18 definiții pentru otpust


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OTPÚST, otpusturi, s. n. (Înv. și pop.; în Biserica ortodoxă) Formulă sacramentală de binecuvântare, rostită de preot la sfârșitul slujbei; p. ext. sfârșitul slujbei religioase. ◊ Expr. A-și da otpustul = a muri. A da (cuiva) otpustul = a ucide (pe cineva). – Din sl. otŭpustŭ, rus. otpusk.

otpust1 sn [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 67r/14 / V: opuscă, ~scă sf, op~, ~sc sn / A: (rar) otpust / E: slv отъпоустъ, rs отпуск] 1 (Îvp; în ritul ortodox) Formulă sacramentală de binecuvântare, rostită de preot la sfârșitul slujbei. 2 (Pex) Sfârșit al slujbei religioase. 3 (Îe) A da (cuiva) ~ul A ucide pe cineva. 4 (Îe) A-și da ~ul A muri. 5 (Înv; îf otpust) Concediu.

OTPÚST, otpusturi, s. n. (Înv. și pop.; în biserica ortodoxă) Formulă sacramentală de binecuvântare, rostită de preot la sfârșitul slujbei; p. ext. sfârșitul slujbei religioase. ◊ Expr. A-și da otpustul = a muri. A da (cuiva) otpustul = a ucide (pe cineva). – Din sl. otŭpustŭ, rus. otpusk.

OTPÚST, otpusturi, s. n. (Învechit) Formulă sacramentală pe care o rostea preotul la sfîrșitul slujbei bisericești. ◊ Expr. A-și da otpustul = a muri. Pe cînd răsărea luna, tata întîi, și mama îndată după el, și-au dat otpustul. CARAGIALE, O. III 30. A da (cuiva) otpustul = a ucide (pe cineva).

OTPÚST ~uri n. înv. bis. 1) Binecuvântarea preotului la încheierea slujbei religioase. 2) Sfârșitul slujbei religioase. ◊ A da cuiva ~ul a omorî, a ucide pe cineva. A-și da ~ul a muri. /<sl. otupustu, rus. otpusk

otpust n. rugăciune zisă cu voce înnaltă la sfârșitul unui serviciu divin; a da otpustul, a pune la cale; a-și da otpustul, a-și da ultima suflare: tata dintâi și mama îndată după el și-a dat otpustul CAR. [Slav. OTŬPUSTŬ, demisiune].

otpúst și opúst n., pl. urĭ (vsl. otŭpustŭ, trimetere, lăsare, ĭertare, d. otŭ-pustiti, a trimete, a lăsa, a ĭerta, pustiti, a trimete, pustŭ, pustiŭ. V. opust, năpustesc). Rar. Sfîrșitu liturghiiĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

otpúst (înv., pop.) s. n., pl. otpústuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

otpúst, otpústuri, s.n. (înv. și pop.) 1. sfârșitul liturghiei (slujbei religioase); (expr.) a-și da otpustul = a muri. 2. (la pl.) concediu.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

otpúst, otpusturi s. n. (În Bis. ortodoxă) Formulă sacramentală de binecuvântare, rostită de preot la sfârșitul slujbei religioase; p. ext. sfârșitul slujbei religioase; apolis. [Var.: opúst, otpúsc s. n.] – Din sl. otŭpustŭ.

Intrare: otpust
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • otpust
  • otpustul
  • otpustu‑
plural
  • otpusturi
  • otpusturile
genitiv-dativ singular
  • otpust
  • otpustului
plural
  • otpusturi
  • otpusturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

otpust

etimologie: