OTPUST, otpusturi, s. n. (Înv. și pop.; în Biserica ortodoxă) Formulă sacramentală de binecuvântare, rostită de preot la sfârșitul slujbei; p. ext. sfârșitul slujbei religioase. ◊ Expr. A-și da otpustul = a muri. A da (cuiva) otpustul = a ucide (pe cineva). – Din sl. otŭpustŭ, rus. otpusk.

otpust¹ sn [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 67^r/14 / V: opuscă, ~scă sf, op~, ~sc sn / A: (rar) otpust / E: slv отъпоустъ, rs отпуск] 1 (Îvp; în ritul ortodox) Formulă sacramentală de binecuvântare, rostită de preot la sfârșitul slujbei. 2 (Pex) Sfârșit al slujbei religioase. 3 (Îe) A da (cuiva) ~ul A ucide pe cineva. 4 (Îe) A-și da ~ul A muri. 5 (Înv; îf otpust) Concediu.

OTPUST, otpusturi, s. n. (Înv. și pop.; în biserica ortodoxă) Formulă sacramentală de binecuvântare, rostită de preot la sfârșitul slujbei; p. ext. sfârșitul slujbei religioase. ◊ Expr. A-și da otpustul = a muri. A da (cuiva) otpustul = a ucide (pe cineva). – Din sl. otŭpustŭ, rus. otpusk.

OTPUST, otpusturi, s. n. (Învechit) Formulă sacramentală pe care o rostea preotul la sfîrșitul slujbei bisericești. ◊ Expr. A-și da otpustul = a muri. Pe cînd răsărea luna, tata întîi, și mama îndată după el, și-au dat otpustul. CARAGIALE, O. III 30. A da (cuiva) otpustul = a ucide (pe cineva).

OTPUST ~uri n. înv. bis. 1) Binecuvântarea preotului la încheierea slujbei religioase. 2) Sfârșitul slujbei religioase. ◊ A da cuiva ~ul a omorî, a ucide pe cineva. A-și da ~ul a muri. /<sl. otupustu, rus. otpusk

otpust n. rugăciune zisă cu voce înnaltă la sfârșitul unui serviciu divin; a da otpustul, a pune la cale; a-și da otpustul, a-și da ultima suflare: tata dintâi și mama îndată după el și-a dat otpustul CAR. [Slav. OTŬPUSTŬ, demisiune].

otpúst și opúst n., pl. urĭ (vsl. otŭpustŭ, trimetere, lăsare, ĭertare, d. otŭ-pustiti, a trimete, a lăsa, a ĭerta, pustiti, a trimete, pustŭ, pustiŭ. V. opust, năpustesc). Rar. Sfîrșitu liturghiiĭ.

opuscă sf vz otpust¹

opust² sn vz otpust¹

otpusc sn vz otpust¹

otpuscă sf vz otpust¹

otpust (înv., pop.) s. n., pl. otpusturi

otpust (înv., pop.) s. n., pl. otpusturi

otpust s. n., pl. otpusturi

otpust, otpusturi s. n. (În Bis. ortodoxă) Formulă sacramentală de binecuvântare, rostită de preot la sfârșitul slujbei religioase; p. ext. sfârșitul slujbei religioase; apolis. [Var.: opust, otpusc s. n.] – Din sl. otŭpustŭ.

OTPUST s. (BIS.) (rar) apolis.

OTPUST s. (BIS.) (rar) apolis.

otpust, otpusturi, s.n. (înv. și pop.) 1. sfârșitul liturghiei (slujbei religioase); (expr.) a-și da otpustul = a muri. 2. (la pl.) concediu.