OBSERVATÓR¹ (< fr., germ.) s. n. 1. Clădire special amenajată și dotată cu instrumente pentru efectuarea de observații astronomice, meteorologice, solare etc. Primul o. astronomic a fost construit la Alexandria (300 î. Hr.) din inițiativa lui Ptolemeu Soter. ◊ O. astronomic = instituție științifică special amenajată și dotată cu instrumente de observație a obiectelor și fenomenelor cerești. De regulă o. moderne sunt amplasate departe de centrele urbane, la mari altitudini, în zonele în care cerul este senin în cea mai mare parte a anului și perturbațiile atmosferice sunt minime. Cele mai mari o.a. din lume sunt în prezent: E.S.O. (European Southern Observatory) din Chile amplasat în deșertul Atacama, pe muntele Paranal (2.635 m alt.), dotat cu patru telescoape cu oglinzi de 8,2 m diametru plus alte trei telescoape secundare, mobile, care folosind interferometria, pot face observații și obține imagini echivalente cu cele ale unui telescop cu oglinda de 130 m diametru. Ul alt mare centru de o.a. se găsește în Hawaii, pe muntele Mauna Kea, la 4.200 m alt., dotat cu telescoape cu oglinzi până la 10 m diametru. De mare importanță sunt o.a. de la Paris (1667), Greenwich (1675) și Milano (1760). În România există o.s. la București (1908), Iași, Cluj-Napoca și Timișoara. V. și telescop. 2. (MILIT.) Loc (special amenajat) de unde se execută observarea (2).