OLAN (pl. -ne) sn. 1 Țiglă rotundă, semi-cilindrică cu care se învelesc case (🖼 3427): învelitoarea casei era de ~e (FIL.) ¶ 2 Mic burlan de pămînt ars, cilindru de pămînt de 15-20 cm. diametru din care se fac canaluri de scurgere, dar mai ales coșurile pentru fum și stîlpii sobelor românești: nu găsești în Prosta o palmă de pămînt nestrăpuns, de-a lungul și de-a curmezișul, de ~e de pămînt (I.-GH.) [ol].

OLAN subst., dar cu precădere < tc. oglan „fiu”. 1. – b. (16 A I 154); Olăn/easca și -ești ss.; -escul (Glos). 2. Olănelul m-te. 3. Olănița t. 4. Cf. Ulan boier (Rel); – ilea, mold. (16 A I 284); cf. Ulan-Bator, oraș în Mongolia.