păcular sm vz păcurar¹

păcurai sm vz păcurar¹

păcurar² sm [At: DDRF / Pl: ~i / E: păcură + -ar] 1 (Reg) Muncitor care se ocupă cu extragerea păcurii (1) din pământ. 2-3 (Înv) Negustor (ambulant) care vindea prin sate păcură și petrol lampant Vz găzar.

păcurar¹ sm [At: PALIA (1581), 23/18 / V: (îrg) ~ai, ~riu, pec~, (reg) ~ular, pecuar, (înv) poc~ / Pl: ~i / E: ml pecorarius] 1 (Îrg) Păstor. 2 (Fig) Preot creștin. 3 (Îs) ~ul cel mic Strungar la oi. 4 (Îcs) ~ul cu oile Joc de copii Si: cloșca. 5 (Reg) Păstor de capre. 6 (Reg) Văcar. 7 (Reg) Porcar. 8 (Trs: art) Dans popular în ritm de horă. 9 (Trs; art) Melodie după care se execută păcurarul (8). 10 (Orn; reg; șîc ~-mare) Ciocârlan (Galerida cristata).

păcurariu sm vz păcurar¹

păcurări vit [At: LB / Pzi: ~resc / E: păcurar¹] (Îrg) 1-2 A păstori (1-2).

pecuar sm vz păcurar¹

pecurar sm vz păcurar¹

pocurar sm vz păcurar¹

PĂCURAR¹, păcurari, s. m. Păstor, cioban. Păcurarul cel bătrîn vine, tîrîndu-se pe brînci spre el. CAMIL PETRESCU, O. II 32. S-opresc turmele-n izvor... Păcuraru-n preajma lor Razimă-se de un fag. COȘBUC, P. II 165. (Cu pronunțare regională) Strigă dușmanii la mine Ca păcurariul la cîne; Strigă dușmanii la noi Ca păcurariul la oi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 188.

PĂCURAR², păcurari, s. m. (Învechit și regional) Cel care scoate, cel care vinde păcură, petrol lampant.

PĂCURAR² ~i m. 1) înv. Negustor ambulant care vindea păcură și gaz lampant; găzar. 2) Muncitor care extrage păcură. /păcură + suf. ~ar

PĂCURAR¹ ~i m. reg. Persoană care are în grijă oile; cioban; păstor. /<lat. pecorarius

A PĂCURĂRI ~esc 1. intranz. înv. 1) reg. A practica ocupația de păcurar; a fi păcurar. 2. tranz. reg. (vite) A supraveghea în timpul păscutului; a paște; a pășuna. /Din pacurar

păcurar m. Tr. cioban, păstor. [Lat. PECORARIUS].

păcurar m. cel ce scoate sau vinde păcură: cu păcurarul când trăești, trebue să te mânjești PANN.

2) păcurár m. (lat. pecorarĭus, d. pecus, pécoris, vită; mrom. picurar, it. pecorajo, pecoraro, sic. pikuraru, pg. pegureiro. D. rom vine ung. pakulár. V. pecuniar). Vechĭ. Azĭ Olt. Cĭoban, păstor.

1) păcurár m. (d. păcură). Cel ce scoate saŭ vinde păcură.

păcurar (reg.) s. m., pl. păcurari

păcurări (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurăresc, 3 sg. păcurărește, imperf. 1 păcurăream; conj. prez. 1 sg. să păcurăresc, 3 să păcurărească

păcurar (reg.) s. m., pl. păcurari

păcurări (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurăresc, imperf. 3 sg. păcurărea; conj. prez. 3 să păcurărească

păcurar (muncitor care extrage păcura, cioban) s. m., pl. păcurari

păcurări vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurăresc, imperf. 3 sg. păcurărea; conj. prez. 3 sg. și pl. păcurărească

păcurar (păcurari), s. m. 1. Cioban. – 2. Ciocîrlie. – Mr. picurar, picular, megl. picurar, istr. pecuror. Lat. pecorarius (Densusianu, Hlr., 159; Pușcariu 1238; Candrea-Dens., 1301; REW 6326), cf. it. pecoraio, calabr. pecuraru, sicil. picuraru, gal. pegueiro, port. pegureiro. Datorită concurenței cu păcurar „muncitor care extrage petrolul”, a fost înlocuit în mare parte de cioban (Caracostea, Mitt. Wien, 106; Pușcariu, Lr., 201); se păstrează mai ales în Trans. – Cf. păcuină. Der. păcurăresc, adj. (ciobănesc); păcurărește, adv. (ciobănește); păcurariță, s. f. (păstoriță). – Din rom. provine mag. pakular (Candrea, Elemente, 400; Edelspacher 21).

PĂCURARIU, Mircea (n. 1932, sat Ruși, jud. Hunedoara), teolog și istoric român. M. coresp. al Acad. (1997), prof. univ. la Sibiu și la Iași. Lucrări privind istoria bisericii din Transilvania și a Bisericii Ortodoxe Române („Legăturile Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania cu Țara Românească și Moldova”, „Începuturile Mitropoliei Transilvaniei”, „Transilvania în perioada dualismului”, „Istoria Bisericii Ortodoxe Române”); monografii („Gh. Șincai și Petru Maior”). A publicat numeroase documente istorice. Alte lucrări: „Istoria creștinismului antic”, „Le caractère roumain de la Transylvanie vu par les écrivains hongrois”, „Dicționarul teologilor români”.

PĂCURAR s. v. cioban, ciocârlie moțată, oier, păstor.

PĂCURAR s. 1. (prin Mold.) dohotar. 2. găzar.

PĂCURĂRI vb. v. ciobăni, paște, păstori, pășuna.

păcurar s. v. CIOBAN. CIOCÎRLIE MOȚATĂ. OIER. PĂSTOR.

PĂCURAR s. 1. (prin Mold.) dohotar. 2. găzar.

păcurări vb. v. CIOBĂNI. PAȘTE. PĂSTORI. PĂȘUNA.

păcurar¹, păcurari, s.m. 1. (înv. și reg.) cioban, păstor. 2. (reg.) văcar, bouar, porcar. 3. (reg.) ciocârlan. 4. (reg.; art.) numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans.

păcurár, păcurari, s.m. Păstor, cioban: „Păcurarul de regulă de cu mic începe viața de păcurar, îngrijind mielușei, apoi trecând la oile sterpe și sfârșind la oile cu lapte. Cea mai mare distincție e cea de vătav” (Bârlea, 1924, II: 462). ■ Până în perioada interbelică, termenul de păcurar era folosit exclusiv în Trans., Banat, Crișana și Maram., iar în regiunea extracarpatică se folosea termenul de cioban (ALR, 1956: 394). La sfârșitul sec. XX, s-a generalizat în limba română termenul de cioban. ■ (onom.) Păcurar(iu), nume de familie în jud. Maram. – Lat. pecorarius (Pușcariu, după DER; DEX, MDA). ■ Cuv. rom. > magh. pakulár (Candrea, Edelspacher, după DER; Scriban; Macrea, 1970: 20; Bakos, 1982).

păcurărí, păcurăresc, v.i. (reg.) A păstori. – Din păcurar (DEX, MDA).

păcurar, păcurari, s.m. – Păstor, cioban. Până în perioada interbelică, termenul de păcurar era folosit exclusiv în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, iar în regiunea extracarpatică se folosea exclusiv termenul de cioban (ALR, 1956: 394). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. La sfârșitul sec. XX, s-a generalizat în română termenul de cioban. „Păcurarul de regulă de cu mic începe viața de păcurar, îngrijind mielușei, apoi trecând la oile sterpe și sfârșind la oile cu lapte. Cea mai mare distincție e cea de vătav” (Bârlea, 1924, II: 462). ♦ (onom.) Păcurar, Pacurar, Păcurari, Păcurariu, Păcuraru, nume de familie (302 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. pecorarius (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA) < lat. pecus, pecoris „vită” (Scriban). Cuv. rom. > magh. pakulár (Candrea, Edelspacher, cf. DER; Scriban, 1939; Macrea, 1970: 20; Bakos, 1982).

păcurări, păcurăresc, vb. intranz. – (reg.) A păstori. – Din păcurar (DEX, MDA).

păcurar, -i, s.m. – Păstor, cioban. Până în perioada interbelică, termenul de păcurar era folosit exclusiv în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, iar în regiunea extracarpatică se folosea exclusiv termenul de cioban (ALR 1956: 394). La sfârșitul sec. XX, s-a generalizat în rom. termenul de cioban. „Păcurarul de regulă de cu mic începe viața de păcurar, îngrijind mielușei, apoi trecând la oile sterpe și sfârșind la oile cu lapte. Cea mai mare distincție e cea de vătav” (Bârlea 1924 II: 462). – Lat. pecorarius; Cuvânt rom. preluat în magh. (pakulár) (Macrea 1970: 20; Bakos 1982).

păcurări, păcurăresc, vb. intranz. – A păstori. – Din păcurar.