17 definiții pentru oblânc ebânc


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OBLÂNC, oblăncuri, s. n. Partea de dinainte a șeii, mai ridicată și încovoiată. – Din sl. oblonkŭ.

oblânc sn [At: NECULCE, L. 13 / V: (reg) ho~, ibâ sf, ibâncă sf, iebâncă sf, obâncă sf, ~că sf, ~ng, obrâncă sf, podl~ sm, / Pl: ~uri și (rar) ~nce, ~nci / E: vsl облѫвъ] 1 Parte de dinainte a șeii, mai ridicată și încovoiată. 2 (Reg; îe) A lua straița la ~ A pune traista pe umăr. 3 (Reg) Fiecare dintre cele două lemne încovoiate care leagă părțile laterale ale unor șei de lemn. 4 (Îrg) Toc de piele atârnat de șa în care se țineau armele. 5 (Reg) Pătură care se pune sub șa.

OBLẤNC, oblâncuri, s. n. Partea de dinainte a șeii, mai ridicată și încovoiată. – Din sl. oblonkŭ.

OBLÂNC ~uri n. Partea din față, puțin mai ridicată, a șeii. [Sil. o-blânc] /<sl. oblonku

oblânc n. partea dinainte sau dinapoi la o șea: anină armele la oblânc CR. [Slav. OBLÕKÜ].

OBLÎNC, oblîncuri, s. n. Partea de dinainte a șeii, mai ridicată și încovoiată. Călăreții se aplecară pe oblîncuri, caii zguduiră pămîntul în ropotul copitelor. SADOVEANU, O. VI 48. Să doboare cocorii... repezind asupră-le agerii săi șoimi, legați de oblîncul șelei. ODOBESCU, S. III 54.

oblî́nc n., pl. urĭ și e (vest. oblonkŭ, oblînc, d. lonkŭ, arc [d. lenšti-lenkon, a încovoĭa]; sîrb. óblûk, rus. oblúk, pol. oblak). Arcada din apoĭ a șeleĭ. (Se zice și despre cea din ainte). V. cĭochină.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

oblấnc (o-blânc) s. n., pl. oblấncuri

oblânc s. n. (sil. -blânc), pl. oblâncuri


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

oblînc (oblấncuri), s. n. – Partea de dinaintea șeii, mai ridicată și încovoiată. – Mr. blîncu, megl. ublonc. Sl. obląku, din laku „arc” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 220; Conev 73; Vasmer, II, 241), cf. bg. oblăk, sb., cr., rus. obluk, slov. oblok, ceh. oblouk, pol. obłęk. Este dublet al lui obloc, s. n. (Trans., fereastră), din cr., slov. oblok, prin intermediul mag. ablak.Cf. oblon.

Intrare: oblânc
  • silabație: o-blânc info
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oblânc
  • oblâncul
  • oblâncu‑
plural
  • oblâncuri
  • oblâncurile
genitiv-dativ singular
  • oblânc
  • oblâncului
plural
  • oblâncuri
  • oblâncurilor
vocativ singular
plural
ebânc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

oblânc ebânc

  • 1. Partea de dinainte a șeii, mai ridicată și încovoiată.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Călăreții se aplecară pe oblîncuri, caii zguduiră pămîntul în ropotul copitelor. SADOVEANU, O. VI 48.
      surse: DLRLC
    • Să doboare cocorii... repezind asupră-le agerii săi șoimi, legați de oblîncul șelei. ODOBESCU, S. III 54.
      surse: DLRLC

etimologie: