OCLUZIUNE, ocluziuni, s. f. 1. Închidere, astupare a unui orificiu, a unei conducte etc. în scopul opririi unui fluid care trece prin conducta respectivă. 2. Bulă de gaz rămasă în interiorul unei piese metalice după turnarea acesteia. 3. (Med.; în sintagma) Ocluzie intestinală = oprire incompletă sau completă, bruscă ori progresivă, a tranzitului intestinal; obstrucție intestinală, încurcătură de mațe. 4. (Fon.) Mișcare articulatorie care constă din închiderea canalului fonator (prin apropierea buzelor, a limbii de palat etc.) și care are ca rezultat întreruperea scurgerii curentului de aer. [Pr.: -zi-u-, – Var.: ocluzie s. f.] – Din fr. occlusion.

ocluziune sf [At: PUȘCARIU, L. R. I, 61 / V: ~ie / P: ~zi-u~ / Pl: ~ni / E: fr occlusion] 1 Închidere a unui canal, a unui tub, a unei conducte etc. 2 (Med; îs) ~ intestinală Boală care constă în încetinirea sau oprirea circulației materiilor fecale în intestin. 3 (Lin) Mișcare articulatorie constând din închiderea canalului fonator prin apropierea buzelor, a limbii de palat etc., având ca rezultat întreruperea scurgerii curentului de aer.

OCLUZIUNE, ocluziuni, s. f. 1. Închidere, astupare a unui orificiu, a unei conducte etc. în scopul opririi unui fluid care trece prin conducta respectivă. 2. Bulă de gaz rămasă în interiorul unei piese metalice după turnarea acesteia. 3. (Med.; în sintagma) Ocluzie intestinală = boală care constă în oprirea sau întreruperea circulației materiilor fecale într-un punct oarecare al intestinului; obstrucție intestinală, încurcătură de mațe. 4. (Fon.) Mișcare articulatorie care constă din închiderea canalului fonator (prin apropierea buzelor, a limbii de palat etc.) și care are ca rezultat întreruperea scurgerii curentului de aer. [Pr.: -zi-u-. – Var.: ocluzie s. f.] – Din fr. occlusion.

OCLUZIUNE, ocluziuni, s. f. (Și în forma ocluzie) închidere, astupare a unei deschizături, a unei conducte etc. ◊ Ocluzie intestinală = boală care constă în oprirea sau întreruperea circulației materiilor fecale, într-un punct oarecare al intestinului; (popular) încurcătură de mațe. ◊ (Fon.) Închidere totală a canalului vorbitor într-un anumit punct al lui. Consoanele bilabiale se produc prin închiderea buzelor sau apropierea lor una de alta, formînd fie o ocluziune, fie o constricțiune. Gram. ROM. I 66. – Variantă: ocluzie s. f.

OCLUZIUNE s.f. 1. (Rar) Închidere; faptul de a închide. ♦ (Med.) Astupare, închidere a unui orificiu sau a unui canal; obstrucție (1). 2. Închidere a canalului vorbitor într-un anumit punct al lui în timpul pronunțării unei consoane. 3. Ocluziunea ciclonilor = trecere a ciclonului mobil în stadiul final de evoluție. 4. Bulă de gaz rămasă într-o piesă de metal după turnare. [Pron. -zi-u-, var. ocluzie, oclusiune s.f. / cf. fr. occlusion < lat. occludere – a închide].

OCLUZIUNE s. f. 1. închidere, astupare a unui orificiu, a unui canal; obstrucție (1). ♦ ~ intestinală = oprirea, întreruperea tranzitului intestinal. ◊ închidere a canalului fonator într-un anumit punct al lui în timpul pronunțării unei consoane. 3. (met.) stadiul final al evoluției unui ciclon. 3. bulă de gaz într-o piesă de metal după turnare. (< fr. occlusion, lat. occlussio)

OCLUZIUNE ~i f. 1) Astupare temporară a unei conducte care oprește trecerea fluidului prin aceasta. 2) lingv. Închiderea canalului fonator prin apropierea buzelor sau prin lipirea limbii de cerul gurii, întrerupând scurgerea curentului de aer. 3) med. Astupare a lumenului unui organ tubular (trahee, bronhie, intestin) datorită unui obstacol din interiorul organismului sau unei compresiuni din afară; obstrucție. ~ intestinală. 4) Lacună sub formă de mici bule de gaze rămase în interiorul unui obiect de metal în procesul turnării. [G.-D ocluziunii; Sil. -zi-u-] /<fr. occlusion

ocluzie sf vz ocluziune

OCLUSIUNE s.f. v. ocluziune.

OCLUZIE s.f. v. ocluziune.

ocluziune (închidere a unui orificiu) (desp. o-clu-zi-u-) s. f., g.-d. art. ocluziunii; pl. ocluziuni

!ocluziune (închidere a unui orificiu) (o-clu-zi-u-) s. f., g.-d. art. ocluziunii; pl. ocluziuni

ocluziune s. f. (sil. -zi-u-), g.-d. art. ocluziunii; pl. ocluziuni

ocluziune, -ni.

ocluzie (med.) (desp. o-clu-zi-e) s. f., art. ocluzia (desp. -zi-a), g.-d. art. ocluziei; pl. ocluzii, art. ocluziile (desp. -zi-i-)

*ocluzie (~ intestinală) (o-clu-zi-e) s. f., art. ocluzia (-zi-a), g.-d. art. ocluziei; pl. ocluzii, art. ocluziile (-zi-i-)

OCLUZIUNE s. (MED.) 1. v. obliterație. 2. ocluziune intestinală = ileus, (pop.) încurcătură de mațe.

OCLUZIUNE s. (MED.) astupare, înfundare, obliterare, obliterație, obstrucție. (~ ureterului.)

OCLUZIE INTESTINALĂ s. (MED.) ileus, (pop.) încurcătură de mațe.

OCLUZIUNE (OCLUZIE) s. f. (cf. fr. occlusion, lat. occludere „a închide”): închidere a canalului vorbitor într-un anumit punct al lui, în timpul pronunțării unei consoane.

OCLÚZIE (OCLUZIÚNE) (< fr., lat.) s. f. 1. (TEHN.) Închidere sau astupare a unui orificiu, a unei conducte etc. în scopul opririi unui fluid care trece prin conducta respectivă. 2. (METAL.) Bulă de gaz rămasă în interiorul unei piese metalice după turnarea acesteia. 3. (MED.) Obstrucție (1). ◊ O. intestinală = oprire incompletă sau completă, bruscă sau progresivă, a tranzitului intestinal. Poate fi de natură mecanică (obstrucție sau compresie) ori de natură funcțională (spasm intestinal sau paralizia musculaturii intestinale). Sin. ileus. 4. (LINGV.) Mișcare articulatorie, constând în închiderea canalului fonator, având ca rezultat întreruperea scurgerii curentului de aer; la consoanele oclusive, o. este urmată de o explozie. 5. (METEOR.) Ocluzia ciclonilor = proces de trecere a ciclonului mobil în stadiul final de evoluție, prin unirea frontului rece cu cel cald, lichidarea frontului cald prin umplerea întregului ciclon cu aer rece și deplasarea aerului rece cu cel cald spre păturile înalte ale atmosferei. ◊ O. orografică = fenomen de separare în două ramuri a unei mase de aer rece care întâlnește în deplasarea ei un obstacol (masiv muntos).

în ocluzie expr. (glum.) în concluzie.