OLAN¹, olani, s. m. Monedă de aur olandeză care a circulat până în sec. XIX și în Țările Române. – Cf. Olan[da].

olan¹ sn [At: POLIZU / V: h~, ~ă sf / Pl: ~e / E: ol + -an] 1 Piesă de argilă arsă, de obicei de formă semicilindrică, folosită ca învelitoare a acoperișului, a streșinilor, (rar) a sobelor etc. Si: țiglă, (reg) oală (42). 2 Tub de argilă arsă din care se fac canale de scurgere a apei, coșuri pentru fum, stâlpi care împodobesc sobele țărănești etc.

olan² sm [At: DEX / Pl: ~i / E: ns cf Olan(da)] Monedă de aur olandeză care a circulat până în sec. XIX și în țările românești.

OLAN¹, olani, s. m. Monedă de aur olandeză care a circulat până în sec. XIX și în țările românești. – Et. nec. Cf. Olan[da].

OLAN, olane, s. n. 1. Bucată de argilă arsă, de formă semicilindrică, folosită ca învelitoare a (crestelor) acoperișului. Pe o parte și alta a ogrăzii se întindea cîte un șir de odăițe în paiantă, acoperite cu olane. I. BOTEZ, ȘC. 15. Pe deasupra caselor, ale căror olane înnegrite dovedeau un trecut îndepărtat, se zăreau dealurile cu vii arămii. BASSARABESCU, S. N. 23. Case înalte a căror streșini de olane se uitau în lună. EMINESCU, N. 63. 2. Tub de argilă arsă din care se fac canale de scurgere a apei, coșuri de fum etc. Răcoare ca într-o colivie; și nici o muscă; abia una mai înnegrește într-un punct olanul văruit al sobei. BASSARABESCU, S. N. 98. Un zid circular... ce se aseamănă cu un olan foarte spațios. ODOBESCU, S. I 390. Au adus două măsuri de apă pe olane de lut ars. I. IONESCU, P. 312.

OLAN² ~i m. înv. Monedă olandeză de aur (cu circulație și în Țara Moldovei). /Orig. nec.

OLAN¹ ~e n. 1) Material de construcție în formă de semicilindru, fabricat din argilă arsă sau din ciment și folosit, mai ales, pentru crestele acoperișurilor. 2) Fiecare dintre acești semicilindri. 3) Tub cilindric de argilă arsă, cu o mufă de îmbinare la capăt, folosit la construirea canalelor de scurgere a fluidelor. /ol + suf. ~an

olan n. 1. canal, urloiu de cișmea; 2. țiglă de învelit case, sobe. [Tras din oală sau ol].

1) olán m. (turc. oghlan. V. icĭoglan, ulan). Fc. Flăcăŭ robust.

2) olán n., pl. e (d. oală). Tub scurt de lut ars care servește la făcut stîlpĭ la sobe și conducte de apă. Țiglă, oală, placă curbă de lut ars cu care se acopere casele. (ȘI olană f., pl. e). V. tulă.

holan sn vz olan

olană sf vz olan¹

olan² (piesă de argilă) s. n., pl. olane

olan¹ (monedă veche) s. m., pl. olani

olan² (piesă de argilă) s. n., pl. olane

olan¹ (monedă) s. m., pl. olani

olan (monedă) s. m., pl. olani

olan (piesă de argilă arsă) s. n., pl. olane

OLAN subst., dar cu precădere < tc. oglan „fiu”. 1. – b. (16 A I 154); Olăn/easca și -ești ss.; -escul (Glos). 2. Olănelul m-te. 3. Olănița t. 4. Cf. Ulan boier (Rel); – ilea, mold. (16 A I 284); cf. Ulan-Bator, oraș în Mongolia.

OLAN s. (reg.) oală, scoc. (~ pentru acoperișuri.)

OLAN s. (reg.) oală, scoc. (~ pentru acoperișuri.)