17 definiții pentru ortoman iortoman


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ORTOMÁN, -Ă, ortomani, -e, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. (Despre ciobani) Bogat (în turme). 2. (Despre haiduci) Chipeș, viteaz, mândru; ortomănos. 3. (Despre cai) Care aleargă bine; sprinten, focos. [Var.: iortomán, -ă adj.] – Et. nec.

ortoman, ~ă [At: DDRF / V: (îrg) io~, roit~ / Pl: ~i, ~e / E: nct] (Pop) 1-2 a (D. ciobani) Bogat în turme. 3-4 sm, a (Haiduc) chipeș. 5-6 a, sm (Haiduc) viteaz. 7 a (D. cai) Care aleargă bine Si: focos, sprinten.

ORTOMÁN, -Ă, ortomani, -e, adj. (Mai ales în poezia pop.; adesea substantivat) 1. (Despre ciobani) Bogat (în turme). 2. (Despre haiduci) Chipeș, viteaz, mândru; ortomănos. 3. (Despre cai) Care aleargă bine; sprinten, focos. [Var.: iortomán, -ă adj.] – Et. nec.

ORTOMÁN, -Ă, ortomani, -e, adj. (Mai ales în baladele populare) 1. Chipeș, viteaz, mîndru. Că venea, măre, venea Voinic mîndru, ortoman, P-un cal ager dobrogean. TEODORESCU, P. P. 442. Ei se sfătuiră. Ca să mi-l omoare Pe cel moldovan, Că-i mai ortoman, Ș-are oi mai multe. ALECSANDRI, P. P. I. 4 ◊ (Substantivat) Un viteaz de ortoman, Pe-un cal negru dobrogean. ALECSANDRI, P. P. 11. 2. (Despre cai) Care aleargă bine, sprinten, focos. (Atestat în forma iortoman) Îmi trecea un moldovean, P-un cal sur și iortoman. ȘEZ. XII 67. – Variantă: iortomán, -ă adj.

ORTOMÁN ~ă (~i, ~e) înv. 1) (despre ciobani) Care posedă multe oi; cu multe turme de oi. 2) și substantival Care se impune prin aspectul exterior; cu aspect plăcut; prezentabil; arătos; impozant. 3) (despre cai) Care aleargă foarte repede; iute de picior. /Orig. nec.

ortoman a. și m. 1. bogat în turme (vorbind de ciobani): că-i mai ortoman și are oi mai multe POP.; 2. voinic, puternic (epitet dat haiducilor): un viteaz de ortoman pe un cal negru dobrogean POP. [Munt. iortoman, al cărui sens primitiv ciobănesc e «posesor de turme»: formațiune analogică (cf. hoțoman), din turc. YORT, avere, rut. IURT, turmă].

IORTOMÁN, -Ă adj. v. ortoman.

iortoman m. (despre haiduci) voinic, viteaz, în cântecele oltene și muscelene: voinicu iortoman cu chimiru plin de bani POP. [Primitiv termen ciobănesc; v. ortoman].

ĭortomán, -că adj. și s. (cp. cu turc. ĭurtmak și ĭortmak, a alerga în trap, a hoĭnări, și -man ca’n gîrtoman, hoțoman). Vest P. P. Puternic, voĭnic (GrS. 1937, 247). – În Serbia ĭoltoman, în Arg. (Lung. 71) hartoman, în est ortoman. – Ca adj. -ănésc, de ĭortoman; ca adv. -ănéște. V. lotroman.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ortomán (pop.) adj. m., pl. ortománi; f. ortománă, pl. ortománe

ortomán adj. m., pl. ortománi; f. sg. ortománă, pl. ortománe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ORTOMÁN adj. v. focos, iute, sprinten.

ortoman adj. v. FOCOS. IUTE. SPRINTEN.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ortomán (ortománă), adj.1. Bogat, de seamă, opulent. – 2. Viteaz, puternic. – Var. iortoman, hartoman. Origine necunoscută, dar probabil, expresivă, după cum o arată suf. -man, cf. gogoman, hoțoman etc. Ar putea fi doar var. lui lotroman „hoț”, caz în care ar avea semantismul lui hoț „viclean, șiret”. Ideea sau, în cazul lui, proveniența primei părți a cuvîntului nu a fost descoperită pînă acum. Totuși ipotezele abundă: cuvînt dacic (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 85) sau din zend. arethamant „drept” (Hasdeu, Istoria critică, I, 2, p. 261); din ort „ban” (Cihac, II, 230); din cuman. yurt „proprietate” (Șeineanu, I, 227; Loewe 75); din tc. yortman „a fugi” (Tiktin; Densusianu, GS, VI, 313-18); din otoman încrucișat cu ort (Philippide, II, 726); din lat. libertus, prin intermediul unei forme *iertoman (Giuglea, Dacor., V, 542-47). Nu are circulație, apare numai în poezii populare.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

iortomán, iortománi, s.m. (înv.; despre haiduci) voinic, viteaz.

Intrare: ortoman
ortoman adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ortoman
  • ortomanul
  • ortomanu‑
  • ortoma
  • ortomana
plural
  • ortomani
  • ortomanii
  • ortomane
  • ortomanele
genitiv-dativ singular
  • ortoman
  • ortomanului
  • ortomane
  • ortomanei
plural
  • ortomani
  • ortomanilor
  • ortomane
  • ortomanelor
vocativ singular
plural
iortoman adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iortoman
  • iortomanul
  • iortomanu‑
  • iortoma
  • iortomana
plural
  • iortomani
  • iortomanii
  • iortomane
  • iortomanele
genitiv-dativ singular
  • iortoman
  • iortomanului
  • iortomane
  • iortomanei
plural
  • iortomani
  • iortomanilor
  • iortomane
  • iortomanelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ortoman iortoman popular adesea substantivat

etimologie: