2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ORẤND s. m. v. orândă1.

ORẤND s. m. v. orândă1.

orând m. ursit: dacă tu vei fi orândul meu ISP. [V. orândă].

ORẤNDĂ1, orânde, s. f. (Pop.) 1. Soartă, ursită, destin. ♦ Persoană menită să devină soțul (sau soția) cuiva; ursit. 2. Obicei, datină. [Var.: orấnd s. m.] – Din orândui (derivat regresiv).

ORẤNDĂ1, orânde, s. f. (Pop.) 1. Soartă, ursită, destin. ♦ Persoană menită să devină soțul (sau soția) cuiva; ursit. 2. Obicei, datină. [Var.: orấnd s. m.] – Din orândui (derivat regresiv).

orândă1 sf [At: ISPIRESCU, L. 138 / V: (reg) orând sm / Pl: ~de / E: pvb orândui] 1 (Pop) Destin. 2 (Reg) Obicei. 3 (Reg; îlav) De ~ De regulă. 4 (Reg; lpl) Menstruație. 5 (Reg; îe) A face ~ casei A face curățenie. 6 (Reg) Misiune. 7 (Reg) Consfătuire.

ORÎ́ND, orînzi, s. m. (Popular, în credințele mistice) Bărbat ursit să devină soțul cuiva. Dacă tu vei fi orîndul meu, nu scap eu de tine, nici tu de mine. ISPIRESCU, E. 63.

ORÎ́NDĂ, (rar) orînde, s. f. 1. (Popular, în credințele mistice) Soartă, ursită, destin. Oamenii... îl lăsară să se ducă unde îl va duce orînda lui. ISPIRESCU, E. 138. 2. Datină. Să trăiți, să înfloriți Și pe noi să ne plătiți, C-așa este orînda... De cînd mi s-a fapt lumea. PĂSCULESCU, L. P. 39.

orândă f. soartă, noroc: așa i-a fost orânda PANN. [Slav. UREDŬ. ordine (ORÕDIĬE, ispravă)].

orî́nd n., pl. urĭ (vsl. urendŭ, rînduĭală, d. rendŭ, rînd, ordine, grad, linie, soartă, natură; orondiĭe, ispravă. V. rînd). Vest. Rar. Ursită, destin, soartă, noroc, orînduĭală a soarteĭ. Persoană destinată de soartă (soț, soție): tu eștĭ orîndu mĭeŭ.

1) orî́ndă f., pl. e și (ca și orînd saŭ d. orînduĭesc). Vest. Orînd, soartă. Orînduĭală, obiceĭ, regulă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

orấndă1 (soartă, datină) (pop.) s. f., g.-d. art. orấndei; pl. orấnde

orândă (soartă, datină) s. f., g.-d. art. orândei; pl. orânde


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ORÂNDĂ s. v. arendă, datină, destin, fatalitate, fel, menire, noroc, obicei, predestinare, rânduială, soartă, tradiție, ursită, uz, uzanță, zodie.

orîndă s. v. ARENDĂ. DATINĂ. DESTIN. FATALITATE. FEL. MENIRE. NOROC. OBICEI. PREDESTINARE. RÎNDUIALĂ. SOARTĂ. TRADIȚIE. URSITĂ. UZ. UZANȚĂ. ZODIE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

orîndă (-de), s. f.1. Soartă, ursită, destin. – 2. Ordin, stil, mod. – Var. orînd. Sl. urędu „ordin” (Cihac, II, 313; Conev 88); cf. rînd și slov. ured(a).Der. orîndui, vb. (a ordona, a regla, a dispune), din sl. uręditi, cf. rîndui; orînduială, s. f. (ordin, dispoziție); orînduitor, adj. (organizator).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

orấndă1, orânde, s.f. – (reg.) 1. Soartă, ursită, noroc, destin. 2. Cel predestinat / ursit să devină soțul (soția) cuiva: „Atuncia ți-o hi orândă / Când i-a crește grâu în tindă” (Calendar, 1980: 82). – Der. regr. din orândui „a destina” (Scriban, DEX, MDA).

orấndă1, -e, s.f. – 1. Soartă, ursită, noroc, destin. 2. Cel predestinat / ursit să devină soțul (soția) cuiva: „Atuncia ți-o hi orândă / Când i-a crește grâu în tindă” (Calendar 1980: 82). – Din orândui „a destina”.

Intrare: orând
substantiv masculin (M5)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orând
  • orândul
  • orându‑
plural
  • orânzi
  • orânzii
genitiv-dativ singular
  • orând
  • orândului
plural
  • orânzi
  • orânzilor
vocativ singular
  • orândule
  • orânde
plural
  • orânzilor
Intrare: orândă (soartă, datină)
orândă2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orândă
  • orânda
plural
  • orânde
  • orândele
genitiv-dativ singular
  • orânde
  • orândei
plural
  • orânde
  • orândelor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M5)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orând
  • orândul
  • orându‑
plural
  • orânzi
  • orânzii
genitiv-dativ singular
  • orând
  • orândului
plural
  • orânzi
  • orânzilor
vocativ singular
  • orândule
  • orânde
plural
  • orânzilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

orând

  • 1. popular (În credințele mistice) Bărbat ursit să devină soțul cuiva.
    surse: DLRLC un exemplu
    exemple
    • Dacă tu vei fi orîndul meu, nu scap eu de tine, nici tu de mine. ISPIRESCU, E. 63.
      surse: DLRLC

etimologie:

orândă (soartă, datină) orând popular

  • exemple
    • Oamenii... îl lăsară să se ducă unde îl va duce orînda lui. ISPIRESCU, E. 138.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Persoană menită să devină soțul (sau soția) cuiva.
      surse: DEX '09 sinonime: ursit
  • surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Să trăiți, să înfloriți Și pe noi să ne plătiți, C-așa este orînda... De cînd mi s-a fapt lumea. PĂSCULESCU, L. P. 39.
      surse: DLRLC

etimologie: