19 definiții pentru orbalț (plantă)
din care- explicative (10)
- morfologice (3)
- relaționale (2)
- etimologice (1)
- specializate (2)
- enciclopedice (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ORBALȚ, (1) orbalțuri, s. n., (2) orbalți, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Erizipel. 2. S. m. Numele a două plante erbacee folosite în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și cu flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc.
orbalț sn [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 74v/1 / V: (reg) ~anț, ur~, olbaț, olb~, ~lanț, ar~ / Pl: (rar) ~uri și (îvr) ~ure / E: mg orbánc] 1 (Îvp) Erizipel. 2 (Reg) Durere de cap. 3 (Reg) Durere de urechi. 4 (Reg) Durere de picioare. 5 (Reg) Reumatism. 6 (Îvr) Glaucom. 7 (Șîs Iarbă de orbanț, iarba ~ului, buruiană de ~) Plantă erbacee veninoasă, din familia ranunculaceelor, cu tulpina subțire, cu frunze mari și cu flori mici albe-gălbui, care crește în regiuni muntoase și este utilizată în medicina populară Si: (reg) iarba-tâlharului, iarba sfântului-Cristofor (Actaea spicata). 8 (Șîs iarba ~ului) Plantă erbacee folosită în medicina populară (Glechoma Bederacea) Si: (pop) silnică.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ORBALȚ, (1) orbalțuri, s. n., (2) orbalți, s. m. (Înv. și pop.) 1. S. n. Erizipel, brâncă. 2. S. m. Numele a două plante erbacee întrebuințate în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de romac
- acțiuni
ORBALȚ2 ~i m. Plantă erbacee veninoasă, cu tulpina erectă, subțire, și cu frunze ovale, zimțate. /<ung. orbánc
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
orbalț (orbanț) n. Mold. și Tr. 1. brăncă: descântec de orbalț; 2. plantă veninoasă cu florile alb-gălbui, crește prin pădurile umbroase dela munte (Actaea spicata). [Ung. ORBÁNCZ].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
orbálț și orbánț n., pl. urĭ (ung. orbanc, a. î. [d. numele propriŭ Orbán, Urban], de unde și bg. orbáles). Brîncă, erizipel. O plantă ranunculacee de la munte (actáea spicáta), numită maĭ des ĭarbă de orbalț.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
olbalț sn vz orbalț
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
olbaț sn vz orbalț
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
orbanț sn vz orbalț
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
orbonț[1] sn vz orbalț
- Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
orbalț2 (plantă) s. m., pl. orbalți
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
orbalț1 (plantă) s. m., pl. orbalți
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
orbalț (bot.) s. m., pl. orbalți
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
ORBALȚ s. (BOT.; Actaea spicata) (reg.) iarba-sfântului-Cristofor, iarba-tâlharului, iarbă-de-orbalț.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ORBALȚ s. (BOT.; Actaea spicata) (reg.) iarba-sfîntului-Cristofor, iarba-tîlharului, iarbă-de-orbalț.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
orbalț (orbalțuri), s. n. – 1. Erizipel. – 2. Boz (Actaea spicata). – Var. (Banat) orbanț. Mag. orbáncz (Cihac, II, 519; Gáldi, Dict., 148). – În Trans. și Bucov. – Der. orbalțit, adj. (umflat de erizipel).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
orbalț, orbalțuri, (urbalț), s.n. – 1. (med.) Boală infecțioasă; erizipel, brâncă: „Orbalț prin dedeochi, / Orbalț prin vânt, / Orbalț prin cărare, / Orbalț prin țipătura cea mare” (Bârlea, 1924: 389); „Năjită cu urbalț” (Țiplea, 1906: 510). 2. (bot.) Plantă erbacee (Actaea spicata); boz, buruiană de orbalț, cristofor. ♦ (med. pop.) Era folosită, în trecut, ca plantă de leac contra ciumei, a bolilor de piele (Borza, 1968: 11); Termen consemnat în loc. Vad (Maramureșul istoric) pentru planta numită barba-popii (Aruncus vulgaris) (Borza, 1968: 25). (Trans., Maram., Bucov.). – Din magh. orbáncz „erizipel” (Scriban, Șăineanu; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX) < num. prop. Orban, Urban (Scriban).
- sursa: DRAM 2015 (2015)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
orbalț, -uri, s.n. – 1. Erizipel, brâncă: „Orbalț prin dedeochi, / Orbalț prin vânt, / Orbalț prin cărare, / Orbalț prin țipătura cea mare” (Bârlea 1924: 389). 2. (bot.) Plantă erbacee (Actaea spicata); boz, buruiană de orbalț, cristofor. Era folosită în trecut ca plantă de leac contra ciumei, a bolilor de piele (Borza 1968: 11). – Din magh. orbánc.
- sursa: DRAM (2011)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
Actaea spicata L. Specie ce înflorește primăvara-vara. Flori mici, albe, în raceme dense, ovate, cu pedunculi lungi. Frunze penat-compuse, dințate, cu foliole alungit-eliptice sau ovate, vîrf ascuțit. Tufă înaltă pînă la 0,55 m, otrăvitoare. Tulpină păroasă în treimea superioară.
- sursa: DFL (1989)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv masculin (M1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv neutru (N24) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
orbalț, orbalțisubstantiv masculin
- 1. Plantă erbacee veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și cu flori mici, albe-gălbui, folosită în medicina populară (Actaea spicata). DEX '09 DEX '98 NODEX
- 2. Plantă erbacee folosită în medicina populară. DEX '09sinonime: silnic
etimologie:
- orbánc DEX '09 DEX '98 NODEX