2 intrări

8 definiții

OXIMORÓN, oximorone, s. n. Figură de stil care exprimă o ironie subtilă sau un adevăr usturător sub forma asocierii paradoxale a doi termeni incongruenți și aparent incompatibili. – Din fr. oxymoron.

OXIMORÓN, oximorone, s. n. Figură de stil care exprimă o ironie subtilă sau un adevăr usturător sub forma asocierii paradoxale a doi termeni contradictorii. – Din fr. oxymoron.

oximorón s. n., pl. oximoroáne

oximorón s. n., pl. oximoroáne

OXIMORÓN s.n. Procedeu stilistic care constă în a uni două cuvinte în aparență contradictorii (de ex. tăcere elocventă) pentru a da expresiei un caracter neașteptat. [Pl. -one. / < fr. oxymoron, cf. oxys – deștept, moros – prost].

OXIMORÓN s. n. figură de stil constând în a îmbina două cuvinte în aparență contradictorii, incompatibile, pentru a da expresiei un caracter usturător. (< fr., gr. oxymoron)

OXIMORÓN ~e n. Figură de stil constând în exprimarea unei ironii sau a unui adevăr usturător sub forma asocierii paradoxale a doi termeni contradictorii. /<fr. oxymoron


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

oximoron (gr. oxys „înțepător”, „picant” și „morós” „prost[ănac]” „năuc”), figură de stil constând în asocierea ingenioasă în aceeași sintagmă, a două cuvinte care exprimă noțiuni contradictorii (A):, „De-mbunătățiri rele cât vrei sântem sătui” (Gr. Alexandrescu) „Când firea mea vorbește în plus și tace-n glas.” (Constanța Buzea)

Intrare: oximoron (pl. -e)
oximoron (pl. -e)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular oximoron oximoronul
plural oximorone oximoronele
genitiv-dativ singular oximoron oximoronului
plural oximorone oximoronelor
vocativ singular
plural
Intrare: oximoron (pl. -oane)
oximoron (pl. -oane) substantiv neutru
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular oximoron oximoronul
plural oximoroane oximoroanele
genitiv-dativ singular oximoron oximoronului
plural oximoroane oximoroanelor
vocativ singular
plural