4 intrări

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ORBÁLȚ, (1) orbalțuri, s. n., (2) orbalți, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Erizipel. 2. S. m. Numele a două plante erbacee folosite în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și cu flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc.

orba sn [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 74v/1 / V: (reg) ~anț, ur~, olbaț, olb~, ~lanț, ar~ / Pl: (rar) ~uri și (îvr) ~ure / E: mg orbánc] 1 (Îvp) Erizipel. 2 (Reg) Durere de cap. 3 (Reg) Durere de urechi. 4 (Reg) Durere de picioare. 5 (Reg) Reumatism. 6 (Îvr) Glaucom. 7 (Șîs Iarbă de orbanț, iarba ~ului, buruiană de ~) Plantă erbacee veninoasă, din familia ranunculaceelor, cu tulpina subțire, cu frunze mari și cu flori mici albe-gălbui, care crește în regiuni muntoase și este utilizată în medicina populară Si: (reg) iarba-tâlharului, iarba sfântului-Cristofor (Actaea spicata). 8 (Șîs iarba ~ului) Plantă erbacee folosită în medicina populară (Glechoma Bederacea) Si: (pop) silnică.

ORBÁLȚ, (1) orbalțuri, s. n., (2) orbalți, s. m. (Înv. și pop.) 1. S. n. Erizipel, brâncă. 2. S. m. Numele a două plante erbacee întrebuințate în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc.

ORBÁLȚ s. n. (Regional) Erizipel, brîncă. Domnul era bolnav de frică și de orbalț. IORGA, L. I 350. Se vindecă cei ce au orbalț. MARIAN, INS. 176.

ORBÁLȚ2 ~i m. Plantă erbacee veninoasă, cu tulpina erectă, subțire, și cu frunze ovale, zimțate. /<ung. orbánc

ORBÁLȚ1 ~uri n. pop. Boală infecțioasă manifestată prin inflamarea și înroșirea pielii, prin dureri și stare febrilă; brâncă; erizipel. /<ung. orbánc

ORBALȚ s.n. (Mold., Ban., Trans. SV) Erizipel. A: Bolind cumplita dureare ... cu grea îmflătură de orbalȚ. DOSOFTEI, VS. C: Orbancz. AC, 358. De orbalț. PL, 148r. Variante: orbanț (AC, 358). Etimologie: magh. orbánc. Vezi și orbălcit.

orbalț (orbanț) n. Mold. și Tr. 1. brăncă: descântec de orbalț; 2. plantă veninoasă cu florile alb-gălbui, crește prin pădurile umbroase dela munte (Actaea spicata). [Ung. ORBÁNCZ].

orbálț și orbánț n., pl. urĭ (ung. orbanc, a. î. [d. numele propriŭ Orbán, Urban], de unde și bg. orbáles). Brîncă, erizipel. O plantă ranunculacee de la munte (actáea spicáta), numită maĭ des ĭarbă de orbalț.

orbo[1] sn vz orbalț

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

orbálț1 (plantă) s. m., pl. orbálți

orbálț2 (erizipel) (înv., pop.) s. n., pl. orbálțuri

orbálț (erizipel) s. n., pl. orbálțuri

orbálț (bot.) s. m., pl. orbálți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ORBÁLȚ s. v. erizipel, reumatism, silnic.

arată toate definițiile

Intrare: orbalț (boală)
orbalț2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orba
  • orbalțul
  • orbalțu‑
plural
  • orbalțuri
  • orbalțurile
genitiv-dativ singular
  • orba
  • orbalțului
plural
  • orbalțuri
  • orbalțurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orba
  • orbanțul
  • orbanțu‑
plural
  • orbanțuri
  • orbanțurile
genitiv-dativ singular
  • orba
  • orbanțului
plural
  • orbanțuri
  • orbanțurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arba
  • arbalțul
  • arbalțu‑
plural
  • arbalțuri
  • arbalțurile
genitiv-dativ singular
  • arba
  • arbalțului
plural
  • arbalțuri
  • arbalțurilor
vocativ singular
plural
Intrare: orbalț (plantă)
orbalț1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orba
  • orbalțul
  • orbalțu‑
plural
  • orbalți
  • orbalții
genitiv-dativ singular
  • orba
  • orbalțului
plural
  • orbalți
  • orbalților
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orba
  • orbanțul
  • orbanțu‑
plural
  • orbanțuri
  • orbanțurile
genitiv-dativ singular
  • orba
  • orbanțului
plural
  • orbanțuri
  • orbanțurilor
vocativ singular
plural
Intrare: buruiana-orbalțului
buruiana-orbalțului substantiv feminin articulat
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buruiana-orbalțului
plural
  • buruienile-orbalțului
genitiv-dativ singular
  • buruienii-orbalțului
plural
  • buruienilor-orbalțului
vocativ singular
plural
Intrare: iarbă-de-orbalț
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iarbă-de-orba
  • iarba-de-orba
plural
genitiv-dativ singular
  • ierbi-de-orba
  • ierbii-de-orba
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

orbalț (boală) Actaea orbanț arbalț

etimologie:

orbalț (plantă) Actaea orbanț

etimologie:

iarbă-de-orbalț

etimologie: