24 de definiții pentru oracol oracul (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

oracol sn [At: TELEMAHOS, 11v/7 / V: (îvp) ~cul, ~culum / Pl: ~e, și (rar) ~uri / E: lat oraculum, it oracolo, fr oracle] 1 (La vechii greci și romani) Prevestire. 2 (La vechii greci și romani) Loc unde se făceau prevestirile. 3 (Pex) Sentință cu caracter infailibil. 4 (Fig) Hotărâre dată de o persoană cu autoritate. 5 (Fig; pex) Persoană care dă un oracol (4). 6-7 (Îe) A vorbi ca un ~ A se exprima sentențios (și greu de înțeles). 8 (În superstiții; asr) Caiet cu răspunsuri la întrebări în care cineva căuta, deschizându-l la întâmplare, soluția unor dileme. 9 (Pex) Caiet al unui tânăr care conține o întrebare pe fiecare pagină, la care răspund prieteni, foști colegi, cunoscuți și care este păstrat ca amintire.

ORÁCOL, oracole, s. n. (În Antichitate) Răspuns profetic pe care, potrivit credinței anticilor, zeii îl dădeau celor veniți să-i consulte cu privire la viitor; prevestire, prezicere, profeție; lăcașul sacru unde se făceau și se interpretau aceste profeții; p. ext. persoană care făcea aceste profeții. ♦ Hotărâre sau sentință cu caracter infailibil dată de o persoană cu autoritate; p. ext. persoană care dă această hotărâre sau sentință. ◊ Expr. A vorbi ca un oracol = a se exprima sentențios și enigmatic. [Var.: orácul s. n.] – Din lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle.

ORÁCOL, oracole, s. n. (În antichitate) Răspuns profetic pe care, potrivit unor credințe, anumite divinități îl dădeau celor veniți să le consulte pentru a cunoaște viitorul; prevestire, prezicere, profeție; lăcașul unde se făceau aceste profeții. ♦ Hotărâre dată de o persoană cu autoritate; sentință cu caracter infailibil; p. ext. persoană care dă această hotărâre. ◊ Expr. A vorbi ca un oracol = a se exprima sentențios și enigmatic. [Var.: orácul s. n.] – Din lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle.

ORÁCOL, oracole, s. n. (La vechii greci) Persoană considerată a avea darul să prevestească viitorul; locul unde se făceau prevestirile; p. ext. prevestirea însăși; prezicere, profeție. [Căpitanul] era călindarul și barometrul portului. Toți îl consultau ca pe oracolul de la Delfi. BART, E. 325. ◊ Expr. (Livresc) A vorbi ca un oracol = a se exprima sentențios și neînțeles.

ORÁCOL s.n. 1. Răspuns al unei divinități la întrebările adresate de obicei prin persoane care pretindeau că pot comunica cu acestea; (p. ext.) răspunsul obținut; prezicere, prevestire, profeție. ♦ Loc unde se făceau prezicerile. 2. Persoană despre care se credea că poate prevesti viitorul. ♦ Hotărâre dată de o persoană cu autoritate; (p. ext.) cel care dă această hotărâre. [Var. oracul s.n. / < lat. oraculum, cf. it. oracolo].

ORÁCOL s. n. 1. (ant.) răspuns profetic al anumitor divinități la întrebările adresate prin persoane care pretindeau că pot comunica cu acestea; prezicere, prevestire, profeție. ◊ loc unde se făceau asemenea preziceri. 2. cel despre care se credea că poate prevesti viitorul. ◊ hotărâre dată de o persoană cu autoritate. (< lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle)

ORÁCOL ~e n. 1) (în lumea antică) Voință a divinității exprimată prin profeți și apostoli. 2) Răspuns al divinității la întrebările adresate de oameni în locurile sfinte. 3) Loc (templu, sanctuar etc.) unde, potrivit unor credințe religioase, se consulta o divinitate. 4) fig. Sentință care pretinde a fi infailibilă. /<lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle

oracol n. 1. răspuns ce păgânii își închipuiau că primesc dela zeii lor: oracolul lui Apollon; 2. divinitatea însăș care da oracole: a consulta oracolul; 3. deciziune sentențioasă; 4. fig. persoană ale cării deciziuni fac autoritate: e oracolul științei.

oraclu[1] sn vz oracol

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

ORÁCUL s. n. v. oracol.

