orând sm vz orândă¹

orând m. ursit: dacă tu vei fi orândul meu ISP. [V. orândă].

orândă¹ sf [At: ISPIRESCU, L. 138 / V: (reg) orând sm / Pl: ~de / E: pvb orândui] 1 (Pop) Destin. 2 (Reg) Obicei. 3 (Reg; îlav) De ~ De regulă. 4 (Reg; lpl) Menstruație. 5 (Reg; îe) A face ~ casei A face curățenie. 6 (Reg) Misiune. 7 (Reg) Consfătuire.

ORÎND, orînzi, s. m. (Popular, în credințele mistice) Bărbat ursit să devină soțul cuiva. Dacă tu vei fi orîndul meu, nu scap eu de tine, nici tu de mine. ISPIRESCU, L. 63.

ORÎNDĂ, (rar) orînde, s. f. 1. (Popular, în credințele mistice) Soartă, ursită, destin. Oamenii... îl lăsară să se ducă unde îl va duce orînda lui. ISPIRESCU, L. 138. 2. Datină. Să trăiți, să înfloriți Și pe noi să ne plătiți, C-așa este orînda... De cînd mi s-a fapt lumea. PĂSCULESCU, L. P. 39.

orândă f. soartă, noroc: așa i-a fost orânda PANN. [Slav. UREDŬ. ordine (ORÕDIĬE, ispravă)].

orînd n., pl. urĭ (vsl. urendŭ, rînduĭală, d. rendŭ, rînd, ordine, grad, linie, soartă, natură; orondiĭe, ispravă. V. rînd). Vest. Rar. Ursită, destin, soartă, noroc, orînduĭală a soarteĭ. Persoană destinată de soartă (soț, soție): tu eștĭ orîndu mĭeŭ.

1) orîndă f., pl. e și zĭ (ca și orînd saŭ d. orînduĭesc). Vest. Orînd, soartă. Orînduĭală, obiceĭ, regulă.

orândă² (soartă; datină) (pop.) s. f., g.-d. art. orândei; pl. orânde

orândă¹ (soartă, datină) (pop.) s. f., g.-d. art. orândei; pl. orânde

orândă (soartă, datină) s. f., g.-d. art. orândei; pl. orânde

orîndă (-de), s. f. – 1. Soartă, ursită, destin. – 2. Ordin, stil, mod. – Var. orînd. Sl. urędu „ordin” (Cihac, II, 313; Conev 88); cf. rînd și slov. ured(a). – Der. orîndui, vb. (a ordona, a regla, a dispune), din sl. uręditi, cf. rîndui; orînduială, s. f. (ordin, dispoziție); orînduitor, adj. (organizator).

ORÂNDĂ s. v. arendă, datină, destin, fatalitate, fel, menire, noroc, obicei, predestinare, rânduială, soartă, tradiție, ursită, uz, uzanță, zodie.

orîndă s. v. ARENDĂ. DATINĂ. DESTIN. FATALITATE. FEL. MENIRE. NOROC. OBICEI. PREDESTINARE. RÎNDUIALĂ. SOARTĂ. TRADIȚIE. URSITĂ. UZ. UZANȚĂ. ZODIE.

orấndă¹, orânde, s.f. (reg.) 1. Soartă, ursită, noroc, destin. 2. Cel predestinat să devină soțul (soția) cuiva: „Fetile să uitau cu mărțișoru înt-on ciubăr cu apă să-și vadă orânda” (Bilțiu, 2009: 47). – Der. regr. din orândui „a destina” (Scriban, DEX, MDA).

orândă¹, orânde, s.f. – (reg.) 1. Soartă, ursită, noroc, destin. 2. Cel predestinat / ursit să devină soțul (soția) cuiva: „Atuncia ți-o hi orândă / Când i-a crește grâu în tindă” (Calendar, 1980: 82). – Der. regr. din orândui „a destina” (Scriban, DEX, MDA).

orândă¹, -e, s.f. – 1. Soartă, ursită, noroc, destin. 2. Cel predestinat / ursit să devină soțul (soția) cuiva: „Atuncia ți-o hi orândă / Când i-a crește grâu în tindă” (Calendar 1980: 82). – Din orândui „a destina”.