4 intrări

36 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OBSERVATÓR1 observatoare, s. n. 1. (Mai ales în sintagma observator astronomic) Clădire special amenajată și dotată cu instrumente pentru observații științifice asupra corpurilor cerești, fenomenelor astronomice, meteorologice etc.; instituția aflată în această clădire. 2. Loc, amplasament special amenajat de unde se pot observa cele ce se află sau se întâmplă pe o mare distanță în jur și unde se pot adăposti oamenii și instrumentele necesare observației. – Din lat. observatorium, fr. observatoire, germ. Observatorium.

OBSERVATOR2, -OÁRE, observatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator.

observator2, ~oare [At: SIBINEANU, C. 16/28 / V: (înv) ~iu, os~ a / Pl: ~i, ~oare / E: fr observateur, lat observator, -oris] 1-2 smf, a (Persoană) care observă (7). 3-4 smf, a (Persoană) cu spirit de observație. 5 smf Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale, care participă, cu drepturi limitate, la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, la desfășurarea alegerilor etc. 6 sm Militar care execută observarea (9) inamicului. 7 a Scrutător. 8 a Perspicace. 9 a (Iuz; îs) Ordin ~ Mustrare scrisă adresată unui salariat.

observator1 sn [At: CR (1830), 1102/22 / V: (înv) ~iu, ~ium, ~vătoare sf ~rie sf / Pl: ~oare / E: lat observatorium, fr observatoire, ger Observatorium] 1 Clădire special amenajată pentru observații științifice asupra corpurilor cerești, fenomenelor atmosferice, meteorologice etc. 2 Instituție aflată în această clădire. 3 Loc special amenajat, de unde se poate observa, cu instrumente speciale, tot ce se întâmplă pe o mare distanță în jur.

observatoriu2, ~ie a vz observator2

oservator, ~oare a vz observator2[1] corectată

  1. În original greșit tipărit: vz oservator2 LauraGellner

OBSERVATÓR1, observatoare, s. n. 1. (Mai ales în sintagma observator astronomic) Clădire special amenajată pentru observații științifice asupra corpurilor cerești, fenomenelor astronomice, meteorologice etc.; instituția aflată în această clădire. 2. Loc, amplasament special amenajat de unde se pot observa cele ce se află sau se întâmplă pe o mare distanță în jur și unde se pot adăposti oamenii și instrumentele necesare observației. – Din lat. observatorium, fr. observatoire, germ. Observatorium.

OBSERVATÓR2, -OÁRE, observatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator.

OBSERVATÓR1, observatoare, s. n. Clădire amenajată special pentru observarea fenomenelor astronomice, meteorologice etc.; instituție aflată în această clădire. Observatorul astronomic din București.Un eveniment important în istoria geodeziei ruse este înființarea observatorului astronomic de la Pulkovo. PROBL. GEOGR. II 23. ♦ (De obicei urmat de determinări) Clădire, turn, instalație, adăpost de unde cineva poate să observe ce se întîmplă pe o mare distanță în jur și care servește și la adăpostirea personalului și a instrumentelor necesare pentru observație. Observator de artilerie.

OBSERVATÓR2, -OÁRE, observatori, -oare, adj. Care observă; pătrunzător, perspicace. Una din creațiunile poetului nostru, în care s-a arătat variatul lui talent, ca observator psiholog, e incontestabil admirabila satiră «Liniștea». GHEREA, ST. CR. I 230. Un alt epitrop, ceva mai observator, a fost de idee că băiatul este bun pentru școala de meserii. GALACTION, O. I 115. (În forma observatoriu) Poezia poporală se mai deosebește și prin o cunoștință psihologică, care denotă spiritul observatorul al poporului. RUSSO, S. 191. ♦ (Ieșit din uz) Ordin observator = sancțiune disciplinară constînd dintr-o mustrare făcută în scris unui salariat pentru neîndeplinirea unor sarcini. admonestare. ◊ (Substantivat, m.) Persoană care vede, supraveghează sau scrutează ceva; delegat al unui guvern la conferințe internaționale, cu misiunea de a informa guvernul său despre cele discutate. – Variantă: observatóriu, -ie adj.

OBSERVATÓRIU, -IE adj. v. observator.

OBSERVATÓRIU, -IE adj. v. observator2.

OBSERVATÓR, -OÁRE adj. 1. Care observă, scrutează. ♦ Perspicace, pătrunzător. 2. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unor abuzuri, greșeli etc. săvârșite. // s.m. și f. Cel care are misiunea să observe ceva, să urmărească ceva. ♦ Persoană oficială desemnată de un stat sau de o organizație pentru a asista la lucrările unei conferințe sau ale unor organisme internaționale, fără drept de vot și fără calitatea de a-și asuma vreun angajament. ♦ Militar care execută o misiune de observare (2). [Cf. fr. observateur, lat. observator].

OBSERVATÓR s.n. 1. (Astr.) Local special amenajat pentru observarea fenomenelor astronomice, meteorologice etc.; instituția aflată în acest local. 2. (Mil.) Loc destinat instalării efectivului însărcinat cu observarea mișcărilor și a poziției inamicului. [Pl. -oare. / cf. fr. observoire].

OBSERVATÓR2, -OÁRE I. adj. 1. care observă, scrutează. ◊ cu spirit de observație, perspicace, pătrunzător. 2. prin care se atrage cuiva atenția asupra unor abuzuri, greșeli săvârșite. II. s. m. f. 1. cel care are misiunea de a observa, de a urmări, a studia științific un fenomen. 2. cel care asistă la un eveniment fără a participa. III. s. m.. 1. persoană oficială desemnată de stat, de o organizație, pentru a asista la lucrările unei conferințe, organisme internaționale, fără drept de vot și fără calitatea de a-și asuma vreun angajament. 2. militar care execută o misiune de observare (2). (< fr. observateur, lat. observator)

OBSERVATÓR1 s. n. 1. clădire special amenajată pentru observarea fenomenelor astronomice, meteorologice etc. 2. (mil.) loc destinat instalării efectivului însărcinat cu observarea mișcărilor și a poziției inamicului. (< lat. observatorium, fr. observatoire, germ. Observatorium)

arată toate definițiile

Intrare: observatoare
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • observatoare
  • observatoarea
plural
  • observatoare
  • observatoarele
genitiv-dativ singular
  • observatoare
  • observatoarei
plural
  • observatoare
  • observatoarelor
vocativ singular
  • observatoare
  • observatoareo
plural
  • observatoarelor
Intrare: observator (adj.)
observator1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • observator
  • observatorul
  • observatoru‑
  • observatoare
  • observatoarea
plural
  • observatori
  • observatorii
  • observatoare
  • observatoarele
genitiv-dativ singular
  • observator
  • observatorului
  • observatoare
  • observatoarei
plural
  • observatori
  • observatorilor
  • observatoare
  • observatoarelor
vocativ singular
plural
observatoriu adjectiv
adjectiv (A109)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • observatoriu
  • observatoriul
  • observatoriu‑
  • observatorie
  • observatoria
plural
  • observatorii
  • observatoriii
  • observatorii
  • observatoriile
genitiv-dativ singular
  • observatoriu
  • observatoriului
  • observatorii
  • observatoriei
plural
  • observatorii
  • observatoriilor
  • observatorii
  • observatoriilor
vocativ singular
plural
Intrare: observator (s.n.)
observator3 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • observator
  • observatorul
  • observatoru‑
plural
  • observatoare
  • observatoarele
genitiv-dativ singular
  • observator
  • observatorului
plural
  • observatoare
  • observatoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: observătoare
observătoare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

observator (adj.) observatoriu

  • 1. Care observă, scrutează.
    exemple
    • Una din creațiunile poetului nostru, în care s-a arătat variatul lui talent, ca observator psiholog, e incontestabil admirabila satiră «Liniștea». GHEREA, ST. CR. I 230.
      surse: DLRLC
    • Un alt epitrop, ceva mai observator, a fost de idee că băiatul este bun pentru școala de meserii. GALACTION, O. I 115.
      surse: DLRLC
    • Poezia poporală se mai deosebește și prin o cunoștință psihologică, care denotă spiritul observatoriu al poporului. RUSSO, S. 191.
      surse: DLRLC
  • 2. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite.
    surse: DEX '09 DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Notă observatoare.
      surse: DEX '09
    • 2.1. ieșit din uz Ordin observator = sancțiune disciplinară constând dintr-o mustrare făcută în scris unui salariat pentru neîndeplinirea unor sarcini.
      surse: DLRLC sinonime: admonestare

etimologie:

observator, -oare (persoană) observatoare

  • 1. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva.
    surse: DEX '09 DLRLC DN
    • 1.1. Persoană cu spirit de observație.
      surse: DEX '09
    • 1.2. Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții.
      surse: DEX '09 DLRLC DN
    • 1.3. Militar care execută observarea asupra inamicului.
      surse: DEX '09 DN

etimologie:

observator (s.n.)

  • 1. mai ales (în) sintagmă (Observator astronomic) Clădire special amenajată și dotată cu instrumente pentru observații științifice asupra corpurilor cerești, fenomenelor astronomice, meteorologice etc.; instituția aflată în această clădire.
    surse: DEX '09 DLRLC DN attach_file 2 exemple
    exemple
    • Observatorul astronomic din București.
      surse: DLRLC
    • Un eveniment important în istoria geodeziei ruse este înființarea observatorului astronomic de la Pulkovo. PROBL. GEOGR. II 23.
      surse: DLRLC
  • 2. Loc, amplasament special amenajat de unde se pot observa cele ce se află sau se întâmplă pe o mare distanță în jur și unde se pot adăposti oamenii și instrumentele necesare observației.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Observator de artilerie.
      surse: DLRLC

etimologie: