2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OBLIGÁRE, obligări, s. f. Faptul de a obliga.V. obliga.

OBLIGÁRE, obligări, s. f. Faptul de a obliga.V. obliga.

obligare sf [At: IORGOVICI, ap. ROSETTI – CAZACU, I. L. R. I, 384 / V: (îvr) ~legare / E: obliga] 1 Constrângere. 2 Impunere. 3 Angajare.

OBLIGÁRE s.f. Acțiunea, faptul de a obliga. [< obliga].

OBLIGÁ, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger.

obliga [At: CANTEMIR, HR. 23 / V: (îvr) ~lega, ~gui / Pzi: oblig și (nob) ~ghez / E: lat obligare, fr obliger] 1 vt A constrânge. 2 vt A impune. 3-4 vtr A (se) îndatora. 5 vr A-și lua o sarcină Si: a se angaja.

OBLIGÁ, oblíg, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger.

OBLIGÁ, oblíg, vb. I. 1. Tranz. A constrînge, a sili la ceva. A făcut o descoperire, știu că e lucru serios, și mă simt obligat, ca prieten, să viu să-l felicit. BARANGA, I. 153. Cine te obligă adică să renunți... la libertate? PETRESCU, Î. II 124. ◊ (Poetic) Chinuite apele se zvîrcolesc și se reped orbește... Uneori, munții le obligă parcă să meargă pe un grătar de cuțite. BOGZA, C. O. 336. 2. Tranz. A determina pe cineva să simtă recunoștință în urma unui serviciu care i s-a făcut; a îndatora. Mi s-a întimplat cîteodată să oblig prietenii, împrumutîndu-i. ALECSANDRI, T. 816. Te rog să binevoiești a-mi traduce alăturatul răvaș și a-mi trimite îndată traducerea. Mă vei obliga foarte mult. id. S. 40. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină. S-a obligat să vină.

OBLIGÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) îndatora. ♦ A da sau a lua asupră-și o sarcină, a (se) angaja. 2. tr. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva). [P.i. oblíg. / < lat. obligare, cf. fr. obliger].

OBLIGÁ vb. I. tr., refl. a (se) îndatora. ◊ a da, a lua asupră-și o sarcină, a (se) angaja. II. tr. a constrânge. (< lat. obligare, fr. obliger)

A OBLIGÁ oblíg tranz. 1) (persoane) A pune cu forța (să facă ceva); a sili; a forța; a constrânge; a impune. 2) (despre îndatoriri de ordin juridic sau moral) A face să fie dator; a îndatora. Legea ~ă. Noblețea lor ne ~ă. [Sil. -bli-] /<lat. obligare, fr. obliger

A SE OBLIGÁ mă oblíg intranz. A-și asuma sarcina; a se angaja; a se lega. [Sil. -bli-] /<lat. obligare, fr. obliger

*oblíg, a v. tr. (lat. ób-ligo, -áre, d. lĭgare, a lega). Impun, cer, leg pintr’un act: patriotizmu ne obligă să fim soldațĭ, contractu te obligă să împlineștĭ condițiunea. Fig. Îndatorez, fac serviciĭ: el m’a obligat foarte mult. V. refl. Mă angajez, îmĭ impun o obligațiune, mă leg.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

obligá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblígă

obligá vb. (sil. -bli-), ind. prez. 1 sg. oblíg, 3 sg. și pl. oblígă; conj. prez. 3 sg. și pl. oblíge


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

arată toate definițiile

Intrare: obligare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obligare
  • obligarea
plural
  • obligări
  • obligările
genitiv-dativ singular
  • obligări
  • obligării
plural
  • obligări
  • obligărilor
vocativ singular
plural
Intrare: obliga
  • silabație: o-bli-ga info
verb (VT13)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • obliga
  • obligare
  • obligat
  • obligatu‑
  • obligând
  • obligându‑
singular plural
  • obli
  • obligați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oblig
(să)
  • oblig
  • obligam
  • obligai
  • obligasem
a II-a (tu)
  • obligi
(să)
  • obligi
  • obligai
  • obligași
  • obligaseși
a III-a (el, ea)
  • obli
(să)
  • oblige
  • obliga
  • obligă
  • obligase
plural I (noi)
  • obligăm
(să)
  • obligăm
  • obligam
  • obligarăm
  • obligaserăm
  • obligasem
a II-a (voi)
  • obligați
(să)
  • obligați
  • obligați
  • obligarăți
  • obligaserăți
  • obligaseți
a III-a (ei, ele)
  • obli
(să)
  • oblige
  • obligau
  • obliga
  • obligaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

obligare

etimologie:

  • vezi obliga
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

obliga

  • 1. tranzitiv A sili (pe cineva la ceva).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: constrânge impune sili attach_file 3 exemple
    exemple
    • A făcut o descoperire, știu că e lucru serios, și mă simt obligat, ca prieten, să viu să-l felicit. BARANGA, I. 153.
      surse: DLRLC
    • Cine te obligă adică să renunți... la libertate? PETRESCU, Î. II 124.
      surse: DLRLC
    • poetic Chinuite apele se zvîrcolesc și se reped orbește... Uneori, munții le obligă parcă să meargă pe un grătar de cuțite. BOGZA, C. O. 336.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv reflexiv A determina pe cineva să simtă recunoștință în urma unui serviciu care i s-a făcut; a (se) îndatora.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: îndatora attach_file 2 exemple
    exemple
    • Mi s-a întîmplat cîteodată să oblig prietenii, împrumutîndu-i. ALECSANDRI, T. 816.
      surse: DLRLC
    • Te rog să binevoiești a-mi traduce alăturatul răvaș și a-mi trimite îndată traducerea. Mă vei obliga foarte mult. ALECSANDRI, S. 40.
      surse: DLRLC
  • 3. reflexiv A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: angaja attach_file un exemplu
    exemple
    • S-a obligat să vină.
      surse: DLRLC

etimologie: