, stăpîn-a mării... Cîte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! EMINESCU, O. I 130. ◊ (Poetic) Aruncă [buzduganul] în sus aproape de palatul de nori al lunii. EMINESCU, N. 4. – Pl. și: (învechit) palaturi (ISPIRESCU, L. 8, ALECSANDRI, P. I 191).

PALAT¹ s. n. Peretele superior al cavității bucale; cerui-gurii. Palat dur = bolta osoasă a cavității bucale, limitată de dinți. Palat moale = prelungire a palatului dur înspre partea posterioară a cavității bucale, alcătuită dintr-un mușchi mobil.

PALAT s.n. Partea superioară a cavității bucale la om și la celelalte animale vertebrate; cerul gurii. [Pl. -te, -turi. / < lat. palatum].

PALAT¹ s. n. peretele superior al cavității bucale; cerul gurii. ◊ palat dur = partea anterioară, osoasă, a cavității bucale; palat moale = partea posterioară a cavității bucale; vălul palatului. (< lat. palatum, it. palato)

PALAT¹ n. anat. Partea de sus a cavității bucale, având formă de boltă; boltă palatină; cerul gurii. ◊ ~ dur partea anterioară osoasă a palatului. ~ moale (sau vălul ~ului) v. VĂL. /<lat. palatum, it. palato

PALAT² ~e n. 1) Clădire mare și somptuoasă care servește, de obicei, drept reședință a unui suveran sau ca locuință a unei personalități. 2) (urmat de un determinativ la genitiv) Edificiu monumental de menire socială. ~ul de Cultură și Artă. ~ul Congreselor. /<ngr. paláti, lat. palatium

palat n. 1. clădire mare și luxoasă, locuită de un suveran, de o autoritate sau de un personaj însemnat; 2. suveranii și oamenii palatului: revoluțiune de palat; 3. fig. casă măreață; 4. edificiu unde rezidă tribunalele, corpurile legiuitoare. ║ n. Anat. numele științific al cerului gurii.

2) *palát n., pl. e (lat. palatum și palatus, ceru guriĭ, ceru. V. păraț). Anat. Ceru guriĭ, partea superioară a interioruluĭ guriĭ. Fig. Simțu gustuluĭ la mîncare: a avea palatu fin.

1) palát n., pl. e (ngr. paláti, d. lat. Palatium, dealu Palatin și [pin ext.] casa împăratuluĭ Aŭgúst, situată pe acest deal; it. palazzo, engl. germ. palast, rus. paláta. V. păraț). Casă mare și sumptuoasă (locuită de un suveran orĭ de un personagiŭ ilustru). Suveranu, stăpînu palatuluĭ și alte persoane care locuĭesc în palat: o revoluțiune de palat. Mare edificiŭ public: palatu universitățiĭ, palatu justițiiĭ, palatu administrativ. – Vechĭ. Azĭ. Maram. polátă, pl. e (sîrb. polata, bg. polat), palútă (ung. polota) și paleaț n., pl. ețe saŭ eațurĭ (pol. palac, d. it. palazzo). V. polată și hardughie.

palată sf vz palat¹

palaț sn vz palat¹ corectat(ă)

paleaț sn vz palat¹

palută² sf vz palat¹

pălat sf vz palat¹

PALAT²(O)- elem. „palat, cerul gurii”. (< fr. palat/o/-, cf. lat. palatum)

paleáț, V. palat 1.

palútă, V. palat.

palat s. n., pl. palate

!palat s. n., pl. palate

palat (arhit.) s. n., pl. palate

palat (anat.) s. n.

palat, pl. palate

palat, -te.

PALAT s. 1. v. cerul-gurii. 2. palat moale v. văl palatin.

PALAT s. curte, (Transilv.) pălută, (Transilv. și Mold.) polată, (înv.) aulă, serai. (Balul de la ~.)

PALAT s. curte, (Transilv.) pălută, (Transilv. și Mold.) polată, (înv.) aulă, serai. (Balul de la ~.)

PALAT s. (ANAT.) boltă palatină, cerul-gurii, (înv.) păraț.

Palat ≠ bojdeucă

palat (palate), s. n. – Castel. – Var. pl. palaturi. Mr. pălate. Lat. palatium, probabil prin intermediul mgr. παλάτι (Meyer, Neugr. St., III, 51; Candrea, Noua R. rom., III, 23; Densusianu, Rom., XXXIII, 282), cf. tc. balat, alb. paljat, bg. palat, ceh., rus. palata. Este dubletul lui păraț, v. aici; al lui polată, s. f. (Trans., palat), mr. pulată, din bg., sb. polata (Conev 81); al lui palută, s. f. (Trans., palat), din mag., sb. polota; al lui paleaț, s. n. (palat), din it. palazzo, poate prin intermediul pol. palac, sec. XVII, înv. și al lui palat, s. n. (cerul gurii), traducere din fr. palais. Der. directă din lat. (Koerting 6792) nu e posibilă. – Der. pălătui, vb. (a locui într-un palat). Der. neol. (din fr.) palatal, adj.; palatin, adj.; palatinat, s. n.; paladin, s. m.

PALAT-, v. PALATO-. □ ~odinie (v. -odinie), s. f., durere a unei jumătăți a bolții palatine.

PALATO- „palat, cerul gurii, palatal”. ◊ L. palatum „cerul gurii” > fr. palato-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. palato-. □ ~graf (v. -graf), s. n., mulaj al palatului, folosit pentru obținerea unei palatograme; ~gramă (v. -gramă), s. f., reprezentare grafică a bolții palatine, în care se observă locurile atinse de limbă în timpul pronunțării unui sunet; ~lalie (v. -lalie), s. f., tulburare de vorbire specifică persoanelor prezentînd despicături palatine, caracterizată prin nazalizarea sunetelor; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurgicală de închidere a unei despicături sau a unui defect traumatic palatin; ~plegie (v. -plegie), s. f., paralizie a vălului palatului; ~rafie (v. -rafie), s. f., sutură chirurgicală a vălului palatin.

BUCKINGHAM PALACE [bákiŋgəm pælis], reședința londoneză a suveranilor britanici. Numele provine de la clădirea construită în sec. 18 pentru ducii de Buckingham, cumpărată în 1761 de regele George III pentru soția sa. Regina Victoria i-a dat actuala folosință.