20 de definiții pentru oracol oracul

ORÁCOL, oracole, s. n. (În Antichitate) Răspuns profetic pe care, potrivit credinței anticilor, zeii îl dădeau celor veniți să-i consulte cu privire la viitor; prevestire, prezicere, profeție; lăcașul sacru unde se făceau și se interpretau aceste profeții; p. ext. persoană care făcea aceste profeții. ♦ Hotărâre sau sentință cu caracter infailibil dată de o persoană cu autoritate; p. ext. persoană care dă această hotărâre sau sentință. ◊ Expr. A vorbi ca un oracol = a se exprima sentențios și enigmatic. [Var.: orácul s. n.] – Din lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle.

ORÁCOL, oracole, s. n. (În antichitate) Răspuns profetic pe care, potrivit unor credințe, anumite divinități îl dădeau celor veniți să le consulte pentru a cunoaște viitorul; prevestire, prezicere, profeție; lăcașul unde se făceau aceste profeții. ♦ Hotărâre dată de o persoană cu autoritate; sentință cu caracter infailibil; p. ext. persoană care dă această hotărâre. ◊ Expr. A vorbi ca un oracol = a se exprima sentențios și enigmatic. [Var.: orácul s. n.] – Din lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle.

ORÁCOL, oracole, s. n. (La vechii greci) Persoană considerată a avea darul să prevestească viitorul; locul unde se făceau prevestirile; p. ext. prevestirea însăși; prezicere, profeție. [Căpitanul] era călindarul și barometrul portului. Toți îl consultau ca pe oracolul de la Delfi. BART, E. 325. ◊ Expr. (Livresc) A vorbi ca un oracol = a se exprima sentențios și neînțeles.

orácol s. n., pl. orácole

orácol s. n., pl. orácole

ORÁCOL s.n. 1. Răspuns al unei divinități la întrebările adresate de obicei prin persoane care pretindeau că pot comunica cu acestea; (p. ext.) răspunsul obținut; prezicere, prevestire, profeție. ♦ Loc unde se făceau prezicerile. 2. Persoană despre care se credea că poate prevesti viitorul. ♦ Hotărâre dată de o persoană cu autoritate; (p. ext.) cel care dă această hotărâre. [Var. oracul s.n. / < lat. oraculum, cf. it. oracolo].

ORÁCOL s. n. 1. (ant.) răspuns profetic al anumitor divinități la întrebările adresate prin persoane care pretindeau că pot comunica cu acestea; prezicere, prevestire, profeție. ◊ loc unde se făceau asemenea preziceri. 2. cel despre care se credea că poate prevesti viitorul. ◊ hotărâre dată de o persoană cu autoritate. (< lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle)

orácol (orácole), s. n. – Prezicere, profeție. It. oracolo.

ORÁCOL ~e n. 1) (în lumea antică) Voință a divinității exprimată prin profeți și apostoli. 2) Răspuns al divinității la întrebările adresate de oameni în locurile sfinte. 3) Loc (templu, sanctuar etc.) unde, potrivit unor credințe religioase, se consulta o divinitate. 4) fig. Sentință care pretinde a fi infailibilă. /<lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle

oracol n. 1. răspuns ce păgânii își închipuiau că primesc dela zeii lor: oracolul lui Apollon; 2. divinitatea însăș care da oracole: a consulta oracolul; 3. deciziune sentențioasă; 4. fig. persoană ale cării deciziuni fac autoritate: e oracolul științei.

ORÁCUL s. n. v. oracol.

*orácul n., pl. e (lat. oráculum, d. orare, a ruga. V. orator). Răspuns pe care vechiĭ Grecĭ, Romanĭ și alte popoare îșĭ închipuĭaŭ că-l primesc de la zeĭ: oraculele eraŭ de multe orĭ redactate în terminĭ [!] ambiguĭ. Divinitatea care dădea oraculele: a consulta oraculu de la Delfi. Locu unde se dădea oraculu. Deciziune care emană de la un om de mare autoritate saŭ știință: oraculele Academiiĭ. Persoana care dă această deciziune: el era oraculu partiduluĭ luĭ. A vorbi ca un oracul, a vorbi sentențios. Ton de oracul, ton sentențios. – Pin [!] oracul se înțelege maĭ ales răspunsu zeilor la vechiĭ Grecĭ și Romanĭ. Un celebru oracul era la Delfi (astăzĭ Kastri), în Focida, lîngă muntele Parnas (Grecia). O preuteasă [!] numită pitonisă, după treĭ zile de nemîncare, mesteca în gură frunze de dafin și, cuprinsă de o exaltațiune cauzată desigur și de sucu acesteĭ plante, se suĭa pe un triped pus deasupra uneĭ crăpăturĭ din care ĭeșea ahur mefitic. Tremurînd din tot corpu, cu păru zbîrlit, cu spume la gură și apucată de convulsiunĭ, răspundea întrebărilor care i se puneaŭ. După acest oracul de la Delfi, maĭ eraŭ renumite: oraculu luĭ Joĭe, la Dodona (Epir), al luĭ Apóline, în insula Delos, al luĭ Esculap, la Epidaur (azĭ Pidauro), în Argolida, ș. a. În Italia era celebru oraculu sibileĭ de la Cume (lat. Cumae, în Campania). Și la Galĭ eraŭ preutese [!] care dădeaŭ oracule.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ORÁCOL s. prevestire, previziune, prezicere, profeție, prorocie, prorocire, (livr.) predicțiúne, (rar) prevestít, (înv.) hrismós, meníre, plaz, plăzuít, plăzuitúră, prezísă, prorocéstvie, prorocitúră.

ORÁCOL (‹ fr., it.; lat. oraculum „profeție”) s. n. Răspuns profetic pe care, potrivit credinței vechilor greci, zeii îl dădeau celor veniți să-i consulte cu privire la viitor; prezicere, profeție; lăcașul sacru unde se culegeau și se interpretau aceste profeții (ex. o. lui Apolo din Delfi, unde oficia preoteasa Pitia; o. lui Zeus din Dodona, unde preoții care oficiau spuneau că aud voința zeilor din foșnetul frunzelor unui stejar bătrân; la romani o. de la Cumae și Praeneste); p. ext. persoană care face aceste profeții. ◊ Expr. A vorbi ca un oracol = a vorbi sentențios și enigmatic. ♦ (În Biblie) Voință a lui Dumnezeu anunțată de profeți.

ORACOLELE (Cărțile sibilinice), colecție de cărți de cult, conținând sentințe profetice. Au fost cumpărate de Tarquinius Superbus Lucius, ultimul rege legendar al Romei, de la preoteasa oracolului de la Cumae, Sibila, și păstrate la Roma, în templul lui Jupiter, pe Capitoliu, în grija unui colegiu de preoți. Din ele se mai păstrează doar unul sau două fragmente.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

orácol, oracole s. n. (La vechii greci și romani) Profeție, zicere, prezicere; locul unde se făceau profețiile. ♦ Sanctuar special unde, în antichitate, se credea că divinitatea dădea răspunsuri la întrebările unui preot, privitoare mai ales la viitor. ◊ Oracolul lui Apolo din Delfi = cea mai complexă instituție a oracolului la vechii greci, unde oficia preoteasa Pitia. [Var.: orácul s. n.] – Din lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle.

oracol, oracole s. n. (șc.) caiet cu un chestionar privind gusturile în materie de muzică, film etc., la care răspund colegii de clasă, prietenii etc.

Intrare: oracol
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular oracol oracolul
plural oracole oracolele
genitiv-dativ singular oracol oracolului
plural oracole oracolelor
vocativ singular
plural
oracul
substantiv neutru (N1) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular oracul oraculul
plural oracule oraculele
genitiv-dativ singular oracul oraculului
plural oracule oraculelor
vocativ singular
plural