18 definiții pentru obstrucție obstrucțiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

obstrucție sf [At: ÎNVĂȚĂTURĂ, 67/2 / V: (iuz) ~iune, ~uție / P: ~ți-e / Pl: ~ii / E: fr obstruction, lat obstructio, -onis] 1 (Med) Oprire a circulației normale a substanțelor din organism prin blocarea parțială sau totală a unor canale sau vase. 2 Prelungire artificială a discuțiilor, pentru a împiedica desfășurarea unei dezbateri sau luarea unei hotărâri. 3 (Pex) Opoziție înverșunată. 4 (Med; îs) ~ intestinală Ocluzie intestinală. 5 Act neregulamentar comis în unele discipline sportive, fotbal, handbal etc., prin care un apărător încearcă să împiedice pe atacantul advers să ajungă mingea, fără ca el însuși să încerce să o joace. 6 Acțiune neregulamentară prin care un boxer încearcă să-și împiedice adversarul să lovească.

OBSTRÚCȚIE, obstrucții, s. f. 1. (Med.) Astupare a lumenului unui organ tubular (trahee, bronhie, intestin, ureter etc.) ca urmare a unui proces, a unui obstacol situat în interiorul organului sau a unei compresiuni exagerate exercitate din afară; ocluzie, obliterare, obliterație. ◊ Obstrucție intestinală = ocluzie intestinală. 2. Tactică folosită în unele parlamente pentru a împiedica, prin prelungirea artificială a discuțiilor, desfășurarea unei dezbateri, a unei acțiuni, a unui proces sau luarea unei hotărâri; p. ext. opoziție înverșunată. ♦ Act neregulamentar comis în unele discipline sportive (fotbal, handbal etc.), prin care un apărător încearcă să împiedice pe atacantul advers să ajungă mingea, fără ca el însuși să încerce să o joace. ♦ Acțiune nereglementară prin care un boxer încearcă să-și împiedice adversarul să lovească. – Din fr. obstrucion, lat. obstructio.

OBSTRÚCȚIE, obstrucții, s. f. 1. (Med.) Astupare a lumenului unui organ tubular (trahee, bronhie, intestin, ureter etc.) ca urmare a unui proces, a unui obstacol situat în interiorul organului sau a unei compresiuni exagerate exercitate din afară; ocluzie, obliterare, obliterație. ◊ Obstrucție intestinală = ocluzie intestinală. 2. Tactică folosită în unele parlamente pentru a împiedica, prin prelungirea artificială a discuțiilor, desfășurarea unei dezbateri, a unei acțiuni, a unui proces sau luarea unei hotărâri; p. ext. opoziție înverșunată. ♦ Act nereglementar comis în unele discipline sportive (fotbal, handbal etc.), prin care un apărător încearcă să împiedice pe atacantul advers să ajungă mingea, fără ca el însuși să încerce sa o joace. ♦ Acțiune nereglementară prin care un boxer încearcă să-și împiedice adversarul să lovească. – Din fr. obstruction, lat. obstructio.

OBSTRÚCȚIE, obstrucții, s. f. 1. Oprire, întrerupere a circulației normale a substanțelor din organism prin astuparea (parțială sau totală a) unor canale sau vase. Obstrucția ficatului. Obstrucție intestinală = ocluzie intestinală; (popular) încurcătură de mațe. 2. Tactică de luptă folosită în parlamentele burgheze pentru a împiedica prin toate mijloacele desfășurarea unei discuții sau luarea unei hotărîri; p. ext. opoziție înverșunată.

OBSTRÚCȚIE s.f. 1. Astupare, gâtuire a unui canal, a unui vas de sânge, oprind sau împiedicând astfel circulația normală a substanțelor din organism; ocluzie, obliterație. 2. Manevră, uneltire, opunere înverșunată pentru a zădărnici o acțiune (parlamentară). 3. (Sport) Manevră neregulamentară prin care un apărător încearcă să împiedice pe atacantul advers să ajungă mingea fără ca el însuși să încerce s-o joace. ♦ Acțiune neregulamentară prin care un boxer încearcă să-și împiedice adversarul să lovească. [Gen. -iei, var. obstrucțiune s.f. / < fr. obstruction, cf. rus. obstrukțiia].

OBSTRÚCȚIE s. f. 1. (med.) astupare a unui canal, a unui vas de sânge etc.; ocluzie, obliterație. 2. manevră, uneltire, opunere înverșunată pentru a zădărnici o acțiune (parlamentară). 3. (sport) manevră neregulamentară prin care un apărător încearcă să împiedice pe atacantul advers și să ajungă mingea fără ca el însuși să încerce s-o joace. ◊ acțiune neregulamentară prin care un boxer încearcă să-și împiedice adversarul să lovească. (< fr. obstruction, lat. obstructio)

OBSTRÚCȚIE ~i f. 1) med. Astupare parțială sau totală a unui canal anatomic tubular (trahee, bronhie, intestin etc.); ocluzie; obliterație. 2) Tactică de luptă folosită în parlament de partidele și fracțiunile politice, cu scopul de a împiedica sau de a paraliza dezbaterile sau adoptarea unor hotărâri prin discursuri interminabile. 3) sport Acțiune neregulamentară asupra adversarului. [G.-D. obstrucției] /<fr. obstruction, lat. obstructio, ~onis

obstrucțiune sf vz obstrucție

ostruție sf vz obstrucție

OBSTRUCȚIÚNE s.f. v. obstrucție.

obstrucți(un)e f. 1. Med. stagnarea umorilor cauzată prin astuparea vaselor; 2. fig. opozițiune, piedică.

*obstrucțiúne f. (lat. ob-strúctio, -ónis. V. con-, dis- și in-strucțiune). Med. Astuparea unuĭ vas organic și decĭ oprirea circulațiuniĭ. Fig. Împedecarea lucrărilor uneĭ adunări legislative pin discursirĭ lungĭ și propunerĭ peste propunerĭ: obstrucțiunea fu mijlocu de luptă imaginat întîĭa oară de Parnell contra deputaților englejĭ în Camera Comunelor (1875). – Și -úcție.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

obstrúcție (-ți-e) s. f., art. obstrúcția (-ți-a), g.-d. art. obstrúcției; pl. obstrúcții, art. obstrúcțiile (-ți-i-)

obstrúcție s. f. (sil. -ți-e), art. obstrúcția (sil. -ți-a), g.-d. art. obstrúcției; pl. obstrúcții, art. obstrúcțiile (sil. -ți-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OBSTRÚCȚIE s. v. obliterație.

OBSTRUCȚIE s. (MED.) astupare, înfundare, obliterare, obliterație, ocluziune. (~ ureterului.)

Intrare: obstrucție
obstrucție substantiv feminin
  • silabație: -ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obstrucție
  • obstrucția
plural
  • obstrucții
  • obstrucțiile
genitiv-dativ singular
  • obstrucții
  • obstrucției
plural
  • obstrucții
  • obstrucțiilor
vocativ singular
plural
obstrucțiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obstrucțiune
  • obstrucțiunea
plural
  • obstrucțiuni
  • obstrucțiunile
genitiv-dativ singular
  • obstrucțiuni
  • obstrucțiunii
plural
  • obstrucțiuni
  • obstrucțiunilor
vocativ singular
plural

obstrucție obstrucțiune

  • 1. medicină Astupare a lumenului unui organ tubular (trahee, bronhie, intestin, ureter etc.) ca urmare a unui proces, a unui obstacol situat în interiorul organului sau a unei compresiuni exagerate exercitate din afară.
    exemple
    • Obstrucția ficatului.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Obstrucție intestinală = ocluzie intestinală.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. Tactică folosită în unele parlamente pentru a împiedica, prin prelungirea artificială a discuțiilor, desfășurarea unei dezbateri, a unei acțiuni, a unui proces sau luarea unei hotărâri.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 2.1. prin extensiune Opoziție înverșunată.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 2.2. Act neregulamentar comis în unele discipline sportive (fotbal, handbal etc.), prin care un apărător încearcă să împiedice pe atacantul advers să ajungă mingea, fără ca el însuși să încerce să o joace.
      surse: DEX '09 DN
    • 2.3. Acțiune nereglementară prin care un boxer încearcă să-și împiedice adversarul să lovească.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: