9 definiții pentru ordalie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ORDALÍE, ordalii, s. f. (în Evul Mediu) Mod de stabilire a dreptății sau a vinovăției părților în litigiu, prin diferite probe (a focului, a apei clocotite și a fierului încins) sau prin duelul judiciar. [Acc. și: ordálie] – Din fr. ordalie, lat. ordalium.

ORDALÍE, ordalii, s. f. Mod de stabilire a dreptății sau a vinovăției părților în litigiu, caracteristic evului mediu, prin diferite probe (a focului, a apei clocotite și a fierului încins) sau prin duelul judiciar. [Acc. și: ordálie] – Din fr. ordalie, lat. ordalium.

ORDALÍE, ordalii, s. f. (În antichitate și în evul mediu) Probă cu caracter de tortură la care era supus un împricinat spre a i se dovedi vinovăția sau nevinovăția în fața așa-zisei justiții divine. Vrăjitorii erau... descoperiți prin ceea ce se numește ordalii. ȘEZ. XIX 69.

ORDALÍE s.f. Probă judiciară în evul mediu, constând în supunerea la diferite încercări (foc, apă fiartă etc.). [Gen. -iei. / < fr. ordalie, cf. frank. ordal – judecată].

ORDALÍE s. f. probă judiciară în evul mediu constând în supunerea învinuitului la diferite încercări (foc, apă fiartă etc.); „judecata lui Dumnezeu”. (< fr. ordalie, lat. ordalium)

ordalie f. probă judiciară întrebuințată în evul-mediu sub numele de judecată dumnezeiască.

*ordalíe f. (fr. ordalie, d. anglo-saxonu ordâl, judecată, ol. oordel, germ. urtel și urteil). Probă judiciară fără luptă, uzitată în evu mediŭ și considerată ca judecată a luĭ D-zeŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ordalíe (livr.) s. f., art. ordalía, g.-d. art. ordalíei; pl. ordalíi, art. ordalíile

ordalíe s. f., art. ordalía, g.-d. art. ordalíei; pl. ordalíi, art. ordalíile

Intrare: ordalie
  • pronunție: ordalie, ordalie
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ordalie
  • ordalia
plural
  • ordalii
  • ordaliile
genitiv-dativ singular
  • ordalii
  • ordaliei
plural
  • ordalii
  • ordaliilor
vocativ singular
plural

ordalie

  • 1. în Evul Mediu Mod de stabilire a dreptății sau a vinovăției părților în litigiu, prin diferite probe (a focului, a apei clocotite și a fierului încins) sau prin duelul judiciar.
    surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Vrăjitorii erau... descoperiți prin ceea ce se numește ordalii. ȘEZ. XIX 69.
      surse: DLRLC

etimologie: