13 definiții pentru omolog, omolog   declinări

OMOLÓG, -OÁGĂ, omologi, -oage, adj., s. m. 1. Adj. (Despre două elemente aparținând unor figuri geometrice între care există o corespondență determinată) Care corespunde, care se află în corespondență. Laturi omoloage. 2. Adj. (Despre o substanță organică) Care are o structură chimică diferită de structura altei substanțe prin prezența unei grupe în care carbonul se află în combinație cu doi atomi de hidrogen. Hidrocarburi omoloage. 3. Adj. (Biol.; despre unele organe) Care are structură asemănătoare și origine comună, dar formă externă și funcțiuni diferite. 4. S. m. Persoană care deține o funcție oficială într-o organizație sau într-un stat, privită în raport cu o altă persoană care deține aceeași funcție oficială într-o altă organizație sau într-un alt stat. [Adj. f. și: omologă] – Din fr. homologue.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

OMOLÓG, -OÁGĂ, omologi, -oage, adj., s. m. 1. Adj. (Despre două elemente aparținând unor figuri geometrice între care există o corespondență determinată) Care corespunde, care se află în corespondență. Laturi omoloage. 2. Adj. (Despre o substanță organică) Care are o structură chimică diferită de structura altei substanțe prin prezența unei grupe în care carbonul se află în combinație cu doi atomi de hidrogen. Hidrocarburi omoloage. 3. Adj. (Biol.; despre unele organe) Care are structură asemănătoare și origine comună, dar formă externă și funcțiuni diferite. 4. S. m. Persoană care deține o funcție oficială într-o organizație sau într-un stat, privită în raport cu o altă persoană care deține aceeași funcție oficială într-o altă organizație sau într-un alt stat. – Din fr. homologue.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

OMOLÓG, -OÁGĂ, omologi, -oage, adj. 1. (Despre două elemente aparținînd unor figuri geometrice între care există o corespondență determinată) Care corespunde, care se află în corespondență. Laturi omoloage. 2. (Despre o substanță organică) A cărei structură chimică diferă de structura altei substanțe prin prezența unei grupe în care carbonul se află în combinație cu doi atomi de hidrogen. Hidrocarburi omoloage.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

omológ adj. m., s. m., pl. omológi; adj. f., s. f. omoloágă / omológă, pl. omoloáge / omológe

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

omológ adj. m., s. m., pl. omológi; f. sg. omoloágă, pl. omoloáge

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OMOLÓG s. (POL.) corespondent.

Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OMOLÓG, -OÁGĂ adj. 1. (Despre lucruri) Care corespund anumitor reguli, unei legi determinate. 2. (Despre laturi sau fețe în figuri omotetice) Care sunt paralele, de același sens sau de sens contrar. 3. (Despre substanțe organice) Care au funcțiuni și structuri analoage. 4. (Biol.; despre unele organe) Cu structură asemănătoare (și origine comună), dar cu formă și funcțiuni diferite. // s.m. Cel care îndeplinește aceeași funcțiune sau are o ocupație identică cu altcineva. [< fr. homologue, cf. gr. homologos – în armonie].

Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

OMOLÓG, -OÁGĂ I. adj. 1. (despre puncte, laturi aparținând fiecare unei figuri) care se află într-o corespondență biunivocă. 2. (biol.; despre organe) care au aceeași structură și origine, dar se deosebesc morfologic și funcțional. 3. (despre substanțe organice) cu funcțiuni și structuri analoage. II. s. m. 1. (chim.) substanță dintr-o clasă de substanțe care diferă de celelalte prin prezența grupării -CH2-. 2. persoană oficială care deține aceeași funcție cu o alta. (< fr. homologue)

Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

OMOLÓG2 ~gi m. Fiecare dintre persoanele cu funcții oficiale de același rang, privite în raport una față de alta (în alt stat sau în altă instituție). /<fr. homologue

Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OMOLÓG1 ~oágă (~ógi, ~oáge) 1) mat. (despre elemente ale diferitelor figuri geometrice luate în raport unul cu altul) Între care există o anumită corespondență, bazată pe o relație. 2) biol. (despre organe luate în raport unul cu altul) Care se aseamănă după structură și origine, dar diferă ca formă externă și funcții. /<fr. homologue

Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

omolog a. Geom. se zice de laturi cari se corespund și coprind între ele unghiuri egale.

Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*omológ, -oágă adj. (vgr. ῾omólogos, d. ῾omós, aceleașĭ, asemenea, și lógos, cuvînt. V. ana-, cata-, dia-, epi-, mono- și pro-log). Geom. Se zice despre laturile care, în figurile asemenea, corespund una alteĭa și-s opuse la unghĭurĭ egale. Biol. Care are aceĭașĭ origine și relațiune cu celelalte organe, deși poate să nu maĭ aĭbă aceĭașĭ funcțiune, ca plămîniĭ la broască saŭ la alte vertebrate superioare și beșica înotătoare la peștĭ. V. analog.

Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

HOMO- (OMO-) „asemănător, identic, același”. ◊ gr. homos „egal, asemănător, același” > fr. homo-, germ. id., engl. id., it. omo- > rom. homo- și omo-.~andrie (v. -andrie), s. f., fenomen de uniformitate a staminelor; ~blastic (v. -blastic), adj., 1. Care provine din celule similare. 2. Fără trecere evidentă de la forma juvenilă la cea adultă; ~cariotip (v. cario-, v. -tip), s. n., cariotip cu toate perechile de cromozomi similare; ~carp (v. -carp), adj., care formează numai un singur fel de fructe; sin. homocarpic; ~cen (v. -cen2), adj., care își petrece întreg ciclul de viață în același biotop; ~centric (v. -centric), adj., 1. (Despre un fascicul de lumină) Ale cărui raze trec toate printr-un singur punct. 2. (Despre cercuri) Care are același centru; ~centru (v. -centru), s. n., centru comun al mai multor cercuri (concentrice); ~cerc (v. -cerc), adj., (despre înotătoarea caudală) formată din doi lobi egali; ~ciclic (v. -ciclic), adj., (despre flori) cu verticile uniforme sau cu același număr de piese botanice; ~clin (omoclin) (v. -clin), adj., 1. (Despre flori) Care se polenizează cu polenul propriu. 2. (Despre strate) înclinat în același sens (și cu același unghi) față de orizontală; ~crom (v. -crom), adj., care prezintă homocromie; sin. homeocrom; ~cromie (homeocromie) (v. -cromie), s. f., 1. Capacitate a unui organism de a avea culoare și formă asemănătoare cu aceea a mediului ambiant. 2. Proprietate a două tipuri de celule seroase ale glandelor salivare de a lua aceeași culoare ca și colorantul; ~cron (v. -cron), adj., care se produce în același timp; sin. simultan, sincronic; ~cronie (v. -cronie), s. f., dezvoltare a unei tulburări genetice la aceeași vîrstă a membrilor unei familii; ~dicogamie (homodichogamie) (v. dico-, v. -gamie), s. f., prezența homogamiei și a dicogamiei în cadrul aceleiași specii; ~dinam (v. -dinam), adj., 1. Cu aceeași vigoare în dezvoltarea organelor de reproducere. 2. (Despre hibrizi) cu caracterele paterne transmise la urmași în aceeași măsură; ~dinamic (v. -dinamic), adj., homodinam*; ~drom (v. -drom), adj., (despre nervi) orientat în același sens; ~fag (v. -fag), adj., 1. Cu nutriție de un singur fel. 2. (Despre uredinale) cu nutriție legată de aceeași plantă-gazdă; ~fan (v. -fan), adj., (despre animale) care își schimbă culoarea în funcție de unghiul de incidență pe care îl face lumina solară cu suprafața corpului; ~file (v. -fil2), adj., s. f. pl., (plante) cu frunze uniforme; ~filetic (v. -filetic), adj., derivat din același strămoș comun; ~filie (v. -filie2), s. f., prezența unei singure forme foliare la aceeași plantă; ~fitic (v. -fitic), adj., 1. Care prezintă două feluri de spori. 2. Care este bisexuat în generația diploidă; ~fon (omofon) (v. -fon), adj., (despre cuvinte) care se pronunță la fel, cu toate că ortografia diferă; ~fonie (omofonie) (v. -fonie1), s. f., 1. Caracterul de a fi omofon. 2. Tehnică de compoziție caracterizată prin predominarea unei voci sau a unei melodii asupra celorlalte. 3. Halucinații multiple în care una dintre voci ocupă o poziție dominantă față de celelalte; ~gam (v. -gam), adj., 1. (Despre flori) La care anterele și stigmatele ajung în același timp la maturitate funcțională. 2. (Despre antodiu) cu toate florile de un singur fel, hermafrodite, femele sau mascule; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Autopolenizare cu maturitate funcțională concomitentă a anterelor și a stigmatelor, la florile bisexuate. 2. Totalitate a caracteristicilor și a înclinațiilor comune ale persoanelor care se căsătoresc; ~gen (omogen) (v. -gen1), adj., 1. (Despre un sistem fizico-chimic) Care are aceleași proprietăți în toate punctele sale. 2. (Despre funcții cu mai multe variabile) Ale cărei valori rămîn proporționale pentru variabile proporționale. 3. (Despre o formulă, o relație) Care are aceleași dimensiuni în cei doi membri ai săi. 4. Ale cărui părți se unesc sau au o structură unitară. 5. Care este format din aceeași substanță. 6. Cu o structură genetică similară; ~genetic (v. -genetic), adj., descendent din același strămoș; ~geneză (v. -geneză), s. f., totalitate a generațiilor succesive dintr-un strămoș comun; sin. homogenie; ~genic (v. -genic), adj., 1. Cu aceeași origine filogenetică sau ontogenetică. 2. (Despre un organism poliploid) Care conține aceeași alelă pe toți locii specifici; ~genie (v. -genie1), s. f., stare a anterelor și a stigmatelor egal de lungi; ~graf (omograf) (v. -graf), adj., s. n., (cuvînt) care se scrie la fel cu alt cuvînt, dar diferă din punct de vedere fonetic; ~grafie (omografie) (v. -grafie), s. f., 1. Situație în care se află două cuvinte homografe. 2. Corespondență biunivocă între două spații proiective; ~heterostilie (v. hetero-, v. -stilie), s. f., prezență a florilor cu stile egale și cu stile inegale în cadrul aceleiași specii; ~liză (v. -liză), s. f., reacție chimică de desfacere a unei legături covalente cu repartizarea dubletului electronic de legătură în mod egal ambilor parteneri; ~log (omolog) (v. -log), adj., s. m., 1. adj., (Despre organe) Cu aceeași origine și structură, dar cu forme și funcții diferite. 2. adj., (Despre cromozomi) Care prezintă aceeași succesiune a genelor. 3. adj., (Despre laturi sau fețe în figuri omotetice) Care sînt paralele, de același sens sau de sens contrar. 4. adj., (Despre substanțe organice) Cu funcții și structuri analoage. 5. adj., (Despre lucruri) Care corespunde anumitor reguli sau legi determinate, 6. s. m., Cel care îndeplinește aceeași funcție sau are o ocupație identică cu altcineva; ~logie (omologie) (v. -logie1), s. f., 1. Calitatea de a fi homolog. 2. Corespondență homografică între punctele aceluiași plan proiectiv. 3. Corespondență de structură a unuia sau a mai multor organe la două specii diferite datorită originii comune; ~mal (v. -mal), adj., (despre frunze) îndreptat în aceeași direcție; ~mer (v. -mer), adj., 1. Care este egal divizat. 2. Repartizat uniform. 3. Cu un singur strat de hife sau de gonidii în tal. 4. (Despre flori) Cu același număr de piese în verticil; ~meric (v. -meric), adj., (despre gene) care participă în egală măsură la realizarea unui caracter cantitativ; ~merie (v. -merie), s. f., 1. Polimerie la care influența reciprocă a factorilor ereditari este identică. 2. Egalitate numerică sau uniformitate a părților, respectiv a segmentelor unor organe ale aceleiași specii; ~mixie (v. -mixie1), s. f., reproducere sexuată la ciuperci prin fuzionarea nucleilor asemănători din punct de vedere genotipic; ~morf (v. -morf), adj., care are aceeași formă; sin. homomorfie; ~morfie (v. -morfie), adj., homomorf*; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., 1. Uniformitate morfogenetică. 2. Regenerare a organului în formă inițială; ~petal (v. -petal), adj., cu petalele la fel; ~plastie (v. -plastie), s. f., transplant chirurgical de la un individ din aceeași specie; sin. homeoplastie; ~ptere (v. -pter), s. n. pl., ordin de insecte cu două perechi de aripi membranoase de aceeași formă și mărime; ~seistă (v. -seistă), s. f., curbă care unește pe o hartă punctele unde s-a produs cutremurul în același timp; ~sferă (omosferă) (v. -sferă), s. f., strat inferior al atmosferei, situat între sol și altitudinea de 100 km, în care constituenții principali rămîn în aceleași proporții; ~spori (v. -spor), s. m. pl., adj., (spori) asemănători ca formă și structură; ~sporie (v. -sporie), s. f., 1. Producere numai a unui singur fel de spori. 2. Reproducere sexuată prin spori identici morfologic; ~stemonie (v. -stemonie), s. f., uniformitate a staminelor la aceeași plantă; ~stile (v. -stil), s. f. pl., plante aparținînd aceleiași specii, cu stiluri egal de lungi; ~stilie (v. -stilie), s. f., uniformitate a stilelor la toate florile unei specii de plantă; ~tactic (v. -tactic), adj., compus din inflorescențe de un singur fel; ~taxie (omotaxie) (v. -taxie), s. f., sincronism aproximativ a două strate care conțin aceeași faună; ~term (v. -term), adj., (despre animale) care are sînge cald; ~termic (v. -termic), adj., 1. (Despre apa marină) A cărei temperatură este aceeași de la suprafață pînă la fund. 2. Situat la o adîncime sub 2000 m, unde temperatura este constantă și unde nu există curenți; ~termie (omotermie) (v. -termie), s. f., 1. Scădere treptată a temperaturii apelor marine și oceanice de la suprafață către fund. 2. Caracteristică a unui corp a cărui temperatură este omogenă și constantă; ~tip (v. -tip), s. n., 1. Parte care corespunde alteia similare, aliată pe cealaltă jumătate a corpului. 2. Parte dintr-un organism similară altora, de la alte organisme; ~tipic (v. -tipic), adj., (despre meioză sau mitoză) de același fel sau tip; ~tom (v. -tom), adj., (despre organe vegetale) cu inciziuni regulate și cu diviziuni uniforme; ~top (omotop) (v. -top), adj., care prezintă homotopie (3); ~topic (v. -topic), adj., (despre boli) în care atît agentul patogen cît și gazda au aceeași distribuție în spațiu; ~topie (omotopie) (v. -topie), s. f., 1. Identitate a biotopului. 2. Dezvoltare a unui țesut sau a unui organ pe locul obișnuit. 3. Mulțime de părți ale unei mulțimi, supusă anumitor condiții; ~trop (v. -trop), adj., (despre embrioane) curbat sau îndreptat într-o singură direcție; sin. homotropic; ~tropic (v. -tropic), adj., homotrop*.

Sursa: DETS (1987) | Adăugată de Ladislau Strifler | Semnalează o greșeală | Permalink