oracol sn [At: TELEMAHOS, 11^v/7 / V: (îvp) ~cul, ~culum / Pl: ~e, și (rar) ~uri / E: lat oraculum, it oracolo, fr oracle] 1 (La vechii greci și romani) Prevestire. 2 (La vechii greci și romani) Loc unde se făceau prevestirile. 3 (Pex) Sentință cu caracter infailibil. 4 (Fig) Hotărâre dată de o persoană cu autoritate. 5 (Fig; pex) Persoană care dă un oracol (4). 6-7 (Îe) A vorbi ca un ~ A se exprima sentențios (și greu de înțeles). 8 (În superstiții; asr) Caiet cu răspunsuri la întrebări în care cineva căuta, deschizându-l la întâmplare, soluția unor dileme. 9 (Pex) Caiet al unui tânăr care conține o întrebare pe fiecare pagină, la care răspund prieteni, foști colegi, cunoscuți și care este păstrat ca amintire.