*orácul n., pl. e (lat. oráculum, d. orare, a ruga. V. orator). Răspuns pe care vechiĭ Grecĭ, Romanĭ și alte popoare îșĭ închipuĭaŭ că-l primesc de la zeĭ: oraculele eraŭ de multe orĭ redactate în terminĭ ambiguĭ. Divinitatea care dădea oraculele: a consulta oraculu de la Delfi. Locu unde se dădea oraculu. Deciziune care emană de la un om de mare autoritate saŭ știință: oraculele Academiiĭ. Persoana care dă această deciziune: el era oraculu partiduluĭ luĭ. A vorbi ca un oracul, a vorbi sentențios. Ton de oracul, ton sentențios. – Pin oracul se înțelege maĭ ales răspunsu zeilor la vechiĭ Grecĭ și Romanĭ. Un celebru oracul era la Delfi (astăzĭ Kastri), în Focida, lîngă muntele Parnas (Grecia). O preuteasă numită pitonisă, după treĭ zile de nemîncare, mesteca în gură frunze de dafin și, cuprinsă de o exaltațiune cauzată desigur și de sucu acesteĭ plante, se suĭa pe un triped pus deasupra uneĭ crăpăturĭ din care ĭeșea ahur mefitic. Tremurînd din tot corpu, cu păru zbîrlit, cu spume la gură și apucată de convulsiunĭ, răspundea întrebărilor care i se puneaŭ. După acest oracul de la Delfi, maĭ eraŭ renumite: oraculu luĭ Joĭe, la Dodona (Epir), al luĭ Apóline, în insula Delos, al luĭ Esculap, la Epidaur (azĭ Pidauro), în Argolida, ș. a. În Italia era celebru oraculu sibileĭ de la Cume (lat. Cumae, în Campania). Și la Galĭ eraŭ preutese care dădeaŭ oracule.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

orácol s. n., pl. orácole

orácol s. n., pl. orácole


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ORACOL s. prevestire, previziune, prezicere, profeție, prorocie, prorocire, (livr.) predicțiune, (rar) prevestit, (înv.) hrismos, menire, plaz, plăzuit, plăzuitură, prezisă, prorocestvie, prorocitură.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

orácol (orácole), s. n. – Prezicere, profeție. It. oracolo.

arată toate definițiile

Intrare: oracol
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oracol
  • oracolul
  • oracolu‑
plural
  • oracole
  • oracolele
genitiv-dativ singular
  • oracol
  • oracolului
plural
  • oracole
  • oracolelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oracul
  • oraculul
  • oraculu‑
plural
  • oracule
  • oraculele
genitiv-dativ singular
  • oracul
  • oraculului
plural
  • oracule
  • oraculelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

oracol oracul

  • 1. în Antichitate Răspuns profetic pe care, potrivit credinței anticilor, zeii îl dădeau celor veniți să-i consulte cu privire la viitor.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: prevestire prezicere profeție
    • 1.1. Lăcașul sacru unde se făceau și se interpretau aceste profeții.
      surse: DEX '09 DLRLC DN
    • 1.2. prin extensiune Persoană care făcea aceste profeții.
      surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • [Căpitanul] era călindarul și barometrul portului. Toți îl consultau ca pe oracolul de la Delfi. BART, E. 325.
        surse: DLRLC
    • 1.3. Hotărâre sau sentință cu caracter infailibil dată de o persoană cu autoritate.
      surse: DEX '09 DN
      • 1.3.1. prin extensiune Persoană care dă această hotărâre sau sentință.
        surse: DEX '09 DN
        • 1.3.1.1. expresie A vorbi ca un oracol = a se exprima sentențios și enigmatic.
          surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie: