oftare sf [At: HELIADE, O. I, 71 / V: (înv) oht~ / Pl: ~tări / E: ofta] 1 Oftat¹ (1). 2 (Fig) Necaz. 3 (Fig) Suferință.

OFTARE, oftări, s. f. Acțiunea de a ofta; oftat, suspin. În tăcere, străbătu deodată oftarea șuierătoare a rănitului. SADOVEANU, O. I 52. Tăcu lăsînd să scape din sînul ei o oftare, o oftare de acele ce sfîșie inimi. NEGRUZZI, S. I 18. Să-mi cat oftările Pe toate cărările. TEODORESCU, P. P. 273. Fig. O tăcere adîncă, fără o chemare de pasere, fără o oftare de vînt. SADOVEANU, O. V 592. Și toamna și vîntul ținîndu-și oftarea, Pe buzele moartei își pun sărutarea. NECULUȚĂ, Ț. D. 80.

ofta [At: CAT. MAN. II, 201 / V: (înv) ohta / Pzi: ~tez / E: oft] 1 vi A scoate un oftat (în semn de dor, supărare, regret etc.) Si: a suspina. 2 vi (Îe) A ~ după cineva (sau după ceva) A regreta mult pierderea cuiva sau a ceva. 3 vi (Îae) A dori din tot sufletul pe cineva sau ceva. 4 vi (Rar) A suferi. 5 vt (Înv) A regreta. 6 vr (Îvp) A se jelui.

ohta v vz ofta

ohtare sf vz oftare

OFTA, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat. V. suspina. Era mîhnire și jale, căci despre mine nu se știa nimic; și mama ofta cu amar, închidea ochii, și lacrimi încete îi curgeau pe obrajii zbîrciți. SADOVEANU, O. VI 116. Oftă din adînc și își ușură inima, apăsată ca de o piatră de moară. VLAHUȚĂ, O. A. 103. Iar ea, vorbind cu el în somn, Of tind din greu suspină. EMINESCU, O. I 168. ◊ Fig. Sună acoperișul, oftează adierile vîntului. SADOVEANU, N. P. 257. Vîntul ofta tot mai adînc pe sub praguri. I. BOTEZ, ȘC. 7O. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta adine pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva). Toată ziulica ofta omul după o vorbă mai dulce. CARAGIALE, O. III 33. Să oftezi dup-a ta fată. EMINESCU, O. I 83. Oftă după mărimea și vitejia trecută a romînilor. BĂLCESCU, O. I 319. ◊ Refl. (Popular) A se jelui, a se tîngui. Nu flămînzesc, Nu însetez, Dar totuna mă oftez. GOROVEI, C. 70.

A OFTA ~ez intranz. 1) A inspira adânc și prelung și a expira aerul printre buzele semiînchise cu un sunet caracteristic, ca semn al unui necaz; a scoate suspine; a suspina. ◊ ~ (sau a suspina) după cineva (sau după ceva) a) a dori mult să vadă pe cineva sau ceva; b) a resimți greu pierderea cuiva (sau a ceva). 2) (despre bolnavi sau suferinzi) A rosti întruna „of” (din cauza unei dureri). /Din oft

oftà v. a suspina, a geme. [Tras din oft, formă intensivă din of].

oftéz v. intr. (d. oft, imit., ca și vgr. ohtháo, mă supăr, d. óh, oh, of, și bg. ohtĭy și ohkam). Suspin.

oftare s. f., g.-d. art. oftării; pl. oftări

oftare s. f., g.-d. art. oftării; pl. oftări

oftare s. f., g.-d. art. oftării; pl. oftări

ofta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. oftez, 3 oftează; conj. prez. 1 sg. să oftez, 3 să ofteze

ofta (a ~) vb., ind. prez. 3 oftează

ofta vb., ind. prez. 1 sg. oftez, 3 sg. și pl. oftează

OFTARE s. v. oftat.

OFTARE s. oftat, suspin, suspinare, suspinat, (pop.) aht, (înv. și reg.) oft, (înv.) oftătură. (O ~ de ușurare.)

OFTA vb. a suspina, (Transilv.) a șioi, (Transilv. și Ban.) a (se) șușcăi, (prin Ban.) a șușni. (A ~ din adâncul inimii.)

OFTA vb. a suspina, (Transilv.) a șioi, (Transilv. și Ban.) a (se) șușcăi, (prin Ban.) a șușni. (A ~ din adîncul inimii.)