2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OSEBÍRE, osebiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) osebi și rezultatul ei; deosebire, diferență; p. ext. inegalitate. ◊ Loc. adv. Fără osebire = a) fără excepție, fără deosebire; b) întocmai, identic, exact. Cu osebire = mai cu seamă, în special, mai ales; foarte mult. – V. osebi.

OSEBÍRE, osebiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) osebi și rezultatul ei; deosebire, diferență; p. ext. inegalitate. ◊ Loc. adv. Fără osebire = a) fără excepție, fără deosebire; b) întocmai, identic, exact. Cu osebire = mai cu seamă, în special, mai ales; foarte mult. – V. osebi.

osebire sf [At: (a. 1683) GCR I, 260/21 / V: (înv) us~, osib~ / Pl: ~ri / E: osebi2] (Înv) 1 (Pop) Despărțire. 2 (Pop) Izolare. 3 (Reg) Împărțire. 4 (Reg) Alegere. 5 Îndepărtare. 6 Deosebire. 7 Excepție. 8 (Pop) Singurătate. 9 (Pop) Particularitate. 10 (Îs) Semnul ~ei Paranteză. 11 (Îlav) Fără ~ Fără deosebire. 12 (Îal) Întocmai. 13 (Îlav) Cu ~ În special. 14 (Îal) Mult. 15-16 (Înv; îe) A (nu) avea ~ A (nu) se deosebi.

OSEBÍRE, osebiri, s. f. (Învechit și popular) Acțiunea de a (se) osebi și rezultatul ei; lipsă de asemănare, deosebire, diferență; p. ext. inegalitate. Potrivit vechiului obicei domnesc, nu mai era osebire între noi și măria-ta. DELAVRANCEA, O. II 137. Nu te folosește, de-ai fi chiar fiu de rege, Cînd n-ai întru naravuri d-un cîne osebire. NEGRUZZI, S. II 188. O, ce rea nenorocire! Își zicea bietul măgar, De ce astă osebire? ALEXANDRESCU, M. 285. ◊ Loc. adv. Fără osebire = fără excepție, fără deosebire. Făgăduiești glorie, putere, fericire, și ca mîni, rîzi de noi fără milă și fără osebire. ALECSANDRI, T. II 35. Cunosc Că îngrijești de toate, că fără osebire Ș-asupra mea privești. ALEXANDRESCU, M. 37. Cu osebire = în special, mai cu seamă, mai ales; extrem de mult, foarte mult. Unul cu altul se leagă cu osebire. CONACHI, P. 295. – Variantă: (învechit) usăbíre (GORJAN, H. II 203) s. f.

OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti.

OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti.

osebi2 [At: PSALT. 208 / V: (reg) us~, osibi, usibi / Pzi: ~besc / E: slv осєбити, особити (сѧ)] (Înv) 1-2 vtr (Pop) A (se) despărți. 3-4 vtr (Pop) A (se) izola. 5 vr (Reg) A se împărți. 6 vt (Reg) A alege. 7 vt (Reg) A îndepărta. 8-9 vtr (Pop) A (se) deosebi. 10 vt (Pop) A lăsa deoparte Si: a excepta.

OSEBÍ, osebesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) 1. A diferenția, a deosebi (1). (Refl.) Ali se osebește în totul de Hassan. MACEDONSKI, O. IV 96. Eu sînt simțirea aceea prin care s-a osebit omul dintre dobitoace. CONACHI, P. 176. 2. A despărți, a separa, a izola; a împărți, a divide. împăratu-i osebi, Ca să-i bage cîte unul în persoană a vorbi. PANN, N. H. 72. ◊ Refl. Puterea armată a Moldovei, ca și a Țării Romînești, se osebea în ostași cu leafă (armată) și ostași de scuteală (miliție). BĂLCESCU, O. I 117. 3. A excepta. N-aveau dreptul... d-a fi osebiți din legea comună pentru toți. BĂLCESCU, O. II 14. Toți. făr-a osebi pe unii, Țel au numai folosința. CONACHI, P. 285. – Variantă: (învechit) usebí (GORJAN, H. IV 155) vb. IV.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

osebíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. osebírii; pl. osebíri

osebíre s. f., g.-d. art. osebírii; pl. osebíri

osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă

osebí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 sg. și pl. osebeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OSEBÍRE s. v. deosebire, diferență.

osebire s. v. DEOSEBIRE. DIFERENȚĂ.

OSEBÍ vb. v. deosebi, desluși, despărți, diferenția, discerne, discrimina, distinge, izola, separa.

osebi vb. v. DEOSEBI. DESLUȘI. DESPĂRȚI. DIFERENȚIA. DISCERNE. DISCRIMINA. DISTINGE. IZOLA. SEPARA.

Intrare: osebire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • osebire
  • osebirea
plural
  • osebiri
  • osebirile
genitiv-dativ singular
  • osebiri
  • osebirii
plural
  • osebiri
  • osebirilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • usăbire
  • usăbirea
plural
  • usăbiri
  • usăbirile
genitiv-dativ singular
  • usăbiri
  • usăbirii
plural
  • usăbiri
  • usăbirilor
vocativ singular
plural
Intrare: osebi (vb.)
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • osebi
  • osebire
  • osebit
  • osebitu‑
  • osebind
  • osebindu‑
singular plural
  • osebește
  • osebiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • osebesc
(să)
  • osebesc
  • osebeam
  • osebii
  • osebisem
a II-a (tu)
  • osebești
(să)
  • osebești
  • osebeai
  • osebiși
  • osebiseși
a III-a (el, ea)
  • osebește
(să)
  • osebească
  • osebea
  • osebi
  • osebise
plural I (noi)
  • osebim
(să)
  • osebim
  • osebeam
  • osebirăm
  • osebiserăm
  • osebisem
a II-a (voi)
  • osebiți
(să)
  • osebiți
  • osebeați
  • osebirăți
  • osebiserăți
  • osebiseți
a III-a (ei, ele)
  • osebesc
(să)
  • osebească
  • osebeau
  • osebi
  • osebiseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • usebi
  • usebire
  • usebit
  • usebitu‑
  • usebind
  • usebindu‑
singular plural
  • usebește
  • usebiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • usebesc
(să)
  • usebesc
  • usebeam
  • usebii
  • usebisem
a II-a (tu)
  • usebești
(să)
  • usebești
  • usebeai
  • usebiși
  • usebiseși
a III-a (el, ea)
  • usebește
(să)
  • usebească
  • usebea
  • usebi
  • usebise
plural I (noi)
  • usebim
(să)
  • usebim
  • usebeam
  • usebirăm
  • usebiserăm
  • usebisem
a II-a (voi)
  • usebiți
(să)
  • usebiți
  • usebeați
  • usebirăți
  • usebiserăți
  • usebiseți
a III-a (ei, ele)
  • usebesc
(să)
  • usebească
  • usebeau
  • usebi
  • usebiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

osebire usăbire

  • 1. învechit popular Acțiunea de a (se) osebi și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: deosebire diferență 2 exemple
    exemple
    • Potrivit vechiului obicei domnesc, nu mai era osebire între noi și măria-ta. DELAVRANCEA, O. II 137.
      surse: DLRLC
    • Nu te folosește, de-ai fi chiar fiu de rege, Cînd n-ai întru naravuri d-un cîne osebire. NEGRUZZI, S. II 188.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • O, ce rea nenorocire! Își zicea bietul măgar, De ce astă osebire? ALEXANDRESCU, M. 285.
        surse: DLRLC
    • 1.2. locuțiune adverbială Fără osebire = fără excepție, fără deosebire.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Făgăduiești glorie, putere, fericire, și ca mîni, rîzi de noi fără milă și fără osebire. ALECSANDRI, T. II 35.
        surse: DLRLC
      • Cunosc Că îngrijești de toate, că fără osebire Ș-asupra mea privești. ALEXANDRESCU, M. 37.
        surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.4. locuțiune adverbială Cu osebire = mai cu seamă, în special, mai ales; foarte mult.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Unul cu altul se leagă cu osebire. CONACHI, P. 295.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi osebi
    surse: DEX '98 DEX '09

osebi (vb.) usebi

  • 1. tranzitiv reflexiv învechit popular A (se) diferenția, a (se) deosebi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: deosebi (vb.) diferenția 2 exemple
    exemple
    • Ali se osebește în totul de Hassan. MACEDONSKI, O. IV 96.
      surse: DLRLC
    • Eu sînt simțirea aceea prin care s-a osebit omul dintre dobitoace. CONACHI, P. 176.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv reflexiv învechit popular A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide.
    exemple
    • Împăratu-i osebi, Ca să-i bage cîte unul în persoană a vorbi. PANN, N. H. 72.
      surse: DLRLC
    • Puterea armată a Moldovei, ca și a Țării Romînești, se osebea în ostași cu leafă (armată) și ostași de scuteală (miliție). BĂLCESCU, O. I 117.
      surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv învechit A lăsa deoparte.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: excepta 2 exemple
    exemple
    • N-aveau dreptul... d-a fi osebiți din legea comună pentru toți. BĂLCESCU, O. II 14.
      surse: DLRLC
    • Toți. făr-a osebi pe unii, Țel au numai folosința. CONACHI, P. 285.
      surse: DLRLC

etimologie: