OBLÎNC (pl. -curi) sn. Partea dinainte, ieșită în afară și încovoiată, a șelei (partea dinapoi se numește uneori ~, mai adesea „ciochină”) (👉 🖼 ȘA): mergeau călări, cu frîul legat de ~ (ODOB.); pe cal se afla o păreche de disagi... și niște puști la ~ (SB.); căciula am scos-o... și am pus-o pe ~ (CAR.); zicînd aceste, pune tarnița pe cal, anină armele la ~ (CRG.) [vsl. obląkŭ].