OBSERVATOR¹ observatoare, s. n. 1. (Mai ales în sintagma observator astronomic) Clădire special amenajată și dotată cu instrumente pentru observații științifice asupra corpurilor cerești, fenomenelor astronomice, meteorologice etc.; instituția aflată în această clădire. 2. Loc, amplasament special amenajat de unde se pot observa cele ce se află sau se întâmplă pe o mare distanță în jur și unde se pot adăposti oamenii și instrumentele necesare observației. – Din lat. observatorium, fr. observatoire, germ. Observatorium.

observator¹ sn [At: CR (1830), 110²/22 / V: (înv) ~iu, ~ium, ~vătoare sf ~rie sf / Pl: ~oare / E: lat observatorium, fr observatoire, ger Observatorium] 1 Clădire special amenajată pentru observații științifice asupra corpurilor cerești, fenomenelor atmosferice, meteorologice etc. 2 Instituție aflată în această clădire. 3 Loc special amenajat, de unde se poate observa, cu instrumente speciale, tot ce se întâmplă pe o mare distanță în jur.

*OBSERVATOR² (pl. -toare), OBSERVATORIU (pl. -rii) sn. Clădire destinată observațiunilor astronomice și meteorologice [fr. observatoire].

*OBSERVATOR¹ I. sm. 1 Cel ce observă, ce păzește, ce ține: ~ al legilor ¶ 2 Cel ce observă, cercetează cu luare aminte fenomenele naturii sau evenimentele; cercetător ¶ 3 Persoană care se ține de-o parte și privește cele ce se petrec, privitor. II. adj. Care observă, care bagă de seamă [fr.].

OBSERVATOR¹, observatoare, s. n. 1. (Mai ales în sintagma observator astronomic) Clădire special amenajată pentru observații științifice asupra corpurilor cerești, fenomenelor astronomice, meteorologice etc.; instituția aflată în această clădire. 2. Loc, amplasament special amenajat de unde se pot observa cele ce se află sau se întâmplă pe o mare distanță în jur și unde se pot adăposti oamenii și instrumentele necesare observației. – Din lat. observatorium, fr. observatoire, germ. Observatorium.

OBSERVATOR¹, observatoare, s. n. Clădire amenajată special pentru observarea fenomenelor astronomice, meteorologice etc.; instituție aflată în această clădire. Observatorul astronomic din București. ▭ Un eveniment important în istoria geodeziei ruse este înființarea observatorului astronomic de la Pulkovo. PROBL. GEOGR. II 23. ♦ (De obicei urmat de determinări) Clădire, turn, instalație, adăpost de unde cineva poate să observe ce se întîmplă pe o mare distanță în jur și care servește și la adăpostirea personalului și a instrumentelor necesare pentru observație. Observator de artilerie.

OBSERVATOR s.n. 1. (Astr.) Local special amenajat pentru observarea fenomenelor astronomice, meteorologice etc.; instituția aflată în acest local. 2. (Mil.) Loc destinat instalării efectivului însărcinat cu observarea mișcărilor și a poziției inamicului. [Pl. -oare. / cf. fr. observoire].

OBSERVATOR¹ s. n. 1. clădire special amenajată pentru observarea fenomenelor astronomice, meteorologice etc. 2. (mil.) loc destinat instalării efectivului însărcinat cu observarea mișcărilor și a poziției inamicului. (< lat. observatorium, fr. observatoire, germ. Observatorium)

OBSERVATOR¹ ~oare n. 1) Instituție științifică care efectuează observații astronomice, geofizice și meteorologice și analizează rezultatele lor. 2) Clădire amenajată cu instalații speciale pentru observații. 3) Loc special amenajat la înălțime, de unde se pot face observații la o anumită distanță în jur. /<lat. observatorium, fr. observatoire

*observatór n., pl. oare, și -óriŭ n. (lat. științific observatorium). Stabiliment de observațiunĭ astronomice saŭ meteorologice.

observatorie sf vz observator¹

observatoriu¹ sn vz observator¹

observatorium sn vz observator¹

observătoare sf vz observator¹

observatoriu n. edificiu destinat observațiunilor astronomice sau meteorologice.

observator² (amenajare pentru observare) s. n., pl. observatoare (observator astronomic)

observator² (instituție) s. n., pl. observatoare

observator (astron.) s. n., pl. observatoare

OBSERVATÓR¹ (< fr., germ.) s. n. 1. Clădire special amenajată și dotată cu instrumente pentru efectuarea de observații astronomice, meteorologice, solare etc. Primul o. astronomic a fost construit la Alexandria (300 î. Hr.) din inițiativa lui Ptolemeu Soter. ◊ O. astronomic = instituție științifică special amenajată și dotată cu instrumente de observație a obiectelor și fenomenelor cerești. De regulă o. moderne sunt amplasate departe de centrele urbane, la mari altitudini, în zonele în care cerul este senin în cea mai mare parte a anului și perturbațiile atmosferice sunt minime. Cele mai mari o.a. din lume sunt în prezent: E.S.O. (European Southern Observatory) din Chile amplasat în deșertul Atacama, pe muntele Paranal (2.635 m alt.), dotat cu patru telescoape cu oglinzi de 8,2 m diametru plus alte trei telescoape secundare, mobile, care folosind interferometria, pot face observații și obține imagini echivalente cu cele ale unui telescop cu oglinda de 130 m diametru. Ul alt mare centru de o.a. se găsește în Hawaii, pe muntele Mauna Kea, la 4.200 m alt., dotat cu telescoape cu oglinzi până la 10 m diametru. De mare importanță sunt o.a. de la Paris (1667), Greenwich (1675) și Milano (1760). În România există o.s. la București (1908), Iași, Cluj-Napoca și Timișoara. V. și telescop. 2. (MILIT.) Loc (special amenajat) de unde se execută observarea (2).

OBSERVATORIUL, ziar politic, național-economic și literar, editat de G. Barițiu, la Sibiu, între anii 1878 și 1885. A militat pentru unitatea mișcării naționale, culturale și literare, pentru egalitatea politică și culturală a românilor din monarhia austro-ungară cu celelalte națiuni ale imperiului, pentru tratarea obiectivă a chestiunilor politice, național-economice și literare. Colaboratori: I. Pop-Reteganul, S. Fl. Marian, H. Petra-Petrescu ș.a.

OBSERVATOR¹ s. n. (De obicei urmat de determinări) 1. Clădire special amenajată pentru observații științifice asupra corpurilor cerești, fenomenelor astronomice, meteorologice etc.; instituția respectivă aflată în această clădire. Observatoriul astronomic, cr (1830), 110²/22, cf. valian, v. Observatoriu (turnul astronomic). universul (1846), 5/7, cf. stamati, d., polizu, ddrf, barcianu. Se întrebuințează acuma, în observatoriile meteorologice termometri cari înregistrează singuri rezultatele observațiunilor lor. poni, f. 171. Observator meteo. leg. ec. pl. 300. Un eveniment important în istoria geodeziei ruse este înființarea observatorului astronomic de la Pulkovo. probl. Geogr. ii, 23. 2. Loc, amplasament special amenajat, de unde se pot observa cele ce se întîmplă pe o mare distanță în jur și unde se pot adăposti oamenii și instrumentele necesare observației. Apostol Bologa, de veghe în observatorul din șanțurile infanteriei, îl aștepta însă mereu cu atenția încordată. rebreanu, p. s. 71. – pl.: observatoare. - Și: (învechit) observatoriu, observatorium (sp i, 162) s. n.; observătoare (laurian, m. iii, 93/4, pl. observători), observatorie (elem. g. 102, fabian-bob, 94) s. f. – Din lat. observatorium, fr. observatoire, germ. Observatorium.

OBSERVATOR², -OARE s. m., adj. 1. s. m. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. Cf. sibineanu, c. 16/28. Nu-s un sociolog, ci un observator, N-au taină pentru mine palatele burgrave, mirea. c. i, 11. Eminescu, reluîndu-și nobilele sale îndeletniciri de observator folcloristic, își scoase carnețelul și notă. călinescu. e. 106. ♦ Persoană cu spirit de observație. Cele mai disparate spirite s-au putut întîlni și s-au putut însufleți în acest contact: ...înaltul visător Eminescu cu nemilosul observator Caragiale. maiorescu, cr. ii, 339. Una din creațiunile poetului nostru, în care s-a arătat variatul lui talent, ca observator psiholog, e incontestabil admirabila satiră „Liniștea”. gherea, st. cr. i, 230. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale, care participă, cu drepturi limitate, la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale. der. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. Trompeții sunară către seară retragerea observatorilor de pe cîmp. sandu-aldea, u. p. 137. 2. adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. Poezia poporală se mai deosebește și prin o cunoștință psihologică, care denotă spiritul observatoriu al poporului. russo, s. 191. Ciocoiul... aruncă o privire severă și observatoare asupra țăranilor. filimon, o. i, 161. Un alt epitrop, ceva mai observator, a fost de idee că băiatul este bun pentru școala de meserii. galaction, o. 115. ◊ (Ieșit din uz) Ordin observator = sancțiune disciplinară constînd dintr-o mustrare făcută în scris unui salariat pentru neîndeplinirea unor sarcini; admonestare. – pl.: (s. m.) observatori, (adj.) observatori, -oare. – Și: (învechit) observatoriu, -ie, oservator, -oare (stamati, d.) adj. – Din fr. observateur, lat. observator, -oris.