ordalie sf [At: BARCIANU / A și: ordalie / Pl: ~ii / E: fr ordalie, lat ordalium] 1 Probă prin care în Evul Mediu se stabilea dreptatea sau vinovăția părților în litigiu, constând în încercări cu caracter de tortură sau duel între părți și care era considerată ca judecată divină. 2 (Pex) Judecată a lui Dumnezeu.