OMNIPOTENT, -Ă, omnipotenți, -te, adj. (Livr.) Cu putere nelimitată; atotputernic. ♦ (Substantivat) Dumnezeu. – Din fr. omnipotent, it. omnipotente, lat. omnipotens, -ntis.

OMNIPOTENȚĂ s. f. (Livr.) Putere nelimitată, autoritate absolută; atotputernicie. ♦ (Bis.) Atribut divin prin care se afirmă că în Dumnezeu se concentrează toate puterile sau energiile cosmice; capacitatea de a face tot ceea ce nu este logic imposibil. [Var.: (înv.) omneputință s. f.] – Din fr. omnipotence.

omneputință sf vz omnipotență

omnipotent, ~ă a [At: HELIADE, O. I, 293 / V: (iuz) ~e ain, ~tinte ain / Pl: ~nți, ~e / E: fr omnipotent, it omnipotente, lat omnipotens, -entis] 1 Cu putere nelimitată Si: atotputernic.

omnipotente ain vz omnipotent

omnipotență sf [At: NEGULICI / V: (înv) ~neputin~, ~putin~, ~tin~ / Pl: ~țe / E: fr omnipotence] Putere nelimitată Si: atotputernicie.

omnipotinte ain vz omnipotent

omnipotință sf vz omnipotență

omniputință sf vz omnipotență

OMNIPOTENT, -Ă, omnipotenți, -te, adj. (Livr.) Cu putere nelimitată; atotputernic. – Din fr. omnipotent, it. omnipotente, lat. omnipotens, -ntis.

OMNIPOTENȚĂ s. f. (Livr.) Putere nelimitată, autoritate absolută; atotputernicie. [Var.: (înv.) omneputință s. f.] – Din fr. omnipotence.

OMNIPOTENT, -Ă, omnipotenți, -te, adj. Cu o putere nelimitată, atotputernic. Cine știe soluția omnipotentă care ar preschimba totul într-o oră? GALACTION, O. I 127. Acum locotenenții, crezîndu-se omnipotenți, au adresat lui N. Bălcescu o notă cu caracter oficial. GHICA, A. 651.

OMNIPOTENȚĂ s. f. Atotputernicie, puterea de a face orice, autoritate absolută. (Atestat în forma omneputință) Vom arăta care ortografie ni se pare mai conformă cu limba noastră și publicul literat va decide în omneputința sa. NEGRUZZI, S. I 341. – Variantă: (învechit) omneputință s. f.

OMNIPOTENT, -Ă adj. Cu putere nelimitată; atotputernic. [Cf. fr. omnipotent, lat. omnipotens].

OMNIPOTENȚĂ s.f. Putere nelimitată; atotputernicie. [Cf. fr. omnipotence, cf. lat. omnis – tot, potentia – putere].

OMNIPOTENT, -Ă adj. atotputernic, cu autoritate absolută. (< fr. omnipotent, lat. omnipotentem, lat. omnipotens) corectat(ă)

OMNIPOTENȚĂ s. f. putere nelimitată; atotputernicie. (< fr. omnipotence, lat. omnipotentia)

OMNIPOTENT ~tă (~ți, ~te) livr. 1) Care este potent în toate; cu omnipotență. 2) Care are omnipotență; cu putere nelimitată, absolută; atotputernic. /<fr. omnipotent, it. omnipotente, lat. omnipotens, -ntis

OMNIPOTENȚĂ f. Caracter omnipotent; putere absolută. /<fr. omnipotence

*omnipotént, -ă adj. (lat. omnipotens, -éntis). Care poate toate, atotputernic: Dumnezeŭ e omnipotent. V. pandocrator și plenipotențiar.

*omnipoténță f., pl. e (lat. omnipotentia. V. potență). Putința de a face tot, atotputernicie.

omnipotent (livr.) adj. m., pl. omnipotenți; f. omnipotentă, pl. omnipotente

omnipotență (livr.) s. f., g.-d. art. omnipotenței

omnipotent (livr.) adj. m., pl. omnipotenți; f. omnipotentă, pl. omnipotente

omnipotență (livr.) s. f., g.-d. art. omnipotenței

omnipotent adj. m. potent

omnipotență s. f., g.-d. art. omnipotenței

OMNIPOTENT adj. v. atotputernic.

OMNIPOTENȚĂ s. v. atotputernicie.

omnipotent adj. v. ATOTPUTERNIC.

omnipotență s. v. ATOTPUTERNICIE